Completul de Judecata al Tribunalului Militar, intrunit in 25 decembrie 1951 si prezidat de generalul Alexandru Petrescu, presedintele Tribunalului, a fost neindurator cu inculpatii, "vinovati pentru crima de tradare de Patrie si uneltire contra securitatii externe a Republicii Populare Romane", desi toti si-au recunoscut fapta si au cerut clementa.
"Prin acest verdict - sustinea la proces procurorul care a instrumentat cauza, solicitand condamnarea inculpatilor la pedeapsa capitala -, spuneti spionilor si tradatorilor aflati in slujba imperialistilor ca, mergand in contra Patriei, ei merg la moarte". Sentinta 1.553, data in aceeasi zi, dispunea condamnarea la moarte a lui Saplacan, Mathias Bohn, Wilhelm Spindler si Puiu Ilie. Ulterior (in 1952), a fost executat la Brasov si elevul Mircea Coman, condamnat pentru gazduirea spionilor si complicitate la "crima de spionaj" - victima a delatiunii propriei mame. E tristul epilog al acestei povesti cu spioni.
In celula lui Saplacan, in ultima sa zi de viata, fusese introdus un informator care consemnase, ceas cu ceas, reactiile acestuia, pe parcursul a 18 ore. Fostul agent SSI Stefan Tomescu, pus in inchisoare in slujba Securitatii, a lasat un raport cutremurator. Tomescu se indoia ca Saplacan ar fi putut duce la bun sfarsit chiar si cea mai simpla operatiune de cifrare: "In fond, este doar un baiat de la tara, trecut prin multe si cu nu prea multa scoala". Agentul descrie cu acuratete ultimele ceasuri de viata ale acestuia, dupa ce a intrat in celula la finalul procesului:
"S-a aruncat pe pat, era zdrobit, respira greu. Fuma tigari una dupa alta, gemea. Cand a fost adusa mancarea, abia ca s-a atins de ea. Dupa stingere, a fost chemat la birou si s-a intors tarziu. M-am trezit. 'Nu va suparati ca va deranjez' a fost tot ce a spus. Dimineata n-am vorbit mai nimic. Statea cu capul intre maini, suspina si gemea intruna. Si fuma. La opt a fost chemat la birou si s-a intors la trei. S-a aruncat pe pat. Nu dormea. S-a uitat fix la tavan. La patru a fost scos. Era asa de zapacit, absent si nefiresc in gesturile lui si in modul cum se comporta, ca a si uitat de a-si lua ramas bun. Cu toate ca sergentul i-a spus 'Luati tot ce aveti', a uitat niste nimicuri pe masa".
Executia a avut loc o jumatate de ora mai tarziu. In procesul verbal intocmit de procurorul militar Gheorghe Pirvan se arata:
"A fost intrebat fiecare condamnat in parte daca mai are ceva de marturisit sau vreo dorinta. Fiecare a fost insotit de patru gardieni ai penitenciarului Jilava pana la stalpii de executie, cu spatele catre grupa de executie. Dupa indeplinirea celor de mai sus, am ordonat comandantului grupei executarea. Comandantul grupei, luand comanda, a pregatit armele, ochirea si focul. Condamnatii fiind executati, medicul penitenciarului Jilava a constatat moartea. Dupa o ora de la executie, cadavrele s-au dat in primirea directorului penitenciarului Jilava, pentru cele legale. Drept care am incheiat prezentul proces verbal in patru exemplare".
Singurul efect al acestei afaceri de spionaj a fost un schimb dur de replici intre autoritatile romane si cele americane. Pe 11 decembrie 1951, Ministerul roman al Afacerilor Externe remitea Legatiei Statelor Unite la Bucuresti nota verbala cu numarul 7.982, in care se reluau o serie de acuzatii dintr-o declaratie a Guvernului RPR din 5 decembrie acelasi an. Acuzatiile incriminau faptul ca "politica externa a Statelor Unite fata de tara noastra s-a manifestat ca o politica de atatare la razboi si de uneltiri contra poporului nostru". Raspunsul Legatiei a sosit dupa noua zile: "Pe baza instructiunilor primite, respingem acuzatiile ridicole cuprinse in nota verbala. Guvernul SUA nu poate evita concluzia ca acest incident fantastic a fost inventat de catre Guvernul Romaniei exclusiv cu scopul de a furniza o oarecare baza pentru campania generala de propaganda indreptata in prezent impotriva Statelor Unite. Scopurile acestei campanii de propaganda si ale inventarii unor asemenea incidente sunt cel mai bine cunoscute celor care controleaza Guvernul Roman. Guvernul Statelor Unite nu este dispus sa acorde demnitatea unui alt comentariu". Nota remisa de Legatia Statelor Unite a fost, bineinteles, respinsa de Ministerul roman al Afacerilor Externe.
Toate actele privind aceasta asa-zisa afacere de spionaj au fost indosariate in 15 volume, care cuprind - pe langa declaratii, delatiuni, rapoarte si sinteze - numeroase fotografii si diverse corpuri delicte. Pe 13 martie 1952, pe acest dosar se pune cota 10.716 si, intr-un referat, se arata: "Lucrarea fiind terminata, propunem clasarea dosarului la arhiva secreta".
Am avut ocazia sa consult dosarul 10.716 vreme de cateva zile, in cursul anului 1995, in baza unor aprobari legal obtinute, si sa extrag notite sumare, care au documentat acest text. Din nefericire, ca si ofiterul de securitate autor al referatului din martie 1952, conducerea Arhivelor Serviciului Roman de Informatii, gestionarul dosarului, a decis reclasarea lui in categoria celor strict secrete, dupa cum mi-au confimat istorici care au dorit sa il consulte: caci e de spionaj-contraspionaj. Ca urmare, ma simt dator sa va atentionez ca, in conformitate cu opinia autoritatilor romane in domeniu, dar si in contradictie cu optiunea de integrare euro-atlantica pe care tot acestea o afirma, informatiile continute in acest serial care se incheie aici sunt secrete si privesc, acum, la o jumatate de secol de la consumarea tragicelor evenimente, securitatea nationala a Romaniei. Inteleg sa imi asum intreaga raspundere a divulgarii lor, asa cum inteleg ca, a doua oara de la parasutarea lor deasupra muntilor Fagaras in 1951, Saplacan, Bohn, Barsan, Spindler si Puiu Ilie au ramas, pana astazi, in frig, in morminte nestiute, iar viata lor - sub praful unor arhive secrete. Desi au trait candva si au fost oameni. Nici macar eroi. Doar oameni.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
