Ziarul de Duminică

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XCIII)/ Paralele: Bucureşti-Budapesta/de dr. Alexandru Popescu. GALERIE FOTO

O perspectivă a Budapestei

Fotografiile de actualitate aparţin autorului

Autor: Dr. Alexandru Popescu

12.09.2013, 23:42 202

O  recentă vizită în capitala Ungariei mi-a dat ideea de a încerca stabilirea unei serii de paralele, asemănări, datorate unei poziţii similare în Europa şi unor procese istorice, într-o anumită măsură, asemănătoare şi deosebiri, rezultate din specificul evoluţiei celor două ţări şi oraşe. Ideea nu este originală şi nu presupune o analiză istorică şi edilitară, arhitecturală,  scopul ei fiind în special identificarea stadiilor şi perspectivelor actuale ale celor două capitale.

Câteva repere istorice

Cele două viitoare capitale şi-au avut originile în aşezări construite pe malul unor ape curgătoare, Dâmboviţa şi Dunărea. În ceea ce priveşte Budapesta, ea este formată din două părţi, Buda, în partea de est a Dunării, într-o zonă mai înaltă, şi Pesta în zona de vest, care, în epoca romană, au devenit  capitală provinciei romane Panonia. Numele Budei este legat de acela al fratelui conducătorului hunilor, Attila, iar prima atestare scrisă a Pestei datează din 1148, deci mai veche decât a Bucureştilor. Atât Buda, cât şi Pesta au avut de suferit de pe urma invaziei tătarilor din 1241, fiind reconstruite de regele Béla al IV-lea, dar capitala regatului nu se afla aici, ci la Óbuda, în vreme ce Bucureştii au devenit capitală a Ţării Româneşti mai devreme.  Construcţiile palatului şi cetăţii din Buda au fost  începute de Sigismund de Luxemburg în anul 1417, cu o populaţie preponderent germană, oraşul ajungând la apogeu în vremea regelui Matia.

Aici încep deosebirile mai marcate între Bucureşti şi Budapesta, căci, în anul 1526, Buda a fost cucerită de turci, iar dieta Ungariei s-a refugiat la Pojon (azi Bratislava). Buda a devenit centrul paşalâcului cu acest nume până vreme de 145 de ani, în vreme ce Bucureştii nu s-au aflat niciodată sub stăpânire turcească. Oraşul a fost eliberat de împăratul Leopold I al Austriei care l-a declarat capitală în componenţa Imperiului Habsburgic, cu statutul de oraş liber, în vreme de Bucureştii au făcut parte din imperii străine doar o scurtă vreme. Perioada de glorie a Budei începe în vremea împărătesei Maria Theresa care a reconstruit palatul regal de aici (unde, mai târziu, va locui şi cea care a fost şi regina Ungariei, Elisabeta-legendara Sissi). În tot cazul, în Buda,  alături de monumentele Dealului cetăţii, dar şi statuia Libertăţii ridicată după al Doilea Război Mondial, se păstrează cele mai vechi case ale oraşului.

La începutul secolului creşte ritmul constrcucţiilor prin ridicarea unor edificii importante, între care Muzeul şi Teatrul naţional, Universitatea tehnică. Din această perioadă se accentuează deosebirile urbanistice dintre Bucureşti şi Buda (mai târziu Budapesta), aceasta din urmă beneficind de aplicarea unor proiecte edilitare, concretizate mai ales în construirea unor palate, promovate de Curtea de la Viena, în vreme ce capitala Ţării Româmeşti s-a devoltat oarecum haotic, prin iniţiative din vremea Regulamentului Organic sau particulare.

Dar explozia edilitară a Budapestei, declarată una din capitalele monarhiei austro-ungare sub Franz Josef, a avut loc în ultimele decenii ale secolului XIX, mai ales în ceea ce priveşte sistematizarea sa. În această perioadă se construiesc şi bulevarde în formă de semicerc, având poduri la ambele capete, sunt ridicate numeroase construcţii noi, ca Opera, Academia de Muzică, Gara Nyugati, Gara Centrală (azi Keleti). Sunt deschise marile bulevarde, între care cel ce va purta numele celui dintâi prim-ministru, Andrassy, de-a lungul căruia sunt ridicate numeroase palate şi case, a căror arhitectură este influenţată mai ales de stilurile ce fuseseră aplicate în construcţia Ringului Vienei. Este de amintit clădirea Parlamentului ridicată în perioada 1884-1902 pe malul stâng al Dunării, ca şi, ca şi realizarea, în 1896, a  primul metrou de pe continent şi al doilea din Europa (primul fiind la Londra), pentru care Bucureştii vor trebuie să mai aştepte câteva decenii. De amintit că multe din aceste construcţii s-au datorat unor renumiţi arhitecţi maghiari din a doua jumătate a secolul XIX ( Miklós Ybl, Frigyes Schulek, Imre Steindl, urbanistul Frigyes Podmaniczky).           

Şi Bucureştii cunosc în această perioadă un avânt edilitar, concretizat în constrcuţia unor imobile şi edificii administrative, realizate în stiluri variate, de asemenea de origine europeană, dar de o sistematizare a oraşului care va deveni capitala Regatului României va fi vorba mai târziu. Multe din aceste proiecte s-au datorat unor arhirecţi străini, mai ales francezi, alături de care s-au afirmat cu vremea şi reprezentanţi ai şcolii româneşti.

Aniversarea Millennium-ului în 1896 (o mie de ani de la aşezarea ungurilor în Panonia) a prilejuit un nou impuls edilitar, între altele fiind realizază piaţa cu acest nume împodobită cu statuile principalelor personaje care au ilustrat istoria Ungariei.

Mai este de amintit că Budapesta a avut de suferit mai ales în timpul celui de al Doilea Război Mondial, ca şi a reprimării Revoluţiei din 1956 de pe urma avarierii unor clădiri şi zone importante (există încă clădiri care au urme de gloanţe). Într-o situaţie similară s-au aflat şi Bucureştii, cu deosebirea că asemenea pagube datează însă mai ales din perioada ceauşistă.

Personalităţi comune

Desigur, în afara şi dincolo de o serie de stări conflictuale existente între cele două state, într-un cadrul istoric care nu le-a fost întotdeauna favorabila, au existat o serie de împrejurări, personalităţi  care ilustrează trăsăturile comune, relaţiile de apropiere dintre cele două capitale şi ţări de-a lungul a diferite perioade.

Astfel, între personalităţile aflate în  galeria de eroi din Piaţa Mileniului, se află şi statuia lui Ioan de Hunedoara (Hunyadi János), provenind dintr-o familie de origine românească, înnobilată în 1409, pentru merite deosebite, de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei. De-a lungul vremii, Iancu a îndeplinit funcţii din cele mai importante, Ban al Severinului din 1438, Voievod al Transilvaniei între 1441-1456 şi Regent (guvernator) al Ungariei din 1446. Iancu a rămas în istoria Ungariei, dar şi a Europei, obţinând, la asediul Begradului, cea mai mare victorie de până atunci a creştinătăţii împotriva turcilor, ceea ce l-a făcut pe  Papa Callixt al III-lea să-l numească „atletul cel mai puternic, unic al lui Christos”. Statuia lui Iancu se găseşte şi la cea mai mare basilică din Ungaria de la Esztergom. Iancu de Hunedoara, este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina”. Între gestul de recunoştinţă de care s-a bucurat această personalitate şi din partea românilor este atribuirea numelui său unui bulevard din Bucureşti.

Fiul lui Iancu, Matia Corvin (Hunyadi Máttyás), născut la Cluj, este considerat unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei (1458-1490). Afară de faptul că  ţara a cunoscut în timpul domniei sale cea mai vastă întindere din istoria sa, el s-a făcut remarcat şi ca promotor al vieţii culturale şi al Renaşterii, biblioteca sa fiind cea mai mare colecţie europeană de cronici din secolul al XV-lea. În Buda se află o biserică ce îi poartă numele.

O altă personalitate de origine românească (de fapt, aromână) care s-a ilustrat în Ungaria, a fost Emanuil Gojdu (1802-1870) , avocat de succes, unul din cei mai prosperi, ceea ce i-a permis, între altele, să ridice o frumoasă casă în Budapesta, unde se întîlneau personalităţi politice şi culturale  ale românilor din Austro-Ungaria şi erau discutate modalităţile de promovare a drepturilor şi interesele lor. Şi-a lăsat averea unei findaţii destinate să contribuie la instruirea românilor de aici, de bursele sale beneficiind personalităţi importante din rândurile lor (Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Victor Babeş). Din păcate, această moştenire şi frumoasa casă a lui Gojdu au avut o istorie tristă, căci, după discuţii îndelungate,  proiectul înfiinţării unei fundaţii româno-maghiare a eşuat.

Ar mai fi de amintit că asemenea traditii au fost imortalizate şi în Bucureşti, prin atribuirea numelui Budapestei unui bulevard central al capitalei, precum şi a celor unor importanţi scritori maghiari unor străzi (ceea ce la Budapesta nu există).

La Budapesta, există un Institut cultural românesc şi unul similar la Bucureşti, în afara Casei de cultură de pe Strada Zalomit.

Budapesta astăzi

Cartierul Buda şi zona malurilor Dunării din Budapesta au fost înscrise, în anul 1987, pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Această hotărâre se datorează nu numai valorii istorice a acestei zone, ci şi felului în care ea a fost conservată şi valorificată. Într-adevăr, o serie din soluţiile adoptate de edilii oraşului pot constitui un exemplu în acest sens. Este un fapt pe care l-am remercat şi eu, fără a avea pretenţii de specialist, ci doar de vizitator interesat de aplicabilitatea unor asemenea măsuri şi în cazul Bucureştilor, fără a apela la o comparaţie forţată între cele două capitale.

Mai întâi, trebuie remarcat faptul că, în zona centrală a Budapestei, pe marile sale bulevarde, dar şi pe alte străzi nu a fost construită nici o clădire înaltă, cele care au fost totuşi edificate aici respectând dimensiunile şi chiar o serie de trăsături stilistice ale construcţiilor mai vechi. Asemenea clădiri înalte au fost construite înspre marginile oraşului, precum şi în zonele avariate în timpul războiului,  şi nu au, în nici un caz, dimensiunile, unor turnuri.

Pe de altă parte, în cursul peregrinărilor mele pe străzile Budapestei, nu am întâlnit nici un palat sau clădire istorică care să nu fi fost conservată şi reabilitată, în nici un caz vreo ruină. Am întâlnit în schimb numeroase şantiere în curs, ca şi spaţii ce urmează a fi reabilitate.

Ceea ce impresionează este, pe de altă parte, mulţimea monumentelor şi plăcilor memoriale, bine întreţinute. (Din păcate majoritatea inscripţiilor sunt în limba maghiară, ceea ce nu permite întotdeauna vizitatorului să le cunoască conţinutul, dar pentru aceasta există o serie de ghiduri, realizate informativ şi atractiv). În tot cazul, valoarea istorică şi felul în care se prezintă clădirile istorice şi palatele Budapestei au făcut ca  acest oraş să constituie cea mai vizitată capitală a Europei Centrale, după Praga.

În fine, o observaţie de detaliu, dacă vreţi. Nu am întâlnit în Budapesta nici o inscriepţie de top grafitti, care bălţează atât de mult obrazul Bucureştilor. În tot cazul, cel puţin în zona centrală a oraşului, curăţenia arterelor este impecabilă.

Cred că există în Europa puţine oraşe care să aibă atâtea muzee (peste 20) şi colecţii de artă. Între acestea, există unul care face cinste edililor oraşului şi celor care l-au iniţiat, aflat într-o clădire de patrimoniu chiar pe Bulevardul Andrassy. Este vorba de Muzeul terorii care conservă mărturii despre represiunile şi crimele regimului comunist, pe faţada sa aflându-se peste 300 de fotografii ale victimelor sale. Să sperăm că şi Bucureştii vor avea parte de un asemenea muzeu...

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO