Bulevardul Regele Ferdinand
Continuitatea dinastică, aşa cum s-a realizat ea în istorie prin suirea pe tron, ca urmaş al lui Carol I, a nepotului acestuia, Ferdinand (1865 - 1927), care şi-a câştigat meritat denumirea "cel fidel", dat fiind că, prin conduita sa patriotică, a fost unul din factorii care a dus la Unirea din 1918, devenind cel dintâi rege al "României Mari", şi-a găsit corespondentul şi pe plan urbanistic. Într-adevăr, "Bulevardul Regele Ferdinand" continuă, după intersecţia de la Piaţa Tache Protopopescu, "Bulevardul Carol I".
Comparativ cu acesta, nu se remarcă prin clădiri impozante, dar, în structura oraşului, ocupă un loc important, continuând axa sa est-vest către artere importante ale Capitalei, cum ar fi zona Mihai Bravu şi, mai departe, aceea a Oborului.
Totuşi, şi pe acest bulevard sunt câteva case care au aparţinut unor familii proeminente, cum ar fi "Casa Budişteanu", construită la 1897. În acelaşi an a fost inaugurat şi imobilul care a aparţinut uneia din cele mai importante personalităţi ale muzicii româneşti, "Casa Flechtenmacher".
Pe de altă parte, aşa cum reiese din puţinele fotografii de epocă ce ni s-au păstrat, se pare că avea şi o anumită importanţă comercială, dat fiind că făcea legătură cu zona Oborului.
Pe lângă asemenea clădiri, nici această arteră nu a fost ocolită de procesul de modernizare, reprezentativă fiind din acest punct de vedere aceea în care se află acum Administraţia Financiara Sector 2.
Desigur însă că cea mai reprezentativă şi, în acelaşi timp, cea mai veche construcţie de pe acest bulevard este aceea a "Foişorului de Foc", inaugurat în 1889, realizat după planurile lui George Mandrea, în acea perioadă arhitectul-şef al Capitalei. "Urmaş" al Turnului Colţei ca punct de alertare pentru incendii, dar mult mai înalt (42 m.), spre deosebire de acesta, "Foişorul" a fost gândit pentru a avea şi alte rosturi, fiind destinat să fie şi "turn de apă", într-o perioadă în care aprovizionarea cu apă era una din marile probleme ale Bucureştilor. Totuşi, la scurtă vreme, acest rol a fost preluat de Uzina de Apa Grozaveşti.
"Foişorul de Foc" a fost folosit de pompieri o perioadă destul de îndelungată, până în 1935, când şi-a pierdut rolul, întrucât în oraş se ridicau tot mai multe clădiri înalte, iar introducerea telefoniei făcea inutilă existenţa unui turn de veghe. Din 1963, a fost transformat într-un Muzeu al Pompierilor.
O altă clădire datând din secolul XIX (1899) este aceea destinată să adăpostească sediul Legaţiei Greciei (în momentul de faţă aici găsindu-se Ambasada acestei ţări), alături de care a fost construită o capelă, după planurile arhitectului Lardel, cu sprijinul substanţial al comunităţii greceşti. Realizată în piatră şi cărămidă, în forma unui templu ionic, cu acoperiş în două ape, cu pictură interioară în stil neobizantin, cu iconostas din marmură realizat la Atena, "Biserica Buna Vestire", cum se numeşte acum, este unul din cele mai impozante lăcaşe de cult ale Bucureştilor, în tot cazul o prezenţă insolită în peisajul Capitalei. Să ne amintim că, nu departe, se află, aşa cum am văzut, o biserică aparţinând unei alte comunităţi etnice, aceea armeană, ca şi de faptul că Bucureştii găzduiesc şi biserici aparţinând altor comunităţi (germană, rusă, bulgară, evreească etc.) ca să înţelegem că oraşul de pe Dîmboviţa a fost o gazdă primitoare pentru o serie de etnii care s-au integrat vieţii sale, aducându-şi o contribuţie proprie.
Necesităţile vieţii sociale au făcut necesară şi construirea unei instituţii de învăţământ, liceu. În 1929, are loc mutarea în noul local, iar în 1942 s-a inaugurat şi dat spre folosinţă clădirea nouă a "Liceului Comunal de Fete Iulia Hasdeu". În discursul rostit cu acest prilej de primarul sectorului, se arată că iniţiativa a fost inspirată de "dorinţa de a fi altar de cultură şi viaţă naţională pentru această parte a cetăţii Bucureştilor, păstrătoare a celor mai vechi tradiţii eroice şi religioase."
Deşi destul de nou pe harta învăţământului şi a Bucureştilor, liceul devine una din cele mai apreciate instituţii de învăţământ ale Capitalei, iar, din anul 2000, poartă numele de "Colegiul Naţional Iulia Hasdeu", una din figurile tragice ale culturii româneşti a cărei amintire nu trebuia lăsată să se stingă…
Bulevardul Regina Maria
"Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută". Aceste cuvinte reprezintă o profesiune de credinţă a celeia care a fost prima regină a României Mari, Elisabeta (1875-1938). Ca şi soţul ei, datorită felului în care s-a implicat în ajutorarea ostaşilor români în război, şi ea şi-a câştigat un renume: "mama răniţilor"…
Sigur, ar fi fost frumos dacă, precum în cazul regelui Carol I şi a reginei sale, Elisabeta, Bulevardul Regina Maria s-ar fi aflat în prelungirea celui care poartă numele soţului său. Oricum, însă şi acest bulevard se află într-un spaţiu privilegiat, central al capitalei, pornind din Piaţa Unirii şi făcând legătura cu alte zone importante ale sale. De altfel, aşa cum se arată pe Lista monumentelor istorice, în apropierea acestei zone, se află o serie de locuri care atestă vechimea locuirii spaţiului pe care se va ridica oraşul, chiar din epoca bronzului şi cultura Glina.Totuşi, pe această Listă nu se află niciuna dintre clădirile aflate pe Bulevardul Regina Maria, deşi, după părerea mea, unele ar fi meritat acest privilegiu.
Şi în cazul acestui Bulevard, alături de asemenea case vechi, unele având chiar aspectul de palate, au fost înălţate construcţii "noi", care, de cele mai multe, distonează cu peisajul arterei. Ce să-i faci…? Se pare că aceasta este o necesitate sau, poate, o fatalitate…
PS. După cum se poate observa, singurul rege al Românei al cărui nume nu îl poartă nicio arteră sau stradă a Bucureştilor, este Carol II, deşi el şi-a avut merite incontestabile pe plan edilitar în modernizarea Capitalei. Desigur, a fost un rege contradictoriu, dar trecând peste erorile voite sau "nevoite" ale sale, credem că totuşi ar fi necesară.atribuirea numelui lui Carol II, dacă nu unei artere sau străzi, măcar unei "Intrări", dat fiind că însăşi politica sa a ajuns, la un moment dat, într-o "fundătură".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
