• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XVIII). Stavropoleos/ de dr. Alexandru Popescu

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XVIII). Stavropoleos/ de dr. Alexandru Popescu

Autor: Dr. Alexandru Popescu

27 apr 2012 279

Deşi nu prea lungă, această stradă, care făcea legătura între Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei) şi Centrul istoric, are un loc privilegiat în "mitologia" sentimentală a Bucureştilor datorită a două obiective, ce este drept, din "domenii" cu totul deosebite: o biserică şi o berărie ! De fapt, există pe această stradă, ca şi pe altele ale Capitalei, asemenea "alăturări" (le-am putea numi "amestecuri") şi în domeniul arhitectural, căci aici au apărut, de-a lungul vremii, clădiri aparţinând unor stiluri din cele mai diferite: de la neogotic şi clasicist la post-brâncovenesc şi cel secesionist.

"O bijuterie"

Fără îndoială însă, ceea ce a dat renumele străzii este biserica Stavropoleos, ridicată, într-o primă formă, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, la 1724, de către arhimandritul grec Ioanichie Stratonikeas care, in mod chibzuit, a construit-o în curtea unui han ale cărui venituri vor asigura, pentru o vreme, cheltuielile mânăstirii, azilului şi şcolii care vor fiinţa de asemenea aici. În 1871, când epoca unor asemenea amenajări apusese, a fost demolat acest han, iar biserica şi-a continuat existenţa nu lipsită de pagube cauzate de cutremure, ca şi de conflicte de proprietate, dar şi de înnoiri care au făcut-o să devină, aşa cum scria Gheorghe Cretzulescu în cartea sa Podul Mogoşoaiei ca "o bijuterie în teaca ei". La restaurarea bisericii, în stil neobrâncovenesc (pridvorul este asemănător loggiei palatului din Mogoşoaia) şi-a dat concursul, în 1904, şi reputatul arhitect Ion Mincu. Impresia de "delicateţe", cum s-a spus, pe care o degajă această biserică este dată de stucatura sa, executată de meşterul Iordan, care şi-a lăsat semnătura pe peretele dinspre miazănoapte al bisericii, dar şi de frumoasele sale fresce care, din păcate, au avut de suferit.

Ulterior, la începutul secolului XX, alături de biserică a fost ridicată o construcţie care, în momentul de faţă, este un adevărat muzeu, adăpostind o colecţie de icoane vechi, obiecte de cult dar şi fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist. Faima bisericii Stavropoleos a fost dată şi de corul ei care interpreta muzică neobizantină, mai rar auzită în lăcaşele de cult ale Bucureştilor.

O berărie müncheneză la Bucureşti

…Pe vechea stradă Stavropoleos, în sfârşit ceva nou. S-a deschis un local de consumaţiune cu totul aparte de lucarnele hanurilor, de cârciumile şi alte feliuri de locande ale oraşului nostru. Totul e cu bun gust". Astfel prezenta un ziar românesc deschiderea localului "Caru'cu bere" (numit astfel datorită faptului că pe firma sa era reprezentat un car încărcat cu butoaie de bere tras de doi cai), în 1879, iar recomandarea rămâne valabilă până astăzi. Iniţiativa aparţinuse unor transilvăneni din Mediaş, fraţii Mircea-Victor, Ignat şi Nicolae, iar "inovaţia" cea mai importantă este că a fost prima berărie a Bucureştilor, ulterior chiar unii din aceşti fraţi deschizând şi alte asemenea localuri.

Probabil sub influenţa sorginţii lor transilvănene, iniţiatorii au comandat arhitectului polonez Ziegfried Kofczinsky ca faţada clădirii, dar şi interiorul, chiar mobilierul să fie realizate în stil neogotic. În ciuda acestei "patine", "Caru'cu bere" a reprezentat, de fapt, un local vesel, lăsând o impresie atrăgătoare şi civilizată, ceea ce a făcut ca el să fie frecventat de unii din intelectualii de marcă ai vremii: Caragiale şi fiul său Matei, Mihai Eminescu, George Coşbuc, Octavian Goga, actorul Iancu Brezeanu, Constantin Bacalbaşa şi alţii. Se poate spune că, dacă la cofetăria Capşa prevalau disputele de idei, la "Caru'cu bere" şueta, "duelurile ironice" erau la ele acasă, aşa cum de altfel se simţea şi numerosul public, atras nu numai de aspectul localului, de bucatele servite (între care renumiţii cremvurşti cu hrean), dar şi de ceea ce numim acum "calitatea servciiilor", căci chelnerii care serveau aici erau renumiţi pentru "stilul" lor. Circula o legendă după care, atunci când un client îi "semnalează" unui chelner prezenţa unui gândac în ciorbă, acesta îl înghite, afirmând că nu este nici un motiv de îngrijorare, căci acesta era, de fapt un…fir de mărar. În tot cazul, "Caru'cu bere" a devenit o "emblemă" bucureşteană, motiv care a fost ales ca decor pentru unele din scenele ecranizării nuvelei "Două loturi" a lui I.L. Caragiale.

Ulterior, în 1926, "Caru'cu bere" a fost extins, deschizându-se şi alte berării în Bucureşti, între care "Gambrinus". După cu naţionalizarea sa în 1948, localul devenise cam "prăfuit", dar, mai ales după ce a reintrat în proprietatea moştenitorilor familiei întemeietorilor săi, şi-a recăpătat reputaţia, astfel încât printre oaspeţii localului s-au numărat muzicieni, actori de prestigiu şi însuşi prinţul moştenitor al Japoniei !

De la bancă la "sushi"

De la un moment dat, ca şi pe alte străzi ale Centrului istoric, şi pe Stavropoleos au apărut instituţii bancare, dintre cele mai importante, precum Banca Creditul Român, Banca Societăţii de asigurări "Dacia", care şi-au ridicat, la sfârşitul secolului XIX, impozante clădiri, ceea ce face ca ele să fie prezente pe Lista monumentelor istorice. Calitatea arhitectonică a acestor construcţii a făcut ca ele să nu distoneze cu cele mai vechi, găsindu-şi locul potrivit în peisajul arterei. Ulterior, unele dintre ele au adăpostit alte instituţii, dacă nu au devenit, precum cea unde s-a aflat Banca Fortuna, "sediul" unui local cu specific…japonez.

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743