Periplul nostru bucureştean nu se desfăşoară doar de-a lungul străzilor, ci şi în alte locuri privilegiate ale oraşului, între care grădinile, "spaţiile verzi", cum le spune noi acum, constituiau una din bogăţiile sale pe care, în bună măsură, am pierdut-o, rămânând doar în amintiri. Între acestea, grădina/ parcul Cişmigiu sau "Cişmigiul" cum îl numesc familiar bucureştenii, este un exemplu de felul organic în care frumuseţea naturii se îmbină cu aceea a artei.
O istorie seculară
Ca şi alte locuri ale Bucureştilor, şi trecutul Cişmigiului numără câteva secole. Numele său se trage de la acela al dregătorului care, din porunca domnitorului Aşlexandru Ipsilanti din 1779, trebuia să se îngrijească de întreţinerea cişmelelor amenajate aici, sarcină destul de dificilă, căci terenul era mlăştinos. În continuare, istoria Cişmigiului are de câştigat de pe urma generalului Pavel Kiseleff (1788-1872), care, între anii 1829 şi 1834, în calitate de preşedinte plenipotenţiar al divanurilor din Moldova şi Ţara Românească, aflate pe atunci sub ocupaţie militară rusă, a avut şi o serie de iniţiative edilitare, între care secarea bălţii şi transformarea terenului într-o grădină publică (De unde se vede că "ocupaţia" rusească poate aduce şi câştiguri!). Metamorfoza se petrece însă abia în 1847, în timpul domniei lui Bibescu Vodă, când a fost chemat în acest scop grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena, dar mai ales în timpul domniei lui Barbu Ştirbei, când a fost săpat un canal spre Dâmboviţa, ceea ce înlesnea drenarea terenului. În 1853, a fost amenajat parcul prin împrejmuirea sa şi montarea unor "canapele" de lemn pentru vizitatorii locului. După ce fuseseră aduşi 30 000 de arbori şi arbuşti din jurul oraşului, din judeţele Dâmboviţa şi Gorj, precum şi plante ornamentale de la Braşov şi Viena, inaugurarea grădinii are loc la 22 martie 1860, aspectul său datorându-se mai ales arhitectului peisagist german, Fr. Rebhuhn, ceea ce a făcut ca ea să aibă destule asemănări cu alte asemenea din Occident.
"O adevărată minune a timpului"
Destul de rapid, Cişmigiul îşi câştigă un loc privilegiat în peisajul urbanistic, dar şi artistic şi… sentimental al Bucureştilor, mărturie stând o serie de consemnări ale vremii, cum este aceea datorată publicistului N. T. Orăşanu: "În grădina Cişmigiu, unde vin la preumblare/ Nobli, plebe, burghezie, d-orice sex, d-ori ce etate,/ unde curge într-o apă virtuţi, fumuri şi păcate…". Tot lui îi datorăm şi menţionarea unor locuri şi amenajări ale grădinii dispărute ulterior, cum ar fi "palatul de cristal/ Expoziţie cochetă", "strălucitul şi vestit bufet bătrân, "cârciuma-birt-nobil, oarecum mai economic", "bufetul lui kir Mihale"…
Că Cişmigiul a devenit motiv de inspiraţie literară ne-o dovedesc o serie de texte ale lui Nicolae Filimon, precum şi caracterizarea lui Ion Ghica, scriitor care îl considera "o adevărată minune a timpului". Curând, Cişmigiul a devenit şi "erou" literar, aşa cum ne-o dovedeşte aşa-numitul "Şlagăr al Cişmigiului" interpretat de unii din cei mai cunoscuţi artişti ai vremii: "Ce petrecere frumoasă/ E la Cişmigiu pe lac…".
Apropo de lac: în 1883, are loc primul concurs de patinaj în Cişmigiu.
Unele evenimente ale timpului au loc în Grădina Cişmigiu, între care expoziţia din 1886 cu produse ale meseriaşilor bucureşteni, amenajată pe insula din mijlocul lacului, unde se va afla renumitul "Monte Carlo". De altfel, şi renumiţi arhitecţii au vremii au contribuit la îmbogăţirea "zestrei" parcului. De exemplu, acum este aproape uitat faptul că, în acest loc, s-a aflat o frumoasă clădire realizată în stil neoromânesc, după proiectul lui Ion Mincu.
Cişmigiul - un Panteon
Dar probabil cea mai valoroasă parte a acestei "zestre", adevărat tezaur artistic, îl constituie numeroasele statui amplasate de-a lungul vremii pe aleile sale. Între acestea se numără monumentul de marmură pentru cinstirea soldaţilor francezi din Primul Război Mondial, dar şi acelea ale unor personalităţi ale vremii, între care omul politic şi scriitorul George Panu (1848-1910), Maică Smara - Smaranda Gheorghiu (1857-1944) scriitoare, publicistă, considerată educatoare a poporului, poetul Traian Demetrescu (1866-1896) şi alţii.
Acest panteon a fost completat în 1943, când a fost amenajată "Rotonda scriitorilor" care cuprinde busturile a 12 dintre cei mai importanţi scriitori români, realizate de unii din cei mai reprezentativi artişti ai vremii care de altfel sunt prezenţi pe aleile Cişmigiului şi cu alte lucrări.
Tot din categoria "amintirilor literare" face parte şi "Izvorul lui Eminescu", amenajat pe vremea lui Carol II, despre care legenda spune că aici venea poetul probabil în perioada în care redacţia "Timpului" se afla în apropiere, pe strada Ştirbei Vodă. În acest loc a fost montată o placă comemorativă cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la naşterea poetului. Din păcate, nu întotdeauna acest colţ al Cişmigiului este îngrijit cum trebuie.
…şi o grădină botanică
Una din mărturiile istoriei Cişmigiului sunt cei câţiva arbori seculari care îi străjuiesc cu credinţă aleile. În afară de aceasta, pe peluzele parcului se află tot soiul de arbori şi plante, unele dintre ele preţioase, care fac ca acest parc să concureze cu un alt spaţiu privilegiat al Bucureştilor, "Grădina Botanică", mai ales că administraţia sa a avut ideea salutară de a instala plăcuţe cu detalii despre aceste "mărturii verzi". Dar, înainte de toate, Cişmigiul rămâne un…
Loc de întâlnire
…de când dăinuie Cişmigiul, toate generaţiile şi-au găsit în acest spaţiu generos zone favorite care le-au marcat, într-un fel sau altul, existenţa, preferinţele şi…ciudăţenile.
Aşadar, cel mai important rost al Cişmigiului a fost acela de "loc de socializare", cum se spune acum. Probabil că nu există locuitor al Capitalei dar şi din alte părţi care să nu fi călcat aleile parcului. Desigur, cei mai numeroşi "beneficiari" sunt perechile de îndrăgostiţi. Îmi aduc aminte că, în copilăria mea, mai ales duminica, puteau fi întâlnite pe alei, desigur în locuri mai discrete, cupluri de militari şi fete (vorba lui Topârceanu: …"El major şi ea minoră").
Există şi locuri "specializate", cum ar fi "colţul microbiştilor" (acum şi al şahiştilor), unde puteai asista la disputele aprinse ale suporterilor, "buturuga", unde puteai bea o bere bună (din păcate acum transformată în depozit), Amatorii de muzică se pot delecta în pavilionul unde au loc concerte la sfârşit de săptămână. A fost amenajat şi un "lac ale lebedelor".
Desigur, mai ales dimineţile, cei mai asidui vizitatori ai parcului sunt pensionarii, dar nu se poate spune că tinerii îl ocolesc. Există chiar o tradiţie consemnată de Grigore Băjenaru în romanul său Cişmigiu et compania, în care se descrie cum grădina devenea locul de întâlnire al junilor amorezi sau în care elevii liceului "Gheorghe Lazăr" de alături…chiuleau.
În fine, Cişmigiul a devenit şi un târg, căci cu anumite ocazii aici îşi etalează marfa comercianţi de diferite soiuri, ceea ce, măcar după părerea mea, nu se poate spune că se potriveşte prea bine cu "peisagiul".
Tainele Cişmigiului
În general, istoria Cişmigiului este bine cunoscută, ceea ce nu înseamnă că ea nu mai poate prilejui unele revelaţii şi dezlegarea unor enigme. Este şi ceea ce doreşte să ne încredinţeze un harnic cercetător, Simon Săveanu, în volumul său Enigmelor Bucureştilor, care conţine şi capitolul "Descoperiri neaşteptate în Cişmigiu".
Probabil puţini ştiu că, aşa cum este consemnat în MareleDicţionar al României alcătuit în perioda 1898-1902, lacul din Cişmigiu era legat de Dâmboviţa printr-un canal subteran în lungime de doi kilometri.
Şi probabil şi mai puţini ştiu că, din locul numit "La cetate" dinspre Bulevardul Schitul Măgureanu, unde se află ruinele unei mănăstiri construite de logofătul Văcărescu în 1756, pornea un tunel secret care făcea legătura cu Palatul Kretzulescu.
…Poate că mai sunt şi alte "enigme" ale acestui spaţiu binecuvântat al Bucureştilor care îşi mai aşteaptă curioşii…
Fotografiile aparţin autorului
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
