Există numeroase locuri în Bucureşti unde Caragiale a poposit, de care, într-un fel sau altul, şi-a legat numele. Evocându-le nu facem altceva decât să marcăm unele momente importante ale biografiei sale, dar şi ale istoriei oraşului.
Pe de altă parte, pot fi identificate şi străzi sau case ale Capitalei care au fost "imortalizate" mai ales prin intermediul eroilor scrierilor sale, piese, schiţe şi momente pe care Garabet Ibrăileanu le considera, de fapt, adevărate "monumente" ale literaturii române.
Într-adevăr, Caragiale, alături de Eminescu, se bucură de privilegiul de a fi fost imortalizat în destul de multe statui: pe strada care îi poartă numele (operă a sculptorului Constantin Baraschi), bustul din "Rotonda scriitorilor" din Parcul Cişmigiu (Oscar Späthe) , statuia în mărime naturală, împreună cu Grupul statuar "Căruţa cu paiaţe" din faţa Teatrului Naţional , operă a sculptorului Ioan Bolborea. Mai există însă străzi şi case ale Capitalei, unde ar mai putea fi amplasate asemenea "însemne ale memoriei", care să ne amintească de personaje, unele devenite celebre, imortalizate de Caragiale în scrierile sale, dintre care de unele vom pomeni în cuprinsul acestui episod.
În tot cazul, asemenea lui Horatiu, Caragiale ar putea spune că şi-a ridicat un monument mai trainic decât bronzul…
De la "Teatrul cel mare" la Teatrul "Teatrul Regina Maria"
Acestea erau denumirile iniţiale ale unor teatre bucureştene pe care au fost reprezentate piesele lui Caragiale, ele devenind ulterior Teatrul Naţional şi, respectiv, Teatrul Odeon.
Cel dintâi a fost inaugurat 31 decembrie1852, clădirea sa fiind realizată în stil baroc în cea mai mare parte, cu un parter cu 338 staluri, trei rânduri de loji, un foaier luxos cu scări de marmură de Carrara şi o mare galerie, constituind, la vremea aceea, unul din cele mai frumoase monumente ale oraşului. În 1875, Teatrul cel Mare din Bucureşti devine Teatru Naţional, sub directoratul scriitoruluiAlexandru Odobescu. În 1944, clădirea Teatrului Naţional este bombardată şi, ulterior, oarecum în pripă, demolată, instituţia continuându-şi activitatea în alte sedii. În 1990, pe acest loc s-a construit Hotelul Novotel, porticul de intrare al Teatrului Naţional fiind reconstruit. Desigur, gestul este stimabil, dar parcă construcţia din sticlă se potriveşte mai puţin cu stilul portalului.
Caragiale şi-a legat numele de activitatea acestui teatru încă de la începuturile sale, între anii 1871-1872, ocupând postul de copist şi sufleor, lăsat liber de Eminescu. Nu s-ar putea spune însă că reprezentarea pieselor sale pe această scenă s-a desfăşurat de la început sub cele mai fericite auspicii. Astfel, o serie din piesele sale, cum ar fi "O noapte furtunoasă" au fost huiduite "de o droaie de patrioţi din garda civică" ai lui Titircă Inimă-Rea, astfel încât, în ianuarie 1879, scriitorul îi adresează o scrisoare directorului Ion Ghica în care protestează pentru ciuntirea piesei, provocându-l chiar la duel. Şi alte piese ale sale, considerate că jicnesc "sentimentele patriotice" , au fost scoase din repertoriu în timpul lui Scarlat Ghica, fiul lui Ion Ghica, şi al lui Pompiliu Eliade. Desigur, până la urmă, istoria a făcut dreptate, piesele lui Caragiale intrând în repertorul permanent al teatrului căruia i s-a atribuit numele scriitorului.
Sub auspicii ceva mai bune au fost reprezentate pe scena viitorului Teatrul Comedia, inaugurat în 1912, când s-a desfăşurat un "Festival Caragiale" în prezenţa principesei Maria, al cărei nume îl va purta la început. Totuşi, Caragiale, aflat la acea dată în autoexil la Berlin, nu a putut uita şi a găsit un pretext pentru a nu participa la spectacole. Ulterior, teatrul a purtat diferite alte denumiri: "Maria Ventura", Sala Majestic a Teatrului Giuleşti, Comedia a Teatrului Naţional şi, în fine, Odeon.
În tot cazul, după părerea mea, această sală este una din cele mai frumoase ale Bucureştilor, păstrând, din fericire, în linii mari, aspectul său iniţial. În tinereţile mele, mi-a fost dat să asist la spectacole pe această scenă în care jucau corifei ai teatrului românesc. Îmi aduc aminte de evenimentul legat de premiera piesei Ana Karenina, cu Mimi Botta în rolul titular. Tot aici au avut loc reprezentaţii-eveniment care au "spart" blocajul ideologic, cum a fost aceea cu Menajeria de sticlă de Tennessee Williams…
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
