• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XX). Splaiul Independenţei. GALERIE FOTO

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XX). Splaiul Independenţei. GALERIE FOTO

Autor: Dr. Alexandru Popescu

11 mai 2012 778

Una din cele mai importante artere

Datorită lungimii sale, a legăturilor pe care le face între diferite zone ale Bucureştilor, Splaiul Independenţei este una dintre arterele cele mai importante ale oraşului. Într-adevăr, pornind din Piaţa Operei, dar, de fapt, făcând legătura până aici cu zona Cotrocenilor şi, mai departe, cu cartierele Drumul Taberei şi Drumul Sării, Splaiul Independenţei, altă arteră a oraşului care poartă o denumire legată de războiul din 1877-1878, ajunge în centrul istoric, de unde se continuă cu Splaiul Unirii, parcurgând astfel cea mai mare parte a celor 22 km pe care Dâmboviţa îi străbate în Capitală.

Istorie pe malurile Dâmboviţei

Aşa cum istoria Bucureştilor se leagă direct cu aceea a principalului curs de apă care îi străbate oraşul, Dâmboviţa, evoluţia Splaiului Independenţei se raportează direct la transformările prin care au trecut malurile râului. Într-adevăr, însăşi denumirea de "splai" înseamnă "mal înalt al unei ape, întărit şi pietruit sau pavat, stradă amenajată pe acest mal". În ultimă instanţă, chiar termenii acestei definiţii desemnează stadiile prin care a trecut cursul răului, de la malul de pământ la amenajarea sa prin pietruire şi asfaltare şi, în cele din urmă, prin taluzare şi, în directă legătură, artera care va purta numele de Splaiul Independenţei.

Multă vreme, malurile Dâmboviţei au servit ca loc de aprovizionare cu apă şi de "scaldă" a oraşului. Totuşi, odată cu înmulţirea populaţiei, au apărut probleme care au făcut ca să fie necesară amenajarea malurilor sale, motivele fiind, aşa cum arată istoricul George Potra în volumul Din Bucureştii de ieri, faptul că morile erau mult prea numeroase, că podurile susţinute de ţăruşi înfipţi direct în albia râului alcătuiau adevărate "zăgazuri" în calea cursului normal al apei, dar şi obiceiul bucureştenilor de a arunca gunoaie direct în Dâmboviţa, ceea ce îi strâmtora matca. În plus, cei care locuiau pe malul râului îngustau constant albia, încercând să întindă suprafaţa curţilor. Oricum, malurile Dâmboviţei erau unul dintre cele mai "pitoreşti" locuri ale Capitalei, o adevărată zonă de "agrement", aşa cum se poate vedea din desenele lui Preziosi.

De fapt, sintagma "apă dulce", valabilă pe vremea călătorului italian Del Chiaro, rămăsese de mult o simplă metaforă", căci, aşa cum ne încredinţează Ion Ghica, cine risca să bea din apa răului se putea "duce", dar…la cimitir. De aceea Dâmboviţa nu a mai constituit o sursă de aprovizionare cu apă a oraşului, soluţia adoptată în vremea domnitorului Ghorghe Bibescu prin instalarea pe malul răului a unei maşini cu aburi ce scotea apa, strecurând-o şi curăţind-o înainte de a o distribui cişmelelor, dovedindu-se ineficientă.

Cel mai mare pericol îl constituiau inundaţiile, locuitorii solicitând despăgubiri de la "stăpânire". Acest motiv l-a făcut pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza să înceapă un proiect de canalizare a Dâmboviţei, după planurile inginerului Grigore Cerchez, care s-a încheiat abia în 1880. Ce l-a determinat pe Cuza să ia o asemenea măsură se poate vedea dintr-o gravură cu marea inundaţie din 1864, care-l prezintă pe domnitor împreună cu doctorul Carol Davila pe cai, înaintând cu greu pe una dintre străzile inundate ale Mahalalei Tabacilor

Au urmat alte etape de modernizare a malurilor Dâmboviţei: în perioada 1880-1883, s-au desfăşurat şi lucrări intense de canalizare. Au fost construite instalaţii moderne pentru alimentarea cu apă a oraşului şi 12 poduri.

Dezvoltarea ulterioară a oraşului şi a zonei au făcut necesare noi amenajări, astfel încât, în perioada interbelică, Dâmboviţa a fost acoperită parţial cu plăci de beton, în special pe porţiunea din zona Pieţii Unirii. Celelalte zone au rămas cu maluri de pământ, astfel încât în copilăria mea ne mai scăldam, în zona stăvilarului de la Ciurel, în Dâmboviţa.

La începutul anilor 1980, odată cu construcţia metroului, s-a trecut la amenajarea râului pe cea mai mare partea sa, pe "două nivele": dedesubt un curs care adună apele reziduale ale oraşului, iar deasupra cursul propriu-zis, care, în felul acesta, a devenit un fel de canal, completat cu reamenjarea Lacului Morii.

În anii 1960-1980, a urmat o altă etapă a dezvoltării Splaiului Independenţei, când au fost construite clădirile unor instituţii de învăţământ, cămine studenţeşti, Opera şi s-au amenajat cele două parcuri: Izvor şi Eroilor. De asemenea au fost consolidate şi construite cele cinci poduri de pe porţiunea Splaiului Independenţei.

Odată cu transformarea malurilor râului, s-au dezvoltat o serie de construcţii, la sfârşitul secolului XIX, dar mai ales la începutul celui următor. Astfel, pe malul drept, venind de la Piaţa Operei, au apărut o serie de edificii adăpostind institute de învăţământ, cercetare, iar, pe celălalt mal, imobile de locuit şi cu alte profiluri.

Palatul de Justiţie şi avatarurile sale

În ceea ce ne priveşte, ne vom îndrepta atenţia asupra porţiunii care porneşte de la Piaţa Unirii, începând cu malul său stâng pe care, cum arătam, se află mai ales clădiri oficiale, începând cu cea mai impozantă dintre ele, Palatul de Justiţie, ridicat în perioada 1890-1895, după planurile arhitecţilor Albert Ballu şi Ion Mincu. Exteriorul corpului central este construit într-un stil apropiat de acela al renaşterii franceze. Sub bolţile construcţiei, deasupra intrării principale, sunt amplasate şase statui alegorice, sculptate de Carol Storck, Frederic Storck, Wladimir Hegel şi George Vasilescu. În interior, principala sală impunătoare, care ocupă aproape 13.000 de metri pătraţi, este aceea denumită "A paşilor pierduţi" sau "Sala orologiului".

Istoria ulterioară a Palatului de Justiţie a cunoscut, "meandre", avataruri care i-au pus în pericol chiar existenţa. După reparaţiile din perioada 1954-1956, conducerea comunistă a ţării, care nu vedea cu ochi buni acest simbol al "justiţiei burgheze", intenţionase să îl transforme într-un…"Palat al Culturii". După ce clădirea fusese şubrezită de cutremurele din 1977 şi 1985, o parte din activităţile care se desfăşurau aici au fost mutate în alte locaţii. Există unele mărturii după care Ceauşescu intenţiona chiar să dispună demolarea acestei construcţii. În tot cazul, Palatul a rămas neutilizat până în 1999.

În 2003, au început lucrările de restaurare şi consolidare ale Palatului de Justiţiei, care au durat trei ani şi au fost realizate de arhitecţi români şi francezi, redând activităţii această bijuterie arhitectonică a Bucureştilor.

Un avanpost al medicinii româneşti

Tot pe acest mal au apărut o serie de construcţii care au devenit sedii ale unor importante instituţii, zona putând fi considerată un adevărat "avanpost al medicinei româneşti", nu numai pentru că se afla în imediata apropiere a Facultăţii de medicină, ci mai ales datorită faptului că aici s-au desfăşurat activităţi de pionierat, chiar la nivel european, în domeniul cercetării şi al îngrijirii sănătăţii populaţiei.

După ce a funcţionat o vreme într-un vechi palat brâncovenesc, "Institutul de patologie şi bacteriologie" a fost mutat, în 1899, în clădirea în care funcţionează în momentul de faţă. "Sufletul" acestei instituţii a fost Victor Babeş, unul dintre cei mai importanţi savanţi în acest domeniu al vremii, al cărui nume îl poartă instituţia după moartea savantului, în 1925. Încă de la înfiinţarea sa, institutul s-a aflat în avangarda cercetărilor în domeniu, aici funcţionând, de exemplu, unul dintre primele institute antirabice din lume.

Institutul de seruri şi vaccinuri Dr. I. Cantacuzino s-a instalat în 1924 într-un nou local construit pe terenul Institutului Babeş, devenind de asemenea un "avanpost" în acest domeniu, mai ales în ceea ce priveşte producerea de vaccinuri. În momentul în care redactăm aceste rânduri, existenţa institutului, din diferite motive conjuncturale, este pusă la îndoială, ceea ce ar constitui un adevărat pericol pentru siguranţa sănătăţii populaţiei, dar să sperăm că este vorba doar despre o fază "de tranziţie", după care el va redeveni acelaşi avanpost al medicinei româneşti.

Facultatea de Medicină Veterinară, al cărei sediu se află de asemenea pe Splaiul Independenţei, a fost la înfiinţarea sa, în 1861, prima instituţie de acest fel din sud-estul Europei.

Pe locul duelului

Tot pe această porţiune a Splaiului Independenţei, făcând o figură distonantă cu blocurile noi care îl înconjoară, se află "Fântâna George Emil Lahovary", ridicată în 1903, în memoria acestui jurnalist şi diplomat care a fost "eroul" uneia dintre cele mai celebre istorii ale Bucureştilor, căci a murit în urma duelului cu faimosul politician al vremii, Nicolae Filipescu, în urma unor acuzaţii politice. Deşi Lahovary şi-a cerut scuze, duelul a avut totuşi loc în "Sala de Tir şi Gimnastică", aflată nu departe, cam pe locul unde s-a găsit clădirea "Teatrului Regina Maria", apoi a secţiei muzicale a Teatrului Armatei şi a Operetei, care a fost ulterior demolată, deşi se pare că era una dintre sălile de spectacol ale capitalei cu cea mai bună acustică. În ceea ce priveşte epilogul duelului, Filipescu a fost condamnat în justiţie, dar regele Carol I l-a graţiat.

Unde sunt grădinile de altădată ?

Evoluţia construcţiilor de pe celălalt mal al Dâmboviţei a urmat chiar principalele perioade ale dezvoltării urbanistice a Bucureştilor. Astfel, dacă la sfârşitul secolului XIX, au apărut o serie de imobile de locuit cu un aspect tradiţional, la începutul celui următor au fost construite în special locuinţe de tip vile, iar, spre mijlocul secolului XX, blocuri, dar şi prăvălii, sediile unor bănci. Unele dintre ele figurează pe Lista monumentelor istorice, dar, în general, nu au virtuţi arhitectonice deosebite, ceea ce nu justifică faptul că majoritatea se află într-un grad destul de avansat de degradare. Este păcat pentru că o serie dintre ale au un aspect destul de pitoresc, fiind înconjurate şi de grădini care amintesc oarecum de faptul că malul Dâmboviţei a fost totuşi o "zonă verde" a oraşului…

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867