A apărut recent o culegere de istorisiri reale despre felul cums-au comportat şi ce au spus o serie de mari maeştri în preajmamorţii. Titlul românesc nu este tocmai inspirat: "Cum trec înnefiinţă marile personalităţi", Sushila Blackman (Editura Paralela45, 2010). Cu siguranţă, Bogdan Chircea, care a făcut traducereadin limba engleză, ar fi avut şansa unei tălmăciri mai apropiate desubstanţa şi spiritul cărţii, căci titlul original este "Gracefulexits. How Great Beings Die". Prostia acestei expresii, "trecereaîn nefiinţă", de inspiraţie marxistă, nu are nimic cu ceea ce vreasă spună cartea de faţă. Şi nici cu Realitatea...
De altfel, autoarea lucrării chiar precizează: "Această carte estescrisă pentru aceia care se află sau care aspiră să ajungă pe caleaspirituală. Este scrisă pentru cei care caută. Acest termen, caatare, este foarte cuprinzător. Îi cuprinde pe toţi aceia careconsideră că nevăzutul din viaţă reprezintă adevăratul lor izvor dehrană, sprijinul şi bucuria" (p. 24).
Este un spectacol de inteligenţă nonconformistă de sorginteorientală în acest volum, căci toţi cei care sunt luaţi în discuţiesunt de credinţă hindusă sau buddhistă - ceea ce presupune o minimăcunoaştere a doctrinelor împărtăşite de principalele şcoli aleacestor căi. Iată un mic exemplu: «Atunci când un maestru buddhistîn vârstă a întrebat un grup de persoane care meditau "Cesupravieţuieşte atunci când moare un om luminat?", un bărbat dingrup a răspuns: "Când moare un om luminat, nu mai rămâne nimic".Maestrul a zâmbit şi a răspuns, spre surpriza celor adunaţi: "Nu.Rămâne adevărul"» (p. 29)...
(Apropo de traducere, nu am la îndemână ediţia în limba engleză acărţii, dar fac pariu că în fragmentul de mai sus se vorbeştedespre "omul iluminat" iar nu de "omul luminat" - ceea ce este cutotul altceva în contextul buddhist; în cel mai rău caz se puteascrie "Luminat", cu literă mare, aşa cum traducătorul a şi făcut-ola pagina 21).
Cartea este o compilaţie, autoarea adună din diverse surse scriseun număr (simbolic) de 108 povestiri. Pe lângă personalităţi cevamai cunoscute publicului occidental, ba chiar românesc, întâlnim şio serie de maeştri remarcabili dar mai puţin citiţi sautraduşi.
La acestea se adaugă o postfaţă plină de sens. Sushila Blackman, eaînsăşi angrenată într-una dintre şcolile yoga, sub îndrumarea unuiguru indian (Swami Muktananda), face o mărturisire şocantă. După cea reuşit adunarea povestirilor din acest volum a aflat că estebolnavă de cancer pulmonar avansat, cu metastaze osoase. Abiaatunci a înţeles de ce a avut impulsul inexplicabil de a lucra lacartea de faţă. Postfaţa este semnată 21 septembrie 1996. SushilaBlackman moare pe 9 noiembrie 1996...
Un alt moment semnificativ al volumului este relatarea (tot înpostfaţă) a felului în care au murit părinţii autoarei. Bineancorată în calea spirituală pe care o alesese de aproape 20 deani, autoarea decriptează pas cu pas semnificaţiile despărţirii depărinţi. Altfel spus, povestirile cărţii sunt108 Ă 3, adică 111,număr a cărui simbolistică nu pare întâmplătoare.
"Aş putea chiar să spun că de-abia aştept experienţa morţii, carecontinuă să mi se dezvăluie zi de zi", spune Sushila Blackman cumai puţin de o lună înainte de marea trecere.
Ca orice căutător serios angajat în căile hinduse, autoarea credeaîn realitatea exprimată de Glenn Mullin (în volumul "Death andDying: The Tibetan Tradition"): "Nimic nu se consideră a fi unînvăţător mai eficient în privinţa morţii şi a impermanenţei decâtmoartea propriului guru"... Iată de ce moartea îndrumătorului eieste relatată cu lux de amănunte - întrucât ea a fost unul dintrediscipolii care au avut şansa de a o trăi pe viu. Aceastăexperienţă "arsă" la maximă intensitate stă la baza ideii de acăuta date concrete despre plecarea altor îndrumători - lucru careîncet-încet a devenit o carte.
În Orient circulă o vorbă: fiecare mare îndrumător spiritual esteşi un pic poet. Iată de ce, ici-colo, paginile cărţii suntînmiresmate cu versuri ale unor mari maeştri sau ale unor texterevelate (vezi p. 137):
"Ce minunat!
Undele eurilor individuale, după natura lor, se înalţă, jucându-seo vreme, şi dispar.
Eu rămân oceanul fără ţărmuri"
- fragment din Ashtavakra Samhita. Sau (p. 70):
"Din ziua venirii mele pe-aici,
Şaptezeci de ani încheiaţi s-au scurs.
Acum, aşternându-mă pe ultimul drum,
Cele două picioare ale mele calcă pe cer"
- Tsugen Jakurei, călugăr zen din secolul al XIV-lea.
Undeva în introducerea cărţii, acolo unde sunt recapitulate şi oseamă de teorii vehiculate de hinduism şi/sau de buddhism, autoareaîşi exprimă speranţa că astfel va lansa o provocare ca să fieadunate mărturii şi istorii similare provenite din spaţiuliudeo-creştin. După ştiinţa mea există câteva, una dintre cele maifrumoase cărţi de acest fel a fost scrisă de Cristian Bădiliţă:"Călugărul şi moartea. Eseu despre imaginea şi faptul morţii înmonahismul egiptean" (Polirom, 1998).
Întrucât istoriile respective trebuie citite pe îndelete, nu voiinsista asupra lor, voi aduce însă alte câteva versuri (carecirculă, se-nţelege, în întreg spaţiul sacru descris de hinduismsau de buddhism). Unii maeştri zen sunt, indubitabil, poeţidesăvărşiţi:
"Când vii, totul este clar,
nu-i nici o îndoială în această privinţă.
Când te duci,
totul este clar,
fără urmă de îndoială.
Şi atunci, ce sunt toate astea?"
(p. 53) - călugăr zen din secolul al XIII-lea. Pe când cei hinduşiau o mai mare aplecare spre un anume gen de realism lipsit de preamulte metafore, dar nu de poezie (p. 103):
"Moartea nu este altceva decât o poartă spre naştere.
Nimic din ceea ce are viaţă nu moare vreodată,
ci doar îşi schimbă forma.
Când trupul unui om este ostenit,
sufletul părăseşte trupul
pentru a primi veşminte noi şi proaspete.
Şi astfel se continuă acest măreţ joc al lui Dumnezeu,
De la o eternitate la alta"
- Guru Nanak.
Ce distanţe uriaşe - măsurate în eternităţi - între cele descriseaici şi egoismul prostesc al sinuciderii, gest în care lipsa deautocunoaştere şi autocontrol joacă un rol esenţial (aşa cum amarătat în articolul de săptămâna trecută).
Dar marea provocare pe care o aduce această carte - şiînţelepciunea orientală deopotrivă - a fost rostită de cunoscutulînţelept indian Paramahansa Yogananda (ale cărui splendide lucrărisunt acum traduse şi în limba română): "Moartea nu este decât oexperienţă prin care îţi este menit să înveţi o mare lecţie: aceeacă nu poţi să mori"...
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 laGura Humorului, Bucovina) are o licenta in filosofie (UniversitateaBucuresti) si un master in antropologia spatiului sacru(Universitatea de Arhitectura ''Ion Mincu''). Este doctorand alUniversitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu o temainterdisciplinara in care continua studiile de antropologie areligiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor deistorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut obogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii,proza scurta, editoriale, interviuri - in jurnale, revisteculturale si cu profil spiritual -, producator si realizator deemisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziunicentrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator(departamentul cultura-religie) la ziarul ''Adevarul'' siredactor-sef al revistei ''Adevarul literar si artistic''; ulteriora fost senior editor la agentia de presa ''NewsIn'', coordonanddepartamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmentesemneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ''Aldine'' alziarului ''Romania libera'' si preda istoria religiilor laUniversitatea Bucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
