Dacă în România cu amănuntul şi în impozanta Hermaia ChrisTănăsescu experimenta divers, spre deruta comentatorilor care-lentomologau ca pe un avangardist scriitor de poezie concretă,vârstată bizantin şi înnebunit după tehnici prozodice, în Cartea dela Curtea şi alte 9 topologii (Vinea, 2010) mi se pare cătendinţele se decantează.
Bineînţeles, poetul este tot polifonic - exemplificând în poezieteoria lui M. Bahtin privitoare la roman -, tot extremist (odatăamerican şi altă dată neaoş, dialectal sau arhaic) şi tot sensei alingambamentului. Culturalitatea scrisului - căci topologie astaînseamnă, o explicitare a locaţiei ori a locului geometric - luiChris Tănăsescu asimilează chiar şi matematicile superioare. Şi numă pot opri să nu fac o paralelă cu Florin Caragiu, alt poet cevine dinspre matematică. La amândoi filonul religios este evident,deşi la Caragiu e vorba despre o ortodoxie sentimentală şiornamentală, în timp ce la Tănăsescu primează balcanismulbizantinizat (ori invers, de vreţi) şi inteligenţa care se joacă -precum un joc cu mărgele de sticlă - cu formulele prozodice. Să nuuităm că Tănăsescu traduce intens din poeţii americani, ba chiarexecută acum o bursă Fulbright în California. Şi atunci fireşte căun asemenea scriitor hibrid, mixând poezia rock cu mititeii şiberea, dar şi cu strana şi icoanele, derutează, pune pe fugăcriticii. Sărmanii!
Mai întâi ne întâmpină o vatră de "os domnesc", arheologică:"poarta din piatră, curtea din piatră./ Loc plin de pietre sparte,loc gol, plin/ cu ţăndări de stâncă, zid strâmb, ud, plin,/ dechipuri şterse peste pietre de/ morminte goale, sub inscripţiivechi,/ chirilice şterse, în pământ sec,/ uscat sub pietriş şiaşchii de stânci/ arse de ani" (Cartea de la Curtea).
După care "antistrofa", o plonjare în miezul realului ce, foarteuşor şi tras de păr, ne poate face să credem că scriitorul atrecut, hegelian, de la teză la antiteză: "Ce să spun, ce să spun,cu banii de pe-un apartament bun în Bucureşti îţi iei aici douăjumate, adică două/ şi cu banii rămaşi le faci fain frumos (superbăaliteraţie! n. n.) cu de toate - termopan, repartitoare, alea-alea,aer condiţionat nu-ţi/ treb'e, că eşti lângă munte - şi nici nu-ţitrebuie multă minte, unu-l închiriezi şi-ntr-unul stai ca boierul,/trai neneacă. Şi totuşi, de ce nu face nimeni asta, oare de ce,poate nu ne dăm seama, dar, de fapt, păţeşti vreo ţeapă?" (Carteade la Curtea).
Şi iată şi sinteza glorioasă, pâclişită balcanic, joc aproapepur de limbaj, dacă dăm cuvântului "joc" sensul propus de JohanHuizinga, respectiv activitate necompetitiţională, efectuată dinplăcere, conform unui set de reguli: "Augustin Doman, într-unaugust dohan din/ daman, trăgea dohan plivind nişte-oman la/ el pedomeniu-n madam curtea de argeş:/ ci îi creştea-ncet o placă pefaţadă/ şi, privind galeş la el, întreba ce e/ acela un carmen, uncarmin, un cârmâz...".
Tot sacâzul acestei poezii este combinaţia dintre erudiţianebună şi fixarea faptului divers, într-o manierărânjitor-tabloidică, dar evident cu intenţie demascatoare. Cum seîntâmplă, bunăoară, cu luarea în bodrângă a unor politicieni ce auconcesionat terenul din spatele Episcopiei Argeşului şi Muscelului"(Bvd. Basarabi nr. 1)" unor belgieni ce plănuiau acolo un soi dealter-Dracula Park. Citind atent împletitura hirişă de strofe,numaidecât ne dăm seama de dramatica fisură interioară a autorului,caramelizat într-un topos cu istorie ieroglifică: "umblu deci,înţepenit în lumină,/ ca un vultur cruciat călare pe un bour, chiarun struthio camelus/ cu o cocoaşă de pene de piatră/ şi struţurilargi de copaci şi morminte/ fixe".
La fel de bine s-ar putea susţine că poetul montează un discurseterogen şi heterodox, încercând să mimeze din interior Cultura, lacare de altfel ţine ca la ochii din cap (the apple of his eye). Cualte cuvinte, Chris Tănăsescu traduce străinătatea în româneşte,precum şi româneasca în limba şi mentalităţile noii Rome. Mereu îngânduri şi simţire cu jam-sessions, la un moment dat, el se mixeazăpe el însuşi. Căci epifania poate fi declanşată numai prin efortulcoral al trupei, polifonic şi întemeiat pe arta contrapunctului. Deaceea şi secţiunea de jam-session din partea a doua a cărţii,dibacii acompaniatori fiind Constantin Acosmei, David Baker, IlyaKaminsky, O. Nimigean, Antonio Patraş, Page Hill Strazinger şiMartin Woodside. Toţi aceştia constituie "trupa, translatorii".
Şi tot în acest efort suprem de asimilare exhaustivă ce are învedere un proiect plurivalent intră şi eroticalele grunjoase, uşăîn uşă cu persoana poetizantă: "Poetul îi înfipse direct mâna întrepicioare Raquelei, pe sub şorţul alb, frecând-o fără milă. Fataicnea şi gemea, dar ochii îi ţinteau numai spre uşa budei în careeram eu, teoretic, blocat, privind buimac". Şi brusc intervineIulia Cojocaru: "du-te cu tot/ cu poezia ta la femei!". Şi micivariaţiuni delicioase la temă: "bunii noştri grămătici latini/clasificau sărutul: cel amical// simpatic, era osculum, cel dat cugură/ mică, cel drăgăstos, se chema însă, basium,/ cuvânt adus deCatullus din nord, iar cel/ al pasiunii, apăsat, suavium, opera/lui Plaut".
Dar câte şi câte alte minunăţii nu sunt de găsit în carteaaceasta mai mult lungă decât înaltă, cu o minunată pictură deGrigore Negrescu pe copertă! Totul e să avem răbdare şi curiozitatepentru ceva altfel, aşa cum şi poetul însuşi are nerăbdarea şicuriozitatea de a nu fi mereu acelaşi.
Felix Nicolau este conferenţiar universitar la Facultatea deLitere şi Limbi Străine a Universităţii "Hyperion" şi laUniversitatea Tehnicǎ de Construcţii din Bucureşti. A publicatcǎrţi de criticǎ şi teorie literarǎ (Anticanonice, Homo imprudens,Eroismul eminescian), un roman (Tandru şi rece) şi versuri (Bach,manele & Kostel, Salonul de invenţii). Colaboreazǎ la revisteleArca, Cuvântul, Luceafǎrul de dimineaţǎ, Steaua, Tomis, Ziarul deDuminicǎ. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
