Când, în urmă cu doi ani, am debutat cu acest serial, mi-am propus ca, la un moment dat, să fac o „reîntoarcere”, deci un fel de evaluare personală a ceea ce s-a întâmplat în acest răstimp. „Ţinta” acestei reveniri a fost chiar subiectul primelor episoade ale serialului, nu întâmplător zona Strada Buzeşti-Hala Matache, dat fiind că acest spaţiu constituie unul din cele mai reprezentative pentru patrimoniul arhitectural al Bucureştilor, dar şi deoarece el este implicat în conturarea viitorului Capitalei, în realizarea proiectului Bulevardului Uranus: construirea unei magistrale care va pleca din Piaţa Victoriei, va traversa cartierul Buzeşti si Berzei, ajungând la Podul Haşdeu, Palatul Parlamentului, Piaţa George Cosbuc şi va continua până în Şoseaua de Centură.
Pentru a putea înţelege ce s-a întâmplat în această zonă atât de importantă a Bucureştilor vom încerca acum, la o distanţă de timp totuşi apreciabilă, să o parcurgem din nou, pornind aşadar…
Din Piaţa Victoriei de-a lungul Străzii Buzeşti
Să pornim iarăşi pe această rută, încercând să ne dăm seama mai ales ce s-a schimbat, în ultimii doi ani.
Perspectiva care ne întâmpină este într-adevăr impresionantă: o arteră largă, cum probabil se intenţionează să fie întregul bulevard, cu construcţii noi, blocuri-turn şi alte clădiri din „oţel şi sticlă”, adăpostind sedii de bănci, societăţi comerciale etc. Aşadar, avem de a face cu o zonă destinată exclusiv unor asemenea instituţii din care au fost excluse locuinţele. Există şi preocupări estetice cum ar fi decorarea blocul-turn care adăposteşte sediul unei bănci cu… culorile curcubeului, dar, în general, domină reclamele de mari dimensiuni în culori cât mai „puternice”. Să recunoaştem, în ceea ce priveşte această primă secţiune a fostei Străzii Buzeşti, că ea se prezintă asemenea altora similare din capitalele europene, dar, în ceea ce priveşte identitatea, specificul său, se poate spune că ea s-ar putea situa în oricare din acestea, nimic ne mai amintind că, de fapt, ne aflăm… în Bucureşti.
Cu aceasta ajungem la ceea ce a fost cândva Piaţa Buzeşti care, după demolări, nici nu mai poate fi recunoscută. Aici ne întâmpină o perspectivă care, de fapt, cuprinde mai multe „straturi” istorice, de la Biserica „Sfântul Nicolae“ şi clădirile vechi de pe partea stângă, rămase în aceeaşi paragină, pe care am surprins-o în urmă cu doi ani, la un bloc-turn.
Până aici, am avut de a face cu porţiunea care, de bine, de rău, a fost definitivată, constituind, probabil, o anticipare, o proiecţie a felului în care va arăta întreaga arteră.
Mai departe, peisajul, până la întretăierea cu Calea Griviţei, aduce mai mult cu un şantier încă în curs. Pe partea dreaptă, în spatele numeroaselor locuri de parcare care au fost amenajate, se deschide o perspectivă am spune „goală”, căci ea cuprinde porţiunea din Calea Griviţei care a fost demolată fără să se fi ridicat nimic în locul vechilor construcţii aflate aici, unele imobile şi clădiri impunătoare (cum ar cinematograful „Marna”).
Oare aşa va rămâne ? Nu ştim, căci, cel puţin din câte cunoaştem, nu au fost făcute publice planurile urbanistice privind zona de întretăiere între Strada Buzeşti şi ceea a mai rămas din Calea Griviţei, în care acum poţi „admira” doar clădiri într-un avansat stadiu de degradare şi maidane. În aceeaşi stare se găsesc şi clădirile de pe partea stângă a fostei Străzii Buzeşti. Ne întrebăm ce se va întâmpla totuşi cu aceste clădiri vechi? Vor fi şi ele demolate, vor fi înlocuite tot cu construcţii noi, destinate, ca în porţiunea anterioară, unor instituţii, firme ? Să ne fie permis să ne întrebăm: atunci cine va mai locui aici ?...
Dispariţia Halei Matache
…care a devenit un fel de „cuiul lui Pepelea” al Bucureştilor. Iniţial se prevedea ca Hala Matache să fir „salvată” prin diferite metode: fie construcţia unui pasaj care să o ocolească, lăsând loc lărgirii arterei, fie mutarea sa cu vreo 30 metri mai în spate, soluţie care, multă vreme, a fost susţinută şi de Primarul general Sorin Oprescu, mai ales cu ocazia numeroaselor „confruntări” cu asociaţiile şi ONG-ului care militau pentru salvarea Halei. Se pare că aceste intenţii s-au schimbat „peste noapte”, căci într-adevăr în noaptea de 25 martie 2013, pe un viscol cumplit, a început demolarea Halei, după care zona în care se aflase a fost înconjurată cu „ziduri-nalte/cum n-au mai fost alte” (vorba baladei „Meşterului Manole”), având probabil drept scop nu atât protejarea şantierului, cât ascunderea sa de privirile curioşilor şi… protestatarilor. Ulterior, Primăria a arătat că vor fi recuperate anumite părţi ale construcţiei (structura metalică, acoperişul). Mi-am permis să urmăresc desfăşurarea lucrărilor şi să imortalizez fotografic diferitele sale etape, fără a putea remarca desfăşurarea unor asemenea demersuri, zona (care cuprinde şi o serie de clădiri aflate în preajmă) având, cum puteţi remarca şi din imaginile pe care le publicăm, aspectul unui şantier… perpetuu. Ultima variantă: potrivit planurilor Primăriei, aici va fi construită o parcare subterană, iar Hala Matache va fi refăcută după planurile iniţiale. Construcţia va fi amplasată la 40 de metri de vechea locaţie, iar zona va deveni spaţiu verde. Om trăi şi om vedea, dar, totuşi, nu ne putem împiedica să ne întrebăm…
Ce se întâmplă cu Bulevardul Uranus ?
Aspectul porţiunii de la Hala Matache până la Strada Berzei se apropie, ce este drept, de înfăţişarea viitoare artere: au fost plantate şinele, ba chiar şi staţiile de tramvai, un sens giratoriu bine venit.
Dar ce se va întâmpla mai departe ?
Informaţiile apărute în presă nu sunt deloc încurajatoare. Bulevardul Uranus a înghiţit până acum 55 de milioane de euro. Din aceşti bani, constructorii au făcut doar trei kilometri din cei 12 prevăzuţi în proiect. Se pretextează că la această întârziere au contribuit „bâlbâielile autorităţilor”, cât şi opoziţia organizaţiilor non-guvernamentale. Oare este o vină că acestea şi, în general opinia publică, doresc să fie consultate ?
În fine, Primarul Sorin Oprescu a avansat şi un termen pentru definitivarea acestei „adevărate coloane vertebrale” a Bucureştiului pentru porţiunea Strada Mircea Vulcănescu – Berzei, care ar fi trebuit să fie luna iulie: „Încercăm să terminăm, dar nu vreau să-i dăm drumul oricum, vrem să aranjăm între timp şi calcanele clădirilor, care sunt foarte urâte” (Este unul din puţinele prilejuri când se pomeneşte şi această problemă)
Termenul a fost respectat doar parţial, dar, faţă de „intenţiile bune”, pe care le nutresc edilii oraşului, în condiţii nu tocmai faste (legate, bine înţeles, de „criză), dar şi a preocupărilor, „grijii” manifestate pentru locuitorii săi, nu putem decât să nutrim încrederea şi speranţa că
planurile privind această porţiune, ca şi întreaga arteră, se vor realiza, mai devreme sau, să sperăm, (nu prea) târziu.
În loc de concluzie
La capătul celor o sută de episoade ale acestui serial, desfăşurate pe durata a aproape doi ani, în care am încercat mai ales să prezentăm istoria scrisă dar şi în imagini a oraşului, străzilor şi caselor sale, într-o perspectivă documentară, dar şi sentimentală, ar fi de aşteptat să încercăm o concluzie, o sinteză a ceea ce s-ar putea numi „starea Bucureştilor”. Nu intenţionăm un asemenea demers (eventual îl lăsăm în seama cititorilor care au avut răgazul şi interesul să parcurgă episoadele serialului), pe care, de fapt, l-am încercat în cuprinsul fiecărui episod, exprimând nu judecăţi, ci mai ales sugestii despre stări de lucruri prezente şi viitoare, şi uneori propuneri exprimate şi de experienţa unui „vechi” locuitor al oraşului.
Spuneam, la începutul acestui serial, că unul dintre motivele care m-au făcut să îl înfăţişez cititorilor a fost şi unul personal: după o „despărţire” de câţiva ani, aproape că nu mai recunoşteam Bucureştii. Acum, la capătul unor peregrinări şi aş putea spune investigaţii (pe care desigur le voi continua) pot spune: nu numai că am (re)cunoscut oraşul, dar şi el m-a recunoscut pe mine…
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
