• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (IX). Bulevardul Regina Elisabeta. GALERIE FOTO

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (IX). Bulevardul Regina Elisabeta. GALERIE FOTO

Autor: Dr. Alexandru Popescu

24 feb 2012 3229

Calea regală

Ieşind din Cişmigiu, coborâm, bineînţeles, pe una din cele mai importante artere ale Bucureştilor care poartă numele primei regine a României, Elisabeta (1843-1916). Dincolo de Piaţa Universităţii, într-o "continuitate dinastică", această arteră se prelungeşte cu Bulevardul Carol I. De fapt, primul rege al României a fost implicat direct în dezvoltarea acestei zone, care, după 1885, s-a datorat şi necesităţii de a se obţine o şosea destinată să faciliteze accesul lui Carol I la Palatul Cotroceni, reşedinţa sa de iarnă, purtând din acest motiv şi denumirea de "Calea regală".

Dar, de fapt, extinderea arterei pe care o străbatem acum este mai veche, căci, încă în 1853, se tăiase o uliţă despărţitoare între noua Gradină Cişmigiu şi Podul de Pământ, Calea Plevnei se astăzi. Treptat, această arteră a luat o dezvoltare aproape "explozivă", pe ea apărând o serie de clădiri impunătoare, precum Hotelul Bulevard, Palatul Eforiei Spitalelor Civile, clădirea cinematografului cunoscut astăzi sub numele de "Bucureşti" şi multe altele, majoritatea cu o reală valoare arhitectonică. În intenţia unuia din "ctitorii" Bucureştiului modern, care a fost primarul Emanoil Protopopescu Pake, bulevardul trebuia să facă parte dintr-o magistrală ce urma să străbată capitala de la est la vest.


Ministere, primării, bănci, arhive, şcoli, cinematografe, restaurante

Din mai multe puncte de vedere Bulevardul Regina Elisabeta poate fi considerat una dintre arterele centrale ale Bucureştilor, nu numai ca poziţie, ci şi pentru pe el se află o serie de instituţii politice, administrative, culturale importante, precum şi o serie de hoteluri, obiective culturale, puncte de socializare.

Pornind din Piaţa Universităţii, pe partea stângă, prima clădire mai importantă este Palatul Societăţii de Asigurări "Generala", construit în locul vechii grădini a Palatului Suţu (actual Muzeul al Bucureştilor), după planurile arhitectului Oscar Maugsch, finalizat în 1906. Alături şi reluând unele trăsături ale acestei clădiri pentru a asigura o unitate arhitectonică zonei, se află Palatul Creditului Industrial, realizat, în perioada 1934-1935, după proiectul unuia din cei mai importanţi arhitecţi ai vremii, G. M. Cantacuzino.

După ce traversăm Calea Victoriei, ne întâmpină clădirea Hotelului Bulevard, construit după planurile marelui arhitect Alexandru Orăscu (cel care a proiectat si clădirea Universităţii Bucureşti) care a început să funcţioneze în 1873, sub denumirea de Hotel Herdan. Se poate spune că restaurarea recentă a acestei clădiri este un exemplu pozitiv de felul în care trebuie să se desfăşoare asemenea operaţii.

Interesantă din punct de vedere arhitectonic este şi clădirea în care se află acum Primăria sectorului 5 care, din păcate, nu s-a bucurat încă de atenţia restauratorilor. De o asemenea atenţie se bucură însă clădirea care a adăpostit Palatul Ministerului Lucrărilor Publice construită, între anii 1906-1910, în stil tradiţional, neoromânesc, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Clădirea are o întreagă odisee. În timpul Primului Război Mondial, sub ocupaţia germană, ea a adăpostit Comandatura Generală Germană.. Avariată în urma bombardamentelor din al Doilea Război Mondial, clădirea a fost reconstruită şi lărgită tot sub îndrumarea lui Petre Antonescu.. Deşi solidă, realizată cu folosirea betonului armat, clădirea, care în momentul de faţă adăposteşte Primăria Municipiului, a necesitat noi operaţiuni de renovare şi consolidare care se cam prelungesc…

În clădirea în care s-au aflat iniţial Imprimeriile Statului, s-a mutat depozitarul uneia dintre comorile istoriei româneşti, Arhivele Statului, având în faţă bustul de bronz realizat de Mihai Onofrei (1926), al directorului acestei instituţii, Dimitrie Onciul.

Reluând călătoria noastră pe partea dreaptă a Bulevardului Regina Elisabeta, întâlnim o foarte interesantă clădire, în care s-a aflat cinematograful "Bucureşti", bogat ornamentată, expunând pe fronton un grup de statui după model antic.

După şirul de clădiri care au adăpostit cinematografe, aflate cele mai multe într-o stare avansată de degradare, doar unele dintre ele bucurându-se de atenţia restauratorilor, ajungem la colţul cu strada Brezoianu, în care se găseşte o clădire care face parte din legendele Bucureştilor, "Berăria Gambrinus". Înfiinţată de Ion Luca Caragiale, ea s-a aflat iniţial în apropierea Teatrului Naţional, distrus de bombardamentele de la sfârşitul războiului. Clădirea care i-a oferit un nou adăpost, realizată în 1912 (pe locul unde s-a aflat "Circul Sidoli", construit în 1874) a fost, cu cele şase etaje ale sale, una dintre primele construcţii moderne de pe acest bulevard. Şi noul sediu al "Berăriei Gambrinus" a rămas o adevărată "instituţie", frecventată de oameni de cultură, dar şi de numeroşi bucureşteni amatori de o bere bună şi o şuetă. Să sperăm că va reveni la acest rost după restaurarea începută de mult.

De altfel, acest bulevard nu a rămas străin dezvoltării arhitectonice moderne, pe el aflându-se o serie de tip "block house", cu mai multe etaje, construite mai ales în prima parte a secolului trecut.

La întretăierea cu Bulevardul Schitu Măgureanu se află o altă "legendă" bucureşteană, clădirea Liceulului "Gheorghe Lazăr", finalizată în 1890. Acesta este al doilea liceu, ca vechime, din Bucureşti, atribuindu-i-se în mod inspirat numele unuia din ctitorii învăţământului românesc, primul său director fiind Ion Maiorescu, o altă personalitate a vremii, tatăl lui Titu Maiorescu. Spunem că şi acest liceu este o "instituţie" privilegiată, căci i-au fost elevi unii din cei mai reputaţi reprezentanţi ai vieţii politice, sociale, culturale a României moderne. "Legenda" liceului a fost consacrată şi de romanul Cişmigiu et Comp., de Grigore Băjenaru, plin de culoare şi nostalgie. Oare câţi dintre elevii de astăzi ai liceului mai păstrează o asemenea tradiţie?

Şi, în fine, ca să rămânem în domeniul învăţământului, vom mai aminti şi clădirea Casei Corpului Didactic, ridicată în 1912, mai ales pentru că ea evidenţiază noul stil arhitectonic de la începutul secolului XX, o altă dovadă că şi Bulevardul Regina Elisabeta a fost nu numai un loc al tradiţiilor, dar şi al înnoirilor.

Un "Brodway" al Bucureştilor

Şi, pentru că am pomenit de tradiţii, trebuie spus că această arteră a Bucureştilor a generat şi o istorie orală, un folclor mereu adaptat, chiar în perioade mai dificile, în ultimele decenii ale secolului trecut, deci în perioada comunistă. Dar, în primul rând, chiar de la începuturile sale, s-a considerat că trebuie schimbate denumirile "reacţionare" ale unor obiective, începând chiar cu aceea a bulevardului care desigur era intolerabilă, fiind înlocuită cu una care marca "transformările revoluţionare": "Bulevardul 6 martie", de la data instaurării primului guvern comunist în România. Au mai fost schimbate şi alte denumiri, cum ar fi acelea ale cinematografelor, "botezate" potrivit aceloraşi "tradiţii revoluţionare": "IC Frimu", "Elena Pavel", "Timpuri noi".

Dar ceea ce nu au putut schimba noii guvernanţi ai ţării au fost tocmai tradiţiile vechiului bulevard, dacă ar fi să pomenim instituţiile de cultură. Într-adevăr, bulevardul fusese în bună măsură, un fel de "Brodway" al Bucureştilor, căci, aşa cum artera din New York concentra numeroase şi prestigioase teatre, bulevardul bucureştean a rămas un "spaţiu" al "celei de a şaptea arte". Dacă, în perioada interbelică, aici s-au aflat numeroase asemenea instituţii de cultură, frecventate cu frenezie de bucureşteni, şi după 1945, cinematografele au continuat să fie o prezenţă activă în peisajul cultural bucureştean. Este drept, cel puţin pentru o vreme, repertoriul a fost şi el "comunizat", dar, mai ales după ce el a fost oarecum "liberalizat", frecventarea cinematografelor a devenit un adevărat "boom" cultural. Este drept, era o adevărată plăcere să te afli în sălile acestora, unele dintre ele cu virtuţi arhitectonice şi cu grădini de vară pline de atmosferă. Vă mai amintiţi anunţul oral care însoţea sfârşitul protecţiilor: "Ieşirea prin Sărindar"? sau de mulţimea amatorilor care căutau "un bilet în plus"?…

Dar, mai mult decât atâta, trotuarele bulevardului, mai ales seara, erau pline, căci deveniseră un loc de întâlnire, de cunoaştere, de promenadă al bucureştenilor, acestea putând fi considerate, pe drept cuvânt, un spaţiu de socializare. Mulţi locuitori ai Capitalei preferau să "flaneze", să se plimbe pe acest bulevard, de unde, în folclorul bucureştean apăruse expresia "Te fac o talpă pe 6 martie?", "preumblarea" putând fi continuată în Cişmigiu. Era probabil şi aceasta o modalitate de a uita cenuşiul, stereotipia traiului în "orânduirea socialistă". Cel puţin aceasta este imaginea pe care generaţia mea şi probabil şi cele dinainte şi de după noi o avem despre acest bulevard care părea "veşnic tânăr".

Şi totuşi, aceasta a rămas o iluzie, căci, după 1989, situaţia s-a schimbat neaşteptat. Cele mai multe din cinematografe au fost închise, sălile lor intrând într-un proces de degradare. Să fie de vină decăderea "celei de şaptea arte", repertoriul sau şi alte interese, de exemplu cele comerciale, căci unele dintre sediile cinematografelor au devenit magazine, aşa cum bulevardul şi-a pierdut specificul său cultural, înlocuit de unul comercial? Să fie doar o situaţie de moment sau una definitivă iremediabilă care, de fapt, a afectat şi alte artere ale Bucureştilor ? Vom vedea şi…vom spera…

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743