Ziarul de Duminică

Strania singularitate/ de Ziarul de duminică

galerie foto

galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

25.02.2016, 23:43 325

„Mihai Cismaru a fost şef de promoţie al uneia dintre cele mai vestite promoţii de studenţi ai lui Corneliu Baba. Din păcate, lucrările lui nu circulă aproape deloc; expoziţia este cu 45 de lucrări dintr-o colecţie particulară. Este unul dintre cei mai sensibili pictori pe care i-am cunoscut”. Cu aceste cuvinte a prefaţat doamna Ruxandra Garofeanu expoziţia deschisă săptămâna trecută la Galeria Dialog a Primăriei Sectorului 2 din Bucureşti.

Despre picturile lui Mihai Cismaru s-a spus demult şi de multe ori că s-ar remarca printr-o „stranie singularitate”. Puţini îl ştiu, astfel încât expoziţia este bine venită.

Pictorul Mihai Cismaru, fost elev al lui Corneliu Baba, organizează prima lui expoziţie personală. De fapt, urmaşii săi, pictorul a dispărut demult dintre noi.
Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, ca şef de promoţie la clasa prof. Corneliu Baba, Mihai Cismaru s-a născut în august 1943, în comuna dâmboviţeană Vişina, şi s-a stins din viaţă în anul 2003.

„Reprezentant de frunte al unei promoţii de aur a picturii româneşti, comparabilă poate cu «generaţia de aur a teatrului», artistul şi omul Mihai Cismaru se contopesc într-un destin de o stranie singularitate. Înzestrat de Dumnezeu cu un talent uluitor, dar şi cu umilinţa unui veritabil anahoret, deprins a cerceta şi a se cerceta permanent, în tăcerea atelierului sau în mijlocul peisajelor grăbite a dobândi pe pânzele lui o fascinantă individualitate, pictorul a ştiut să facă din privilegiul uceniciei pe lângă profesorul Corneliu Baba nu numai un «dar» binemeritat, ci şi un crez profesional, în care efortul permanent şi istovitor îşi află însoţitorii în respectul nepereche faţă de artă şi valoare, în neîmpăcarea cu sine şi cu înşelătoarele etichete mediatice ori în mentalitatea şi vocaţia de învingător” – iată un portret în miniatură, atât de bine conturat, de criticul Ion Parhon.
De la prima expoziţie a studenţilor, din anul 1969, opera sa a parcurs câteva vernisaje personale sau de grup, în ţară sau în străinătate – din Japonia şi China până în Germania, Franţa, SUA. Revelatoare prin consistenţa lor au fost participările la Expoziţiile grupului „Celor Patru” (împreună cu Sorin Ilfoveanu, Ştefan Câlţia şi Sorin Dumitrescu) din anii 1971,1972, 1974, 1975, 1977, 1980, ultima având loc la Muzeul Naţional de Artă.
Profesorul şi îndrumătorul său, pictorul Corneliu Baba, spunea despre elevul său că de la prima sa pictură, „obligă la o viziune pioasă pentru că delirul insolit intens al transfigurărilor venite din adâncuri necunoscute ale interiorului, invită la meditaţie asupra adevăratei frumuseţi, simplă, gratuită şi dramatică”. „Cu ocazia zilelor de sărbătoare – mai spunea Corneliu Baba –, de obicei cu teama de a nu deranja, pictorul Mihai Cismaru, altădată elevul meu, suna la uşa atelierului pentru a-mi oferi un mic buchet de flori. Acest gest afectuos este însoţit de câteva cuvinte pronunţate timid şi de nervozitatea mâinilor sale cu degete lungi în permanentă mişcare. Îmi place să privesc aceste degete şi să-mi imaginez cum ar fi alunecat pe clapele unui pian sau pe corzile unei viori.”
Expoziţia poate fi admirată până pe 24 martie.

Pictorul Virgiliu Parghel i-a fost între ultimii discipoli. Şi-l aminteşte pe Mihai Cismaru cu tipicurile sale rafinate: „Locuia pe lângă Obor. Dimineaţa, devreme, pornea pe jos, ajutat de un baston. Urca sus de tot, la atelierul lui din mansardă, pe o scară care, la un moment dat, se îngusta atât de mult, încât trebuia să te caţări pe ea de-a buşilea. Întâlnirea mea cu Mişu a venit într-un moment de căutări. Cismaru venise în pictura românească din atelierul lui Corneliu Baba. Pictura şi maestrul comun ne-au apropiat. L-am întâlnit în ultimul lui an de viaţă. Poate că am fost ultimul său discipol. Gândul la pictură îi perfuza existenţa. Mi-a vorbit despre Maestrul nostru, asculta, cu mare luare aminte, ce îndrăzneam să-i povestesc şi eu. Şi pentru el Baba rămânea Marea întâlnire cu grandoarea şi nobleţea, reunite în acelaşi chip. Păstra cu evlavie, în camera de oaspeti, un portret pe care i-l făcuse Baba în pastel Panda. Sub el, pe un fotoliu, nemişcată, o căţea de rasă. Pe un raft, o buhă albă, împăiată. Câteva lucrări… O pădure oglindindu-se în lac… un pod vechi, peste un râu… un ţărm de mare… flori… o fântână la Harsa… portretul iubitei sale soţii.” „Mă uit la pânzele lui Mihai Cismaru, le mângâi cu privirea, le ating cu vârful degetelor, privesc şi descopăr cu emoţie MAREA PICTURĂ! Mişu iubea furibund Pictura Mare, îl iubea pe Luchian, cunoştea meşteşugul ascuns, pictura dintr-o suflare… Atelierul din Cuza-Vodă, la doi paşi de Biserica Buzeştilor, era plin de palete desfăcute. Picta la trei-patru şevalete. Pentru fiecare temă în lucru pregătea un desen şi o paletă. Avea mai multe şevalete. În mijloc, unul faimos, al lui Tonitza. Lângă paletele şterse cu grijă, ici şi colo, grămăjoare de culoare, o cârpă albă, moale, păstrând clipele ultimelor momente de lucru, cuţitul de paletă, câteva pensule, tuburile de culoare, temporar abandonate.

Cumpăra culori scumpe, olandeze, germane, franţuzeşti… Le cunoştea în amănunt, în tinereţe frecase la pigmenţi, ştia chimia secretă a culorilor, era un alchimist cu acte-n regulă, a adunat şi a experimentat mii de amestecuri de culori. Îşi pregătea cu grijă lianţii pentru culori, avea mereu deschisă o fereastră către lumină, grija lui pentru lumină era aşa de mare, găsise cheia cromatică ce declanşa misterioasa strălucire! Asta era semnătura lui Cismaru!”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24