Ziarul de Duminică

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (LXXX). Fereastra/ de dr. Alexandru Popescu. GALERIE FOTO

Fereastră ţărănească cu flori, la Muzeul Satului

GALERIE FOTO

Autor: Dr. Alexandru Popescu

18.07.2013, 23:44 408

 „Ochii caselor”

Dacă, aşa cum ne încredinţează unele proverbe, „Ochii sunt ferestrele  sufletului” sau „Ochiul e o fereastra care dă spre inimă”, tot aşa se poate spune că ferestrele sunt „ochii caselor”. Într-adevăr, rostul acestei Deschizături de forme regulate lăsate în peretele unei clădiri, pentru a permite să intre aerul şi lumina” , cum ne încredinţează prozaic „Dicţionarulul Explicativ al Limbii Române”, nu este numai utilitar, ci, am spune şi estetic, spiritual. Fereastra lasă să treacă şi „privirea”, mijlocind un contact continuu cu oraşul, de cele mai multe ori în ambele sensuri, căci, ca să parafrazăm un proverb german, îţi permite „să vezi şi să fii văzut”.

Desigur, fereastra este un atribut obligatoriu al locuinţei (chiar şi bordeiele, cea mai veche formă de habitat, aveau ferestre!), denumirea aparţinând fondului latin al limbii române (fenestra).

Uneori, termenul de „fereastră” este echivalat cu acela de „geam”, care, de fapt, desemnează „Placă de sticlă care se fixează în pervazurile (ori cercevelele) ferestrelor”.  De remarcat că, dat fiind că sticla era deosebit de scumpă, ferestrele locuinţelor ţărăneşti româneşti erau protejate cu băşică de porc. În Bucureşti, „geamurile” (termenul este de origine turcă) au apărut destul de devreme, unele, importate din importante centre de sticlărie (cum era Murano) fiind adevărate opere de artă, din păcate nu puţine dispărute.

Este cazul  „Casei cu geamuri bombate” aparţinând familiei Paulescu, care a suferit mari pagube în urma unei explozii.

Mitologia ferestrei

Ca şi alte elemente ale „universului casei” şi fereastra a fost prezentă în credinţele şi obiceiurile populare. Aşa cum se remarcă în studiul deja citat al doamnei dr. Ioana Popescu, „Fereastra era o altă posibilă poartă de intrare a duhurilor în spaţiul locuinţei. De aceea, nu se atârna niciodată leagă­nul pruncului în preajma ei, pentru a nu fi atins de raza - considerată malefică - a lunii, şi de aceea deasupra ferestrei era agăţată o icoană”.

Fereastra era o ieşire simbolică a răului din casă: credinţele recoman­dau ca pruncul bolnav sau în pericol de moarte să fie scos pe fereastră şi „vândut” în mod simbolic unei femei străine, luată din drum.  La fereastră  erau cântate co­lindele. În perioade mai vechi,  pe per­vazul deasupra ferestrei, veghea icoana Sfântului pa­tron al familiei. Aceste rituri s-au pierdut, existând însă o adaptare pe care am întâlnit-o la unele case din Bucureşti: în fereastră este aşezată o fotografie a copilului casei.

 

Fereastra în arte

Bineînţeles, că „fereastra” este prezentă şi în proverbe, zicători, cu funcţie mai ales moralizatoare: „A arunca (azvârli) banii pe fereastra”, „Când sărăcia intră pe uşă, iubirea zboară pe fereastra”  sau aforisme cum este acela datorat scriitorului Vasile Ghica: „Pesimiştii nu au descoperit încă fereastra”.

Şi „geamul” şi-a găsit unele oglindiri în expresii şi proverbe: „a se face geam” -  a vedea, a sesiza, a urmări cu atenţie; „a fi la geam” - a fi virgină.
În ceea ce priveşte artele plastice, aproape nu există pictor sau grafician care să nu fi fost inspirat de motivul „ferestrei”. Spre exemplu, Rubens este autorul picturii „Bărbat cu pipă la fereastră” (care s-a numărat printre pânzele furate de la Muzeul Brukenthal” în 1968). Salvator Dali pictează „Femeie la fereastră”, ca şi Picasso.

La noi, Nicolae Grigorescu este autorul pânzei „Ţărancă la fereastră”, Theodor Aman a realizat, în 1870, un tablou în care apare soţia sa privind pe o fereastră, iar Alexandru Ciucurencu -  tabloul „La fereastră . În 2012, s-a organizat la Bucureşti expoziţia de pictură cu titlul simbolic „Fereastra spre imaginar şi real“.

Există şi unele melodii, mai ales romanţe, care „cântă” fereastra. Cine nu cunoaşte valsul lent „Deschide, deschide fereastra”, interpretat şi de regretata Doina Badea („Deschide, deschide fereastra,/ Numai o vorba să-ţi spui”), melodia cântată de Ioana Radu „La fereastra cu zorele” (muzica si versuri Popescu-Peppo) sau „La fereastra unde doarme o pisică”, avându-i ca interpreţi pe Mia Braia si Petre Alexandru.

 

O carte de vizită

La locuinţa urbană, ca şi uşa, fereastra era considerată un „loc reprezentativ”, un fel de „carte de vizită” menită să marcheze starea materială şi statutul social al proprietarului.

Bineînţeles că acest perimetru se încadra stilului arhitectonic al clădirii, astfel că există în Bucureşti ferestre aparţinând celor mai variate asemenea maniere, de la cele romanice, chiar gotice, apoi eclectice la imobilele construite din secolul XIX până la cele influenţate de „Art nouveau” sau „Art Deco” din prima parte a secolului XX.

Bineînţeles, cele mai impunătoare ferestre aparţin unor palate, cum ar fi acela al familiei Suţu (ferestre largi cu oberlichturi ogivale) sau unor clădiri publice, sediile unor instituţii, cum sunt cele ale Universităţii Bucureşti, ale Facultăţii de arhitectură sau Muzeului Ţăranului Român.

Aceasta nu înseamnă că la imobilele mai modeste, construite mai ales la sfârşitul secolului trecut şi în perioada imediat următoare, nu există ferestre  frumoase. Unele dintre ele se află la casele (mai ales prăvălii) din Centrul istoric, dar cele mai multe se găsesc într-o stare avansată de degradare. Ce să mai vorbim de cele de pe Calea Moşilor…

De remarcat că, de la un moment dat, forma dreptunghiulară a ferestrelor a fost înlocuită cu cea (semi) rotundă.

În fine, în ultima vreme, a apărut o inovaţie care a cuprins aproape toate blocurile din Bucureşti: aşa-numitele „termopane”. Dacă, într-adevăr, ele au o contribuţie reală la protejarea spaţiilor interioare din punct de vedere termic şi fonic, culoarea lor este discutabilă, mai ales atunci când sunt fixate pe clădirile vechi (chiar şi pe biserici), unde uneori se potrivesc ca „nuca în perete”.

 

Vitraliile

După moda apuseană, şi în Bucureşti a apărut, de la un moment dat, vitraliul pictat, nu numai la biserici, ci şi ca un accesoriu la modă în locuinţe, clădiri publice. Ba chiar, în ultimele decenii, se înregistrează revenirea interesului pentru vitralii, folosindu-se noile tehnici de prelucrare a sticlei. Găseşti pe internet  numeroase firme care se oferă să împodobească noile locuinţe (mai ales vile) cu vitralii. Desigur, este o „chestiune de gust”, dar iarăşi de reprezentare, prestigiu…

În ceea ce mă priveşte, „rămân” la vitraliile Casei Storck, care au fost comandate la ateliere renumite din Olanda, sau la cele aflate în „Casa Minovici”, unele de mare vechime, care par a colora timpul…

 

Fotografiile de actualitate aparţni autorului

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO