• Leu / EUR4.9417
  • Leu / GBP5.7906
  • Leu / USD4.6288
Ziarul de Duminică

Sprijin, de la Paris, pentru campania „Brâncuşi e al meu”/ de Ziarul de duminică

Sprijin, de la Paris, pentru campania „Brâncuşi e al meu”/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

30.06.2016, 23:45 68

Translation Café No 163


Sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din Bucureşti, The British Council, Institutul Cultural Român, şi Ambasada Irlandei a apărut un nou număr, 163, al revistei online Translation Café. Cuprinde Maggie Butt – Poezii traduse în limba română de Ioana Ieronim. Texte paralele (foto 1).

Acest număr conţine unsprezece poeme de Maggie Butt publicate sub formă de texte paralele, în limbile engleză şi în română. Poemele din acest număr au fost traduse din limba engleză în limba română de poeta Ioana Ieronim.
Maggie Butt a participat la Atelierele de Traducere Literară Bucureşti –  organizate  în aprilie 2016 de Universitatea Bucureşti în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Editura Integral şi Consiliul Britanic. În cadrul acestor ateliere, şase poeţi englezi au stilizat poeme traduse din limba română în limba engleză de către studenţii MTTLC – poeme care vor fi  incluse într--o antologie a poeziei româneşti contemporane. Antologia va fi publicată în curând de Contemporary Literature Press,  în parteneriat cu Editura Integral. Editura Integral a publicat chiar în timpul Atelierelor volumul „Six British Poets”, care conţinea poeme ale scriitorilor englezi participanţi.
Translation Café  No 163 poate fi consultată şi descărcată la adresa de internet:  http://revista.mttlc.ro/

 

Institutul Cultural Român organizează ateliere de creaţie pentru toate vârstele

În această vară, Institutul Cultural Român vă invită la o nouă serie de ateliere, care vor cuprinde o paletă largă de activităţi culturale şi de creaţie (foto 2).

Sub îndrumarea unor artişti şi specialişti în domeniile vizate, vor fi asigurate cursuri de: pictură şi desen, fotografie, canto şi sculptură în lemn atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Atelierele vor avea loc la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti), în perioada 4 iulie - 8 septembrie 2016, dimineaţa între orele 10.30-12.00 şi după-amiaza între 17.00-18.30, de două ori pe săptămână. Durata unui curs este de două săptămâni. Vor fi studiate pictura şi desenul, cu Roxana Ambrozie (artist plastic, fost curator al mai multor galerii de artă); fotografia, cu Mihail Cratofil (fotograf); canto-ul, cu artista Izabela Barbu şi sculptura în lemn, cu Cristina Curelea (artist plastic).

Participarea este gratuită, pe baza înscrierii prealabile la adresa raluca.burtescu@icr.ro, cu specificarea atelierului vizat şi, în cazul minorilor, a vârstei cursantului.
Se vor acorda certificate de absolvire.

La cursul de pictură şi desen ţinut de Roxana Ambrozie, participanţii vor putea să dea frâu liber exprimării artistice şi să înveţe diverse tehnici: de la dactilopictura, unde se va picta direct cu mâna, până la tehnica suprapunerii de culoare, tehnica firului de aţă, cea a ştampilei de cartof, a buretelului şi a gumei de şters, a petei de cerneală, a amprentei degetului, a desenului cu lumânarea, cu creta sau cu acuarela.

Despre imagine se spune că ar valora cât o mie de cuvinte. Dincolo de această aritmetică retorică, explozia comunicării este acompaniată, în lumea de astăzi, de omniprezenţa vizualului. Fotografia de presă, fotografia ca artă, fotografia ca document sunt zone care se intersectează, fără să se suprapună. Despre teoria şi practica unui domeniu care împlineşte în curând două secole, le va vorbi cursanţilor Mihail Cratofil, ale cărui fotografii ilustrează, de mai bine de două decenii, evenimentele ICR.

„Cum a ajuns artist un om care până la 40 de ani a lucrat în sistemul bancar? Prin dăruire şi urmându-şi inima. De ce canto? Veţi învăţa să transmiteţi sentimente, emoţii, să „povestiţi” prin cântecele voastre, aidoma unui actor şi să ajungeţi la inimile auditoriului. Veţi învăţa să transfiguraţi tracul de scenă în emoţie artistică, în act creator.” – Izabela Barbu, pe numele de scenă Jezebel

Cristina Curelea este un păpuşar profesionist din România. În 2013 a început să lucreze la „SOLEMNˮ, un proiect-concept care pune accentul pe introspecţie, viziuni şi vise lucide în lumea consumului de artă. Principalul obiectiv al SOLEMN este de a repune valoarea în arta de design de obiect. Cristina Curelea creează o bază de obiecte organice şi subiecte unice. SOLEMN este un joc de cuvinte, care leagă materialul primar utilizat (lemn/ wood) şi semnificaţia cuvântului românesc/englezesc „solemnˮ.

 

„Manifest(are) con(tra) DADA”, proiect selectat să facă parte din CentenArt 2016 al ICR

Proiectul „Manifest(are) con(tra) DADA” al Fundaţiei pentru Harm Reduction se numără printre proiectele câştigătoare ale programului de finanţare şi de parteneriate culturale CentenArt 2016, derulat de Institutul Cultural Român (foto 3). Proiectul „Manifest(are) con(tra) DADA” îi are parteneri pe Shambaugh House, Universitatea din Iowa, sediul celui mai prestigios program de rezidenţe literare din America, The International Writing Program. Astfel, în luna septembrie a acestui an, Anca Bucur, Cristina Florentina Budar, Ştefan Buzea, Iulia Militaru şi Andra Rotaru vor realiza o expoziţie la Public Space One care cuprinde trei instalaţii şi un performance şi vor participa la o masă rotundă cu invitaţi din cadrul Shambaugh House, Iowa Writer`s Workshop şi International Writing Program pe tema rolului şi importanţei artei necreative şi a eco-logiei în creaţia artistică.

„Plecând de la afirmaţia lui Boris Groys: „noi trăim în mijlocul unei culturi în care procesele de reproducere au biruit de mult procesele de producere. Noi suntem de mult înconjuraţi din toate părţile de cópii, gândirea şi imaginaţia noastră sunt determinate de reproducerea clişeelor culturale…”, proiectul va urmări să pună în discuţie valabilitatea şi importanţa unor concepte precum: distrugere şi reciclare în arta contemporană. Cum poate, aşadar, „arta necreativă” să mai fie „recuperată” ca artă dacă ea este măcinată de paradoxul de a fi o copie a modernităţii, reproducând şi fiind determinată de „reproducerea clişeului” originalităţii.”

Mai multe informaţii la pagina: icr.ro/paris/programul-de-finantare-si-de-parteneriate-culturale-centenart-pentru-anul-2016

 

Paris: expoziţie cu vânzare în cadrul campaniei „Brâncuşi e al meu”

În perioada 30 iunie - 30 iulie 2016,  Asociaţia Pariziană a Artiştilor Români (APAR) şi Galeria de artă Amarica din capitala Franţei organizează expoziţia cu vânzare „À nous Brancusi” pentru strângerea de fonduri în cadrul campaniei „Brâncuşi e al meu”.

Artişti români din Franţa, România şi Elveţia au donat lucrări care vor fi expuse timp de o lună, la Galeria Amarica de pe rue Washington, situată în vecinătatea bulevardului Champs-Elysées. Fondurile strânse din vânzarea lucrărilor sunt destinate achiziţiei operei „Cuminţenia pământului” de Constantin Brâncuşi. Iniţiativa APAR vine în întâmpinarea apelului la subscripţie publică lansat de Guvernul român în vederea achiziţiei sculpturii declarată tezaur naţional. Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 30 iunie, între orele 18:30 şi 21:00, la Galerie Paul Amarica, 21 rue Whashington, 75008.  Asociatia Pariziană a Artiştilor Români (APAR) este o asociaţie non profit care a luat fiinţă în 2013, la Paris, cu scopul de a promova artiştii români în Franţa.

Expun artiştii: Livia Balu, Petre Velicu, Tudor Banus, Florin Doru Crihana, Constantin Pacea, Iva Binz, Christian Paraschiv, Marius Martinescu, Teli Iacsa, Rodica Costianu, Radu Zero, Daniela Codita, Mirela Traistaru, Diana Rachmut,  Gabriel Roche Tamic, Adrian Vadeanu, Daniel Paval, Adin Olteanu, Crenguta Macarie, Iuliana Negru.

„E nevoie să strângem 6 milioane de euro? Există artişti în viaţă care vând lucrări în valoare de milioane de euro. Ei pot dona bani sau pot dona o lucrare. Apelul nostru rămâne deschis, astfel încât artişti de pretutindeni pot dărui o lucrare în vederea strângerilor de fonduri. «Cuminţenia pământului» face parte din noi, din ceea ce reprezentăm, oriunde am fi în lume.” – Andreea Macea, secretar APAR şi organizatoarea evenimentului

„«Cuminţenia pământului», opera realizată la Paris în 1907-1908 dintr-o piatră  calcaroasă marchează, alături de «Sărutul», momentul de răscruce, când Brâncuşi  decide să abandoneze modelajul şi să sculpteze direct în piatră, marmură sau lemn. Titlul românesc vine sa confirme chiar dorinţa artistului ca această sculptură să fie privită de români.” – Doina Lemny, muzeograf Centrul Pompidou, specialist al operei lui Brâncuşi

 

Tururi ghidate, în Parcul Carol I

Pe 3 şi 10 iulie, de la ora 12:00, sunteţi invitaţi să participaţi la tururi ghidate în Parcul Carol (foto 4).  Asociaţia Istoria Artei şi-a propus să marcheze în 2016 un eveniment cultural cu profunde implicaţii istorice, într-un an în care omagiem contribuţia familiei regale la dezvoltarea României: organizarea „Expoziţiei Generale Române” şi amenajarea Parcului Carol I în Câmpia Filaretului. Proiectul „Parcul Carol I – 110 ani” îşi propune reconstituirea istorică şi digitală a Expoziţiei Generale Române din 1906, din perspectiva pavilioanelor de arhitectură, a monumentelor de for public, a personalităţilor care au contribuit la realizarea proiectului urbanistic şi peisagistic, crescând potenţialului istorico-cultural al zonei Filaretului. La 6 iunie 1906 se deschidea oficial „Expoziţia Generală Română”, eveniment conceput pentru celebrarea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului şi 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani.

Cu sprijinul financiar al ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional Tehnic şi Idei Urbane, Asociaţia va organiza în perioada iunie – octombrie o serie de evenimente publice: tururi ghidate, conferinţe şi ateliere pentru copii. În cadrul proiectului am iniţiat şi un blog de prezentare a documentelor, fotografiilor de epocă şi a reconstituirilor digitale realizate: parculcarol1906.blogspot.ro/

Echipa proiectului este formată din: Oana Marinache, Andrei Popescu, Alina Havreliuc, Andrei Răzvan Voinea, Cristian Gache, Cezar Petre Buiumaci, Lucia Morandini, Alina Roxana Istudor.

Prima etapă a proiectului se desfăşoară în Parcul Carol I şi în împrejurimi, sub forma unor tururi ghidate gratuite. Punctul de întâlnire este la Fântâna Zodiac, din Piaţa Libertăţii. Vă aşteptăm în următoarele duminici, pe 26 iunie, 3 şi 10 iulie, de la ora 12:00. Participarea şi materialele distribuite în cadrul proiectului sunt gratuite.

 

Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru, pentru a treia oară la Suceava

În perioada 4-11 iulie 2016, la Suceava, va avea loc cea de a treia ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru (foto 5).

Cele mai importante şcoli de teatru din România, dar şi 4 şcoli de teatru din Europa de Est şi spaţiul balcanic îşi vor prezenta cele mai reprezentative producţii în cadrul Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru (FIST). În acest an vor fi două spaţii de desfăşurare a evenimentului: Teatrul „Matei Vişniec” şi Auditorium „Joseph Schmidt”, iar toate evenimentele sunt cu intrare liberă. Motivul pentru  care la festival sunt invitate şcoli de teatru din Europa de Est şi spaţiul balcanic este acela că festivalul îşi doreşte să reprezinte un punct de plecare pentru proiecte realizate la nivel internaţional, pornind de la întâlnirile şcolilor de teatru de la Suceava. „Anul acesta ne-am orientat către şcolile care vin din spaţiul est-european, balcanic, pentru că ne dorim că acesta să fie un punct de plecare pentru proiecte construite la nivel european. Cred că asta va fi direcţia pe care acest festival ar trebui să se dezvolte în viitor” – Paul Chiribuţă, directorul FIST.

Universitatea de Arte Târgu Mureş – Facultatea de Arte, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu – Facultatea de Teatru, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi – Facultatea de Teatru, Universitatea din Craiova, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru şi Televiziune şi Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi – Facultatea de Arte, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti – Facultatea de Teatru sunt invitatele ediţiei cu numărul 3 a festivalului.

Acestora li se adaugă patru şcoli de teatru din Europa de Est şi spaţiul balcanic: Academia de Muzică şi Arte Plastice Chişinău, Republica Moldova, Şcoala de Film Lodz, Polonia, Universitatea de Arte Bratislava, Slovacia, Academia Naţională de Teatru şi Film Sofia, Bulgaria.

Evenimentul este organizat de către Asociaţia FIST şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Suceava, Institutului Cultural Român, Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava şi al Iulius Mall Suceava.

www.facebook.com/FIST.Suceava /  www.fist-suceava.ro

 

A doua parte a festivalului Ţăndărică

Cea de-a doua parte a Festivalului Internaţional de teatru pentru copil şi întreaga familie „Teatru, Stradă şi Copil”, ediţia a 5-a continuă cu spectacole şi evenimente inedite dedicate celor mici şi celor mari. Organizat de Teatrul Ţăndărică, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, sub egida ASSITEJ Internaţional, această parte a festivalului se desfăşură în perioada 25 iunie - 3 iulie, în 8 locaţii (Sala Lahovari, Sala Anima Studio, Teatrul Itinerant Ţăndărică din Parcul Herăstrău – intrarea principală din  Piaţa Charles de Gaulle, Aeroportul Henri Coandă, Parcul Sebastian, Parcul Lumea Copiilor, curtea sediului postului de radio Itsy Bitsy şi Centrul Cultural din Buftea).

Mai sunt câteva zile de sărbătoare, timp în care bucureştenii se vor putea bucura, la preţ de doar 1 leu, de spectacole de teatru dedicate întregii familii, susţinute de trupe din ţară (Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte) şi din străinătate (Franţa, Bulgaria, Belgia).

Scopul Festivalului Internaţional „Teatru, Stradă şi Copil” este acela de a facilita accesul copiilor la spectacole, motiv pentru care Teatrul Itinerant Ţăndărică se va afla, pe toată perioada verii, în cele mai importante parcuri din Bucureşti. Aşadar, în perioada 25 iunie - 24 iulie se vor juca spectacole de teatru în Parcul Herăstrău.
Pe toată perioada Stagiunii de vară, la spectacolele care se vor juca la Teatrul Itinerant Ţăndărică, prin proiectul TĂNDĂRICĂ PENTRU TOŢI, preţul biletului va fi de 1 leu.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9417
Diferență: -0,0809
Ieri: 4.9457
Azi: 4.6288
Diferență: 0,2556
Ieri: 4.6170
Azi: 5.7906
Diferență: 0,3988
Ieri: 5.7676
Azi: 4.8055
Diferență: 0,3466
Ieri: 4.7889