Un sistem de circulaţie
Ca şi alţi termeni care desemnează ocupaţiile de bază ale românilor, şi aceia de „negustorie” şi „comerţ” sunt de origine latină. În acelaşi timp, multe din denumirile unor „negoţuri” sunt de origine străină, ceea ce demonstrează legăturile lor externe.
Importanţa comerţului în viaţa economică şi socială a Bucureştilor este demonstrată şi de numărul apreciabil de volume care i-au fost consacrate. Dintre autorii clasici, sunt de amintit C. C. Giurescu („Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, 1966) şi George Potra („Din Bucureştii de altădată”, 1981), iar dintre apariţiile mai noi este de menţionat cartea „Negustori, negustoraşi şi negustoreli în vechiul Bucureşti” de Lelia Zamani (2009).
Oricum, se poate afirma că negustoria de diverse categorii poate fi asemănată cu sistemul de circulaţie al „corpului” oraşului, dar şi al ţării.
O meserie de succes
Aflată în apropierea Căii Moşilor, Strada Negustori îşi trage numele de le mahalaua cu acelaşi nume, cu locuitori destul de numeroşi, astfel încât aici este ridicată, în 1716, o biserică de zid. În preajma ei se află şi morminte de negustori bogaţi care mai erau numiţi şi „cupeţi”. Era o meserie care asigura, de cele mai multe ori, prosperitate, astfel încât, de la sfârşitul secolului XIX, aici ai fost construite o serie de imobile, această stradă fiind una din arterele Bucureştilor care numără cele mai numeroase obiective aflate pe Lista monumentelor istorice. Între acestea, Casa Negroponte, Casa Dimitrie Bolintineanu, Casa Vlădescu.
Comerţul cu alimente
…era bine reprezentat în Bucureşti, între străzile ce amintesc de acest negoţ fiind Strada Băcani care îşi trage numele de la acela al negustorilor, cei mai mulţi albanezi, care vindeau mai ales fructe din import. Cu timpul, au început să desfacă şi alte produse de diferite categorii, de la zahăr la mezeluri şi alte „trufandale”, provenind din diferite centre din Europa care, desigur, nu erau destinate locuitorilor mahalalelor. Cu timpul băcăniile din Bucureşti au ajuns să fie renumite (am mai avut ocazia să o amintim pe cea numită „Pop şi Bunescu”), intrând şi în literatură, mai ales în schiţele lui Caragiale. În tot cazul, negoţul era prosper, astfel încât pe această stradă au fost construite numeroase prăvălii, mai ales la sfârşitul secolului XX, unele menţionate în Lista monumentelor istorice
Şi activitatea constructivă
…în Bucureşti era destul de intensă, cum o demonstrează existenţa Străzii Chiristigiilor, de la denumirea turcească a negustorilor de lemne de construcţie, dat fiind că, de asemenea, o bună parte a sa era exportat în Imperiul otoman. Se vede că şi acest comerţ renta, astfel încât această stradă, aflată în apropierea Oborului, adăposteşte câteva frumoase clădiri, construite la sfârşitul secolului XIX, care se află însă într-o stare destul de avansată de degradare.
De la Lipscani la Gaboroveni
Unele străzi din Bucureşti au luat numele unor localităţi de unde se aducea marfă sau a negustorilor originari de aici. Este cazul unora aflate în Centrul istoric: Lipscani (de la oraşul german Leipzig) sau Gabroveni (de la cel bulgăresc Gabrovo). Probabil că unele din cele mai vândute articole pe această stradă erau cuţitele, căci denumirea de „gabroveni” echivalează şi cu aceea a acestor „obiecte ascuţite”. O iniţiativă edilitară care a fost declanşată în ultima vreme a fost renovarea hanului aflat în această zonă, unul din cele mai importante, la un moment dat, ale Bucureştilor. Să sperăm că, spre deosebire de alte asemenea proiecte, acesta va fi dus la capăt.
Comerţul ambulant
…era unul din cele mai active domenii ale „negoţului” bucureştean, aşa cum o demonstrează numele mai multor străzi.
Una dintre ele este Precupeţii Vechi, aflată in apropierea Căii Moşilor, mahalaua cu acest nume fiind menţionată încă în secolul XVII. Dat fiind că aceşti negustori, care erau, de fapt, intermediari, „ţineau la preţ”, fiind nevoie de tocmeli… intense cu ei, în limba română s-a încetăţenit verbul derivat, „a (se) precupeţi” , cu înţelesul cunoscut până astăzi. Prin mahalalele bucureştene circula un cântec cu refrenul „Ce-i cucoană precupeaţă/ De te ţii aşa măreaţă,/ Pentr-un petec de negreaţă!…”, care a inspirat şi titlul unui roman de N.D. Cocea.
Dar amintirea celor mai importanţi negustori ambulanţi este evocată de Strada Olteni, şi o mahala cu acest nume fiind menţionată încă în secolul XVII. Numărul oltenilor strămutaţi în Bucureşti a sporit la sfârşitul secolului XIX, cei mai mulţi fiind angajaţi de patroni pentru a desfăşura comerţ ambulant cu diferite produse, legume, produse lactate, peşte. Imaginea olteanului cu „cobiliţa” (un lemn curbat trecut peste umeri de care erau atârnate coşurile sau găleţile cu produse) s-a impus inclusiv în arta plastică, tot aşa ca felul în care „îşi strigau marfa” care compunea, aşa cum arată istoricul Constantin Kiriţescu, „Muzica de fond a simfoniei matinale a străzii”. De altfel, folclorista Ghizela Suliţeanu a alcătuit un studiu asupra acestei „muzici” pe care şi eu mi-o amintesc, dat fiind că, în copilăria mea, „oltenii” încă mai populau străzile Capitalei. Ca şi alţi negustori ambulanţi, şi reputaţia „oltenilor” nu era tocmai pozitivă, dat fiind că adesea încercau să înşele clienţii la preţ sau la cântar. În acelaşi timp felul în care erau plătiţi de patroni, ca şi câştigul lor nu erau mulţumitoare, astfel încât, la un moment dat, au declanşat… proteste.
Biserica Olteni, aflată în această zonă, a fost locul în care s-au desfăşurat evenimente sângeroase în 1821. Episodul, narat de Dimitrie Pappasoglu în „Istoria fondării oraşului Bucureşti”, este legat de asedierea şi măcelărirea eteriştilor de către turci. Biserica a rezistat la acest eveniment, ca şi la altele, precum şi la cutremure, dar nu şi lui…Nicolae Ceauşescu din dispoziţia căruia a fost demolată…
O menţiune: pe această stradă, ca şi pe altele din zonă, mai ales pe Calea Văcăreşti, se afla o destul de numeroasă populaţie evreiască, evocată de Isac Peltz în romanul omonim.
Aflată în zona dintre Bulevardul Coposu şi Bulevardul Unirii, şi numele Străzii Mămulari îşi are originea în termenul care îi desemna pe negustorii ambulanţi de mărunţişuri, dintre care unii mai bogaţi sunt pomeniţi încă la 1830-1832. În acelaşi timp, în acest spaţiu existau şi numeroşi croitori evrei a căror breaslă ridică, în anul 1836, o sinagogă. Clădirea a fost remodelată în anul 1910, după planurile arhitectului Iulius Grunfeld, fiind un amestec de elemente maure, romanice şi bizantine, purtând acum denumirea de „Templul Unirea Sfântă” din Bucureşti. În anul 1978, în acest templu a fost amenajat Muzeul de istorie a evreilor din România „Şef rabin dr. Moses Rosen”. Într-un fel soarta Străzii Mămulari se aseamănă cu aceea a altora: partea dreaptă a sa, venind dinspre Bulevardul Coposu, a fost demolată, făcând loc unor blocuri noi, iar cea din stânga, pe care se află o serie de clădiri mai vechi, inclusiv aceea a Templului şi casa în care a trăit Corneliu Coposu în perioada 1875-1995, s-a păstrat în condiţii destul de bune.
Precursori ai băncilor
Desigur, meseriile şi comerţul bucureştean nu se puteau exercita fără… capital, asigurat adesea de împrumuturile cu dobândă ale unor „bancheri” locali care au inspirat şi numele Străzii Zarafi aflată bineînţeles în Centrul istoric. Aceştia se ocupau cu schimbul banilor (dat fiind că, în Ţările române, circula o multitudine de monede străine), dar, mai ales, cu camăta, desfăşurată în condiţii destul de oneroase, ceea ce a făcut ca persoanele care desfăşurau această activitate (nu numai de origine evreiască, cum s-a afirmat) să fie zugrăvite în literatură în culori destul de sumbre, cum este cazul lui „Hagi Tudose” al lui Barbu Ştefănescu Delavrancea. Acest spaţiu, care nu mai păstrează mai nimic care să amintească de ocupaţia locuitorilor săi, poare fi considerat una din zonele din care s-au dezvoltat băncile, atât de caracteristice Centrului vechi. În general, aceşti „finanţişti”, care aveau în vedere, în primul rând, interesul lor, nu se bucurau de o reputaţie prea bună, ceea ce se poate spune şi despre unii din bancherii de astăzi…
Drumurile Bucureştilor
Un loc important în comerţul bucureştean îl jucau şi exporturile, al căror monopol, până la Pacea de la Adrianopole (1829), aparţinea turcilor. De aceea, „drumurile”, care porneau din Bucureşti sau treceau pe aici, erau orientate mai ales către Turcia. Este cazul unor asemenea artere al căror nume s-a păstrat: Drumul Sării, pe care era adus acest produs de la saline spre Dunăre, şi Drumul Găzarului pe care se transporta acest articol, în care Ţara Românească era bogată, pornind din sudul oraşului, între Bulevardul Constantin Brâncoveanu şi Şoseaua Giurgiului. Aceste „drumuri” pot fi considerate precursori ai autostrăzilor spre Dunăre care, precum se ştie, se lasă încă aşteptate…
Fotografiile de actualitate aparţin autorului
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
