Ziarul de Duminică

Spiriduşul ce nu poate să tacă/ de Elisabeta Lăsconi

Spiriduşul ce nu poate să tacă/ de Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi

10.04.2014, 23:57 88

Au supranumit-o „Edith Piaf a Rusiei de azi”, dar muzica este isprava recentă, după care a tânjit decenii, a reuşit să uluiască şi prin pictură, după ce se bucurase, în sfârşit de premii ca dramaturg şi prozator. Pentru Liudmila Petruşevskaia recunoaşterea vine greu, târziu şi dureros, căci decenii la rând creaţia ei a circulat într-un fel de samizdat şi a fost „ultimul disident rus”. Nu o întrece însă pe Nina Berberova, intrată în atenţia editorilor abia după ce a împlinit 90 de ani...

Liudmila Petruşevskaia s-a născut în 1938, a cunoscut sărăcia şi lipsurile în copilărie, căci erau anii duri ai stalinismului, iar vocaţia artistică s-a izbit mereu de cenzura şi ideologia epocii Brejnev. Cu adevărat însă respiră libertatea după căderea URSS, şi asemenea unui spiriduş, nu mai are astâmpăr şi nu-i ajunge doar o artă, şi îndrăzneşte tot ce i-a fost până atunci interzis ori şi-a reprimat.

Nu e puţin lucru să-ţi fie traduse cărţile în zeci de ţări şi zeci de limbi, fie ele volume de proză scurtă, fie romane, autobiografice sau nu. Şi să curgă elogiile şi comparaţiile, cea mai frecventă cu A.P. Cehov, cea mai şocantă cu Franz Kafka. Nu e puţin lucru să cânţi la 60 de ani în cluburi de noapte ori la Casa muzicii din Moscova, iar tablourile să-ţi fie expuse în Galeria Tretiakov ori Muzeul Puşkin.

Şi nu-i doar atât, căci în literatură se amuză în stil Lewis Caroll să născocească un limbaj absurd, jucându-se cu tiparele morfologice şi sintactice ale limbii ruse, în viaţa cotidiană îşi exersează fantezia în cele mai neaşteptate maniere: confecţionează pălării şi bijuterii, creează marionete, folosind mărunţişurile aflate la îndemână.

La noi a apărut o primă carte în 2012 – Fetiţa de la Metropol, traducere şi Postfaţă de Antoaneta Olteanu, la Meteor Press.Cele două subtitluri: „Întâmplări din viaţa mea” şi „Roman autobiografic” pot isca derută, dar textele care-l formează decupează episoade care compun un mozaic biografic, dar cu dublă deschidere – spre biografia exterioară proiectată pe lumea din jur, halucinantă uneori, alteori doar absurdă, spre altă biografie, a interiorităţii unui spirit lucid şi ironic, incomod până şi prin modul de a vedea.

Rusia cu ororile unui regim, cu efecte devastatoare în viaţa oamenilor, se transformă din fundal de epocă în prezenţă terorizantă. Şi un anume spirit rusesc, nu faimosul suflet slav, ci o încrâncenare în a rezista şi a supravieţui, cu vodcă şi lacrimi, cu beţii şi dureri, având însă presărate pretutindeni ironii şi banalităţi aparente, care ascund bine pitite şi o gingăşie şi o fineţe cum puţini scriitori au.

Ca demonstraţie se recomandă un text dinspre finalul volumului – Cum se face asta, care pare să explice misterul succesului şi accesul la cele două lumi – galeriile unde expune şi restaurantele unde cântă. Însă piesa de rezistenţă are dimensiunile unei nuvele, ea dă şi titlul volumului, evocând hotelul Metropol pe ale cărui coridoare se pierdea în copilărie autoarea însăşi.

Unele texte au proporţii de schiţă, cele mai numeroase sunt povestiri. Uluitoare în egală măsură printr-un firesc al nefirescului, prin naturaleţea confesiunii. Ele nu se pot citi repede, nici vorba de o lectură uşoară sau „pe nerăsuflate”, dar îţi oferă seminţe din care apoi tot încolţesc impresii, apoi înfloresc fără să le mai poţi opri.

Cine vrea să ştie de la bun început ce fel de spiriduş bântuie prin foile cărţii, trebuie să înceapă cu sfârşitul – „În loc de interviu”, doldora de idei şi sugestii, original pe măsura autoarei. Liudmila Petruşevskaia a vrut probabil să regleze conturile cu posibile întrebări ale jurnaliştilor şi totodată a încercat să răspundă curiozităţii cititorilor.

Destinul scriitoarei şi romanul ei mi-au reamintit versurile Gabrielei Melinescu (şi mă încumet să le citez din memorie): „Dar eu sunt copilul bolnav / care scrie cuvinte / şi care va protesta până la sfârşit.”. Aşa că nu o pot vedea pe Liudmila Petruşevskaia decât ca pe copilul năstruşnic, refuzând maturizarea, bătrâneţea şi moartea.

 

Liudmila Petruşevskaia, Fetiţa de la Metropol, traducere din limba rusă şi note de Antoaneta Olteanu, Meteor Press, 2012, 440 pag.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO