O galerie de artişti
…poate fi reconstituită urmărind numele unor străzi ale Bucureştilor, acoperind aproape întreaga evoluţie a teatrului românesc până în perioada contemporană. Este vorba de începuturile sale (Costache Aristia, Frosa Sarandi), aceea romantică (Constantin Nottara, Agatha Bărsescu, Aristide Demetriad), a marilor corifei din perioada interbelică, unii activi şi ulterior (Ion Manolescu, Tony Bulandra, George Calboreanu, George Vraca, Alexandru Giugaru) şi, în sfârşit, aceea din perioada contemporană (Amza Pellea, Toma Caragiu, Gina Patrichi).
Desigur, se poate obiecta că din această galerie lipsesc multe nume de primă mărime ale scenei româneşti, de exemplu, ale unor actori care nu au fost „favoriţi” ai regimului comunist (Marioara Voiculescu, Ion Iancovescu), dar şi dintre aceia care au dobândit recunoaştere în această perioadă, cum ar fi Lucia Sturza Bulandra. Iar din pleiada de mari regizori pe care i-a avut teatrul românesc numai numele lui Ion Şahighian poate fi întâlnit în nomenclatorul străzilor Bucureştilor.
Actor şi revoluţionar
Ca şi alţi reprezentanţi ai culturii româneşti, Constantin (Costache) Aristia (1800 - 1880) s-a afirmat nu numai în viaţa artistică ca actor (se consideră că a pus bazele teatrului cult în Ţara Românească), om de litere (autor al primei traduceri a „Iliadei” în româneşte), ci şi în aceea politică, prin participarea la Răscoala lui Tudor Vladimirescu, fiind ales comandant al Gărzii Naţionale, iar apoi exilat după înfrângerea Revoluţiei.
Pe strada care îi poartă numele, aflată în apropierea Căii Plevnei, se găsesc câteva imobile construite probabil în perioada de început a secolului XX, dintre care unul este înscris pe Lista monumentelor istorice.
O comediană
Deşi într-o oarecare măsură uitată, Frosa Sarandy (1840-1904) a fost o personalitate a teatrului românesc din a două jumătate a secolului XIX, discipolă şi parteneră a marelui Matei Millo.
A excelat în roluri de comedie, interpretarea ce i-a dat-o personajului Miţa Baston din „D-ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale, rămânând un model.
Din păcate, unele din casele aflate pe strada care îi poartă numele, aflată în zona Filantropiei, se află într-un stadiu avansat de degradare.
Un tragedian
În general, se consideră că ceea ce a caracterizat stilul interpretativ al lui Aristide Demetriade (1872-1930) a fost patosul romantic, cu care s-a făcut remarcat mai ales în roluri tragice din dramaturgia românească, de pildă în „Răzvan şi Vidra” de Bogdan Petriceicu Hasdeu, „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri, dar şi în aceea shakesperiană. Nu trebuie uitat că a fost unul dintre pionierii filmului românesc, regizând peliculele „Înşir'te mărgărite” (1911), „Independenţa României” (1912).
Strada purtând numele său se găseşte în zona centrală a Capitalei, „sufocată” de blocuri mai vechi sau mai noi.
O personalitate a teatrului românesc
…a fost, fără îndoială, Constantin I. Nottara (1859-1935). În ceea ce priveşte stilul interpretativ, face trecerea de la cel romantic la cel realist, iar activitatea sa în domeniul teatrului a fost prodigioasă, jucând într-un număr mare de piese din repertoriul românesc şi universal, şi activând, în acelaşi timp, ca director de scenă şi profesor la Conservatorul dramatic din Bucureşti. Printre elevii săi se numără actori de renume: Tony Bulandra, Ion Manolescu, Maria Ventura, Maria Filotti etc..
Strada care îi poartă numele, în zona Dudeşti, nu are nimic de a face cu biografia lui Nottara, căci el şi-a petrecut o bună parte a vieţii în casa de pe Bulevardul Dacia, devenită Casa Memorială „C.I. Nottara şi C.C Nottara”, tatăl şi fiul, apreciat compozitor, cu o contribuţie notabilă la formarea unui stil naţional românesc.
În faţa clădirii, începută în 1913, se află bustul actorului realizat de către Miliţa Pătraşcu, iar, în interior, se găseşte portretul actorului pictat de Corneliu Baba. Pereţii salonului de la parter sunt acoperiţi de numeroase documente şi fotografii care îl înfăţişează pe Nottara în diferite roluri. De asemenea, sunt înfăţişaţi actori şi muzicieni ai vremii, prieteni ai familiei sau momente din spectacole. Casa este împodobită de numeroase obiecte de artă decorativă, unele de mare valoare (porţelan de Sevres, Maissen, sticlă de Boemia, Murano şi Gallé), dar ceea ce impresionează este biblioteca masivă adăpostind peste 7.000 de volume.
Nu aş putea spune că faţada clădirii se află în cea mai bună stare, ceea ce contrastează cu „comorile” pe care le adăposteşte.
Ultimul rol
…pe care l-a jucat George Vraca (1896-1964) a fost cel titular în „Richard III” de Shakespeare. Am avut privilegiul să asist la premiera acestui spectacol în care Vraca, deşi bolnav, şi-a dat măsura întregului său talent. Mi-au rămas imprimate în memorie timbrul incofundabil al actorului, dar şi stilul său interpretativ (eleganţa, ţinuta sobră) care l-a făcut să joace cu succese deosebite de-a lungul vremii în atât de numeroase roluri ale dramaturgiei româneşti şi universale, iar interpretarea pe care a dat-o unor poezii eminesciene este unică. Alte „roluri” pe care l-ea jucat Vraca în ultima parte a vieţii sale sunt acelea de director de teatru şi de actor de film.
Strada căreia i s-a atribuit numele său are un aspect caracteristic zonei centrale a Capitalei, amestec de clădiri mai vechi, nu întotdeauna bine întreţinute, şi blocuri noi „dominante”.
Ultima locuinţă
…a lui Toma Caragiu (1925-1977) s-a aflat în blocul „Continental” de pe strada care acum îi poartă numele, prăbuşit în seara tragică din 4 martie 1977. Născut în Grecia, Caragiu devine bucureştean în 1965 când este invitat de Liviu Ciulei să joace pe scena „Teatrului Bulandra”, unde a interpretat 90 de roluri.
Ar fi o încercare temerară măcar să trecem în revistă toate rolurile interpretate de Caragiu în teatru şi film. O remarcă: în general este considerat un actor de comedie, uitându-se fiorul tragic pe care l-a conferit interpretării unor roluri, cum este acela din pelicula „Actorul şi sălbaticii”. În acelaşi timp, Caragiu a dat dovadă şi de un adevărat curaj civic, acceptând riscul de a interpreta unele texte care „ascundeau” în subtext o ridiculizare a stărilor de lucruri din societatea comunistă, binecunoscutele „şopârle”.
Destine întrerupte
Din păcate, destul de mulţi actori din perioada mai apropiată au ieşit de pe „scena vieţii” cu totul prematur. Desigur, aici este de amintit Amza Pellea (1931- 1983), strada care îi poartă numele fiind „exilată” undeva dincolo de prelungirea Ghencea.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre Gina Patrichi (1936-1994), expresiva şi delicata interpretă pe scena „Teatrului Bulanadra” şi a altora, pe micul şi marele ecran a unor roluri memorabile, de la cele din piesele lui Shakespeare, Goldoni, la acelea din dramaturgia lui Mihail Sebastian („Jocul de-a vacanţa”) sau din ecranizarea „Pădurii spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu.
A fost o excelentă idee aceea de a i se fi atribuit numele Ginei Patrichi unei străzi din Bucureşti (fostă „Orlando”) pe care de altfel a şi locuit. Aflată în imediata apropiere a Căii Victoriei, această stradă poate fi considerată cu adevărat „aristocratică”, nu numai pentru că pe ea se află câteva ambasade, ci şi pentru că aici se găsesc clădiri de patrimoniu, între care Casa Emil Lahovari, construită între anii 1906-1910, după planurile arhitectului Cerkez, în stil neogotic francez, curtea care o înconjoară fiind concepută în stilul Renaşterii franceze, deci un adevărat „compendiu de arhitectură”. Într-o fericită alăturare, nu departe de casa în care şi-a trăit ultima parte a vieţii Gina Patrichi, se găseşte şi a aceea în care a locuit George Vraca.
O propunere lăudabilă
În 2012, în Consiliul municipal al Capitalei, a fost făcută propunerea ca, în afară de „stelele” de pe „Aleea Celebrităţilor”, să fie atribuit numele unor oameni de cultură, între care şi actori, dispăruţi în ultima vreme, unor străzi ale Bucureştilor. S-a remarcat însă că această iniţiativă este destul de… complicată, dat fiind că ea trebuie iniţiată de Executiv prin Comisia de patrimoniu, iar apoi transmisă Prefecturii unde există o comisie de atribuire a numelui de străzi.
Să sperăm că se va reuşi ca această iniţiativă, cât se poate de lăudabilă, să treacă prin „furcile caudine” ale birocraţiei…
Fotografiile de actualitate aparţin autorului
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
