Un oraş nu se dezvoltă numai pe orizontală, prin lărgirea "hotarelor" sale, ci şi pe verticală, mai aproape de cer, ceea ce înseamnă desigur un progres, care, în afară de avantaje, presupune şi unele probleme
De la "Turnul Colţei" la…"blocurile ceauşiste"
Nici Bucureşti nu au putut desigur să facă excepţie de la o asemenea evoluţie, desfăşurată în contextele istorice prin care a trecut oraşul.
În perioadele mai vechi, cele mai înalte construcţii au fost "turnurile de veghe", cel "al Colţei" şi "Foişorul de foc", al căror rost este indicat chiar de denumirile lor.
Treptat, reşedinţele şi chiar palatele oraşului au început să îşi adauge etaje, iar, mai ales la începutul secolului XX, au apărut primele blocuri, cele mai multe având, după modelele pariziene şi vieneze, rostul unor "case de raport", destinate în mare măsură închirierii. Aveau 3-4 etaje, aflându-se, de exemplu, pe Bulevardul Elisabeta, Calea Victoriei şi alte artere, cele mai multe fiind construcţii solide care au supravieţui până astăzi.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre "blockhous"-urile construite în perioada interbelică, în stilul cubist al epocii, pe marile bulevarde ale Bucureştilor, căci, neexistând atunci prevederi antiseismice, cele mai multe sunt ameninţate cu deteriorarea în caz de cutremur, fiind purtătoare ale sinistrei "buline roşii".
În tot cazul, arhitecţii şi urbaniştii oraşului au manifestat preocuparea ca aceste construcţii să se încadreze organic în peisajul oraşului.
O asemenea preocupare nu a mai existat în ceea ce priveşte blocurile ridicate după război, până la cele din anii 1960-1980, aşa numitele "blocuri ceauşiste", principala preocupare fiind aceea de a adăposti cât mai multă populaţie, destinată să participe la "construcţia socialismului", pentru simplu motiv că ele au fost înălţate în spaţii în care casele vechi fuseseră demolate. Au apărut astfel noi cartiere, dintre care cele mai multe conţineau construcţii înalte, mergând până la 10 etaje, cum sunt, spre exemplu, cele din cartierul Drumul Taberei, cu indicativul "Z", într-unul din ele având şi eu "avantajul" să locuiesc. Cele mai multe dintre ele, având o vechime de peste 50 de ani, sunt, măcar în ceea ce priveşte faţadele, într-o avansată stare de degradare, motiv pentru care edilii oraşului au luat măsura reabilitării lor, nu arhitecturale, ci…doar termice. Tot e bine !
"Debandada arhitecturală"
Fără îndoială, dezvoltarea edilitară a unui oraş presupune, în momentul de faţă, ridicarea unor clădiri înalte, destinate atât locuirii, într-un oraş a cărui populaţie a crescut aproape exploziv, cât şi sediilor unor firme, instituţii al căror număr a sporit de asemenea fără precedent.
La prima vedere, acest fenomen îşi află reglementarea în "Planul Urbanistic General" (PUG) al Capitalei care cuprinde peste 100 de amplasamente unde se pot ridica imobile peste 45 de metri. Dar ce s-a întâmplat în acest domeniu, deja de ani buni, ceea ce a făcut ca presa să înregistreze, pe drept cuvânt, titluri de genul titlului de mai sus ?
Într-adevăr, Ordinul Arhitecţilor din România a atras atenţia că legislaţia în acest domeniu este foarte permisivă, dând posibilitatea investitorilor să ceară şi să obţină (!) modificarea prevederilor din Planul Urbanistic General (PUG), in funcţie de interesele lor. Înseşi datele Inspectoratului de Stat în Construcţii arată că aproape 200 de Planuri Urbanistice de Detaliu au încălcat legea, numai in ultimii doi ani. Această "ofensivă" a "clădirilor înalte" se datorează derogărilor obţinute de firmele de construcţii sau chiar liberului arbitru, mergând-se până la ignorarea avizelor tehnice, atitudini dictate numai de interesele unor dezvoltatori faţă de care edilii oraşului nu s-au manifestat suficient de ferm, ceea ce, de fapt, ar fi însemnat respectarea "literei legii". Este tot atât de adevărat că Legea nr. 350/2001 permite derogarea de la prevederile PUG, constituind principala cauză a haosului urbanistic din Bucureşti, concretizat atât în "suprasolicitarea infrastructurii rutiere şi edilitare", cât şi in "degradarea imaginii urbane".
Pe drept cuvânt, dr. arh. Mircea Ochinciuc, preşedintele filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România a arătat că această situaţie are ca efect deloc colateral, "distrugerea clădirilor din zonele protejate şi compromit dezvoltarea echilibrata a Bucureştiului".
Desigur, există luări de poziţii ale unor ONG, specialişti, arhitecţi şi urbanişti, care combat această stare de lucruri, ajungându-se chiar la procese îndelungate, cum este cel legat de construirea abuzivă a clădirii (prea)înalte din imediata apropiere a Catedralei romano-catolice. Ba chiar o asemenea atitudine "radicală" poate produce şi capital electoral. Unul din candidaţii la postul de Primar general al Capitalei a afirmat că, dacă va fi ales, nu va mai permite construirea de clădiri înalte în Bucureşti. Aceasta ar însemna, vorba proverbului, "Să arunci odată cu apa şi copilul"…
Să ne fie permisă o observaţie, de fapt, o nedumerire personală: oare de ce au fost construite unele din asemenea clădiri, mai ales de birouri, când, mai ales în ultima vreme, multe dintre ele stau goale ? Probabil este vorba de o "previziune pe termen lung" a unor dezvoltatori care speră că, mai devreme sau mai târziu, după ce va trece criza, îşi vor scoate banii. Să nu fie însă prea târziu, mai ales pentru oraş, pentru peisajul său, care, în loc să se dezvolte sub semnul armoniei, concordanţei edilitare, posibilă aşa cum o demonstrează evoluţia marilor metropole, este marcată, în cazul Bucureştilor, de o acută discordanţă, uneori chiar de un "haos" urbanistic.
Să fim înţeleşi: nimeni nu poate nega necesitatea ridicării construcţiilor înalte de 10 sau mai multe etaje care, atunci când sunt respectate prevederile urbanistice elementare, pot îmbogăţi realmente peisajul oraşului. Din câte ştiu, a fost chiar iniţiat un concurs în care au fost premiate o serie de asemenea construcţii înalte care se încadrează prevederilor urbanistice. Mie, de exemplu, îmi place "Blocul Vodafone" din Piaţa Charles de Gaulle, a cărui faţadă, ca o provă de vapor, este orientată spre lacul Herestrău.
"Cum vă place" ?
În acest context, se impune problema raporturilor, "convieţuirii" dintre aceste construcţii înalte şi clădirile vechi, cele mai multe de patrimoniu, care, adesea, pur şi simplu, sunt "acoperite", "desfiinţate" urbanistic de o asemenea alăturare. Se pare că, de această dată, Goliat l-a învins pe David…
În sprijinul acestei afirmaţii, vom reproduce câteva imagini, în care construcţiile noi se află "faţă în faţă" (de fapt, "spate în spate") cu cele vechi, solicitând cititorilor răspunsul la interogaţia shakesperiană de mai sus.
P.S: Ne-am făcut obiceiul de a cita în această rubrică opinii ale unor reputaţi specialişti din diferite ţări în care problemele nevralgice ale Bucureştilor au fost rezolvate. De data aceasta, îl vom cita pe Cristian Ost, economist şi profesor la Brussels Management School, care, în urma unei vizite în Capitală, afirmă că una din prevederile de bază ale dezvoltării moderne a unui oraş este ca atunci "când ai asemenea clădiri iconice /de patrimoniu/ să nu construieşti un turn lângă şi să strici ambientul zonei… Poţi construi clădiri noi, dar după reguli stricte, în aşa fel încât să menţii spiritul zonei".
Quod erat demonstrandum…
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
