Ziarul de Duminică

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XCII). Muzicieni/ de dr. Alexandru Popescu

Aleea Compozitorilor şi a... maşinilor

Fotografiile de actualitate aparţin autorului

Autor: Dr. Alexandru Popescu

05.09.2013, 23:45 538

O capitală a muzicii

…au fost şi au rămas Bucureştii, adevăr pe care este bine să ni-l reamintim nu numai pentru că în aceste zile se desfăşoară aici cea de a XXI-a ediţie a Festivalului „George Enescu”, ci şi pentru că, de-a vremii, în oraşul de pe Dâmboviţa, au avut loc o serie de evenimente, unele „premiere” pe plan naţional, dar şi internaţional.

Astfel, destul de devreme, în 1864, este înfiinţat, prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Conservatorul, devenit,  în 1931, Academia Regala de Muzică şi Artă Dramatică, apoi Conservatorul „Ciprian Porumbescu", iar, după 1990, Universitatea Naţională de Muzică, cu sediul actual pe Strada Stirbei Vodă.

În 1866, are loc, la Bucureşti, primul concert simfonic, dar un impuls deosebit l-a luat viaţa muzicală bucureşteană prin inaugurarea, în 1886, a Ateneului Român.

Chiar înainte de a dispune de o clădire proprie, „Compania Opera Română” a luat fiinţă prin străduinţele cântăreţului şi profesorul român George Stephănescu în 1885, reprezentând, la început, mai ales lucrări ale unor compozitori străini, în interpretarea unor cântăreţi români, vestiţi deja în acea perioadă de început. Înfiinţarea Operei Române, ca instituţie finanţată de la buget, s-a realizat abia în 1921. Premiera absolută s-a făcut cu opera „Lohengrin”,  sub bagheta lui George Enescu. Actuala clădire a Operei Române, a fost ridicată în 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu, sub denumirea de „Teatrul de Operă şi Balet”, actuala „Operă Naţională”.

Şi opereta, gen mult gustat de bucureşteni, şi-a avut istoria sa, care începe în grădinile de vară ale oraşului, continuă cu sediul de pe Cheiul Dîmboviţei (o frumoasă clădire, din păcate demolată) şi ajunge în impunătoarea clădire de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, împreună cu Teatrul Naţional.

Un impuls deosebit pentru viaţa muzicală şi o ocazie de afirmare internaţională l-a avut desfăşurarea, în 1958, a primei ediţii a „Festivalului George Enescu”, care, de la început, s-a bucurat de participarea unor interpreţi români deveniţi ulteriori „vedete” ale sălilor de concert europene, şi a unor personalităţi ale vieţii muzicale internaţionale: Yehudi Menuhin, David Oistrah, Halina Czerny-Stefanka, Nadia Boulanger, Monique Haas, Sir John Barbirolli, Carlo Zecchi. La 22 septembrie, a avut loc premiera naţională a operei „Oedip” de George Enescu, cu tânărul David Ohanesian în rol principal, sub conducerea muzicală  a lui Constantin Silvestri. Deşi eram copil, nu am putut să nu remarc senzaţia de sărbătoare, o adevărată surpriză în atmosfera cenuşie a vremii, pe care a produs-o acest eveniment. A fost un semn de normalitate într-o lume care numai normală nu mai era. Nu trebuie trecut cu vederea că în intenţia regimului, această manifestare a fost o tentativă de „recuperare” a imaginii lui George Enescu, alături de alţi artişti români, precum Constantin Brâncuşi, dar important este că acest festival a devenit unul din cele mai prestigioase şi longevive din Europa.

Desigur au existat şi alte evenimente şi locaţii pe harta Bucureştilor care au marcat viaţa muzicală a Capitalei şi nu în ultimă instanţă trebuie amintit acel colorat al oraşului care s-a bucurat şi de atenţia lui Anton Pann.

 

O istorie a muzicii

…româneşti şi universale poate fi reconstituită în bună măsură amintind de numele unor străzi ale oraşului.

Mai întâi,  este de menţionat existenţa unei Alei a Compozitorilor, aflată în Drumul Taberei (pe care am „onoarea” să locuiesc). De fapt, a existat şi un Bulevard al Compozitorilor care, după 1990, a căpătat numele lui Ion Mihalache, iar ulterior, „la schimb”, acela de „1 Mai”…

Există în Bucureşti şi o Stradă a Muzicii.

În ceea ce priveşte numele unor străzi purtând numele unor compozitori trebuie să remarcăm numărul destul de mare de personalităţi ale muzicii universale. Aceste străzi se află mai ales în cartierul Floreasca, una din zonele în care a început construcţia de blocuri noi: J.S. Bach, W.A. Mozart, Ludwig van Beethoven, Giacomo Donizetti,  Georges Bizet , Frederic Chopin,  Piotr Ilici Ceaikovski, Mihail Ivanovici Glinka, Johann Strauss, Serghei Rahmaninov.

Mai puţine sunt străzile care poartă numele unor muzicieni, compozitori şi interpreţi români: Ciprian Porumbescu, Gavrilă Muzicescu, George Enescu, George Georgescu, Constantin Silvestri, Ion Voicu, dar să sperăm că lista este „deschisă”, existând şi alţi muzicieni români care au ilustrat viaţa artistică a Bucureştilor, a ţării, unii afirmaţi şi pe plan internaţional.

Până una alta să amintim străzile Bucureştilor care poartă numele unor muzicieni români, marcând, atunci când este cazul, împrejurările care i-au legat de Capitală:

           

Gavriil Musicescu (1847-1903) a fost un compozitor, muzicolog şi dirijor român, promotor al muzicii corale şi de inspiraţie folclorică. Străduţa care îi poartă numele se află undeva în zona Dorobanţilor.

Ciprian Porumbescu (1853-1883), în ciuda scurtei sale existenţe, a lăsat câteva lucrări care au deschis drumul muzicii vocale şi instrumentale româneşti, fiind, între altele, autorul  unor cântece patriotice („Pe-al nostru steag e scris Unire”, „Trei culori”), al primei operete româneşti („Crai nou”) şi al neuitatei „Doine”. Amintirea sa a fost imortalizată în numele unei modeste străzi, aflate între Bulevardul Iancu de Hunedoara şi Strada Grigore Alexandrescu.

George Enescu(1881-1955),  compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor, considerat cel mai important muzician român. Se pare că unul din primele sale  contacte cu Bucureştii are loc, după studii strălucite la Viena şi Paris, în 1898, când începe să dea lecţii şi recitaluri de vioară, bucurându-se şi de preţuirea şi sprijinul Casei Regale. În continuare, activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi alte capitale ale muzicii. În timpul Primului şi celui de al Doilea Război, nu a părăsit capitala, continuându-şi activitatea concertistică. A trebuit însă să părăsească Bucureştii şi ţara din cauza dictaturii comuniste, stingându-se din viaţă în 1955.

Memoria sa a fost imortalizată în două statui (în faţa Conservatorului şi a Operei Române), precum şi prin acordarea numelui său unei pieţe şi unei străzi din Bucureşti, într-o zonă cu adevărat reprezentativă. Într-adevăr, nu putea fi ales un nume mai potrivit pentru piaţa din preajma Ateneului, spaţiu în care au loc şi numeroase manifestări muzicale. În ceea ce priveşte strada ce îi poartă numele, ea adăposteşte numeroase clădiri care pot fi considerate de patrimoniu (în ciuda faptului că nu figurează pe Lista monumentelor istorice), între care „Casa Saulescu”, ridicată în secolul XIX.

Constantin Silvestri(1913-1969) are un destin asemănător cu acela al lui Enescu, fiind considerat unul din cei mai importanţi dirijori ai lumii şi aflându-se în situaţia de a se autoexila. Urmează Conservatorul din Bucureşti, debutând în Capitală în 1930. Este numit Director muzical al Operei Române. În perioada postbelică, este numit Director al Filarmonicii din Bucureşti, în 1953, pentru ca, după plecarea din ţară, să devină dirijor şi director al unor renumite orchestre din Europa. Strada care îi poartă numele se  află în apropierea Bulevardului Regina Maria, adăpostind câteva frumoase imobile, din păcate într-o  stare destul de avansată de degradare.

George Georgescu(1887-1964) a fost şi el considerat unul din marii dirijori ai Românei, afirmat şi pe plan internaţional. Studiază la Bucureşti, devenind conducător la Orchestrei Filarmonice din Capitală, postură din care este îndepărtat după război deoarece concertase în unele ţări ocupate de nazişti. Revine la conducerea acest orchestre în 1947, cu care întreprinde turnee de succes în Europa. Spre deosebire de cei amintiţi până acum, „Gogu” Georgescu  s-a bucurat de o anumită recunoaştere din partea regimului comunist, devenind  „artist al poporului”, academician. Aflată în apropierea  Bulevardului Unirii, pe strada care îi poartă numele se află imobile cu incontestabilă valoare arhitectonică.

Ion Voicu(1923-1997) a fost considerat unul din cei mai importanţi violonişti ai ţării. Născut la Bucureşti, într-o familie de muzicieni de etnie romă, studiază la Academia Regală de Muzică din Capitală, debutând la Orchestra  Radio. A devenit solistul acestui ansamblu. La unul din concertele sale a atras atenţia lui George Enescu, care i-a oferit lecţii gratuite. După studii la Moscova şi concerte de succes în străinătate, Ion Voicu a fost numit directorul Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti pe care a condus-o timp de zece ani.

Este singurul interpret român care se bucură de „privilegiul” de a i se fi acordat numele unei străzi dar şi a unui parc din capitală, aflat in spatele vilelor impunătoare de pe Bulevardul  Dacia, Străzile  Polonă şi  Dumbrava Roşie,  înlocuindu-l pe acela de „Parcul Ioanid” care totuşi avea o tradiţie în Bucureşti…

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO