Ziarul de Duminică

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XXXII). Calea Victoriei. GALERIE FOTO

O imagine interbelică, pe vremea când Calea Victoriei era spaţiul pietonilor

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini

Autor: Dr. Alexandru Popescu

03.08.2012, 00:00 1710

…"Ca un arbore"

Şi iată că, în peregrinările noastre pe "căile" Bucureştilor, am ajuns la aceea care poate fi considerată drept artera emblematică a Capitalei, nu numai pentru că istoria sa este chiar istoria oraşului, dar şi pentru că a fost considerată un perimetru reprezentativ al unor palate, edificii politice, financiare, culturale dintre cele mai importante, şi, în acelaşi timp, spaţiu de promenadă, unde "puteai să vezi, dar şi să fi văzut", mai ales în perioada interbelică.

Calea Victoriei nu se distinge prin dimensiuni, măsurând doar 2.700 m (sunt multe alte străzi mai lungi decât ea), ci, am putea spune, prin "iradierea" sa. Unul din personajele romanului cu acest nume, roman semnat de Cezar Petrescu, afirmă: "Vezi tu, mie această Cale a Victoriei îmi apare întotdeauna ca un arbore". Probabil pentru că această arteră îşi avea rădăcinile profund înfipte în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al ţării, iar "ramurile" sale se orientau către cele mai deosebite domenii ale sale, ca şi către diferite zone ale oraşului.

Despre Calea Victoriei s-a scris probabil o întreaga bibliotecă de memorii, lucrări de istorie, albume, romane, ba chiar şi melodii. Desigur, nu ambiţionăm să reproducem aici nici măcar principalele repere ale istoriei sale, ci vom încerca să rememorăm câteva din cele mai importante şi poate mai puţin cunoscute dintre ele, căci, în ciuda faptului că fiecare din noi crede că ştie multe despre trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al Căii Victoriei, mai poate persista întrebarea…

 

Stiaţi că…

…Principalele denumiri pe care le-a purtat de-a lungul vremii Calea Victoriei sau porţiuni din ea au fost: "Drumul Braşovului", fiind principala cale de acces spre Transilvania, "Uliţa Mare spre Sărindar", după numele unei mânăstiri aflate în dreptul "Cercului militar" de mai târziu, ulterior demolată, pentru ca, în 1692, domnitorul Constantin Brâncoveanu să deschidă "Podul Mogoşoaiei", care asigura legătura între reşedinţa domnească de la Curtea Veche şi aceea din această localitate din apropierea Bucureştilor. Se numea astfel pentru că beneficia de una din cele mai importante "inovaţii" urbanistice ale perioadei, fiind "podită" cu bârne de lemn, ceea ce o ferea de unul din marile racile ale oraşului, noroaiele. S-a spus despre Brâncoveanu că a fost unul din cei mai mari "demolatori" ai oraşului, căci, pentru a "tăia" această arteră, au fost dărâmate numeroase case, chiar palate boiereşti, dar, spre deosebire de alte asemenea "iniţiative" de mai târziu, aceasta s-a justificat, deschizând o perspectivă modernă, la acea vreme, pentru dezvoltarea oraşului. În ceea ce priveşte persistenţa acestei denumiri, aş vrea să amintesc că mama mea, născută în 1907, mai pomenea actuala Piaţă a Victoriei drept "Capul podului". Alte inovaţii care şi-au făcut apariţia pe această arteră au fost luminarea sa cu "şomoioage îmbibate cu păcură sau răşină", la începutul secolului XVIII, pavarea cu piatră în timpul domnitorului Grigore Ghica, iar, în 1882, apariţia primelor instalaţii electrice de iluminat în faţa Palatului regal.

…Denumirea de Calea Victoriei i-a fost acordată după intrarea armatei române în Bucureşti, la 8 octombrie 1878. Între timp, noua arteră "explodase" prin construirea a numeroase palate, reşedinţe, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele şi instituţii de cultură, fiind considerată o "stradă domnească", căci aici se găsea şi reşedinţa regală. Deşi poate comparaţia li se va părea unora forţată, aş vrea să amintesc că dezvoltarea Căii Victoriei s-a încadrat într-un curent urbanistic modernizator în Europa: cam în aceeaşi perioadă a fost construit Ringul Vienei şi s-au deschis principalele artere ale Parisului, aşa cum fuseseră proiectate de baronul Haussmann.

Printre puţinele clădiri care au supravieţuit acestor transformări au fost, în mod firesc, cele ale bisericilor: Biserica Zlătari (construită iniţial în 1637), Biserica Doamnei (1683), Biserica Sf. Nicolae Tabacu (sfârşitul secolului XVII), Biserica "Sf. Nicolae" - Alba (1715), "Adormirea Maicii Domnului" (1722), Biserica Creţulescu (1722).

…Singurul Palat domnesc care a supravieţuit, datând chiar dinainte ca artera să îşi capete actuala denumire, este Palatul Stirbei , construit în perioada 1833-1835. Nu ne putem împiedica să remarcăm că tocmai el se află în stare de degradare. A urmat "avalanşa" construirii noilor palate, sedii ale unor familii aristocratice, dar, mai ales, al unor instituţii de stat, ridicate la sfârşitul secolului XIX şi începutul celui următor: "Palatul Dacia" (1874); "Palatul Romanit", azi Muzeul Colecţiilor (1882); Palatul Cantacuzino", azi Muzeul Muzicii (1890); "Palatul Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni" (1896-1900); "Palatul Poştelor" (1900), azi Muzeul Naţional de Istorie. Palatul Regal, azi Muzeul Naţional de Artă, a fost ridicat în diferite etape (1928-1937), iar clădirea care a căpătat denumirea de "Palatul Telefoanelor" - în 1933, fiind la acea perioadă una din puţinele clădirii antiseismice.

…Potrivit Listei monumentelor istorice, cele mai vechi imobile de pe Calea Victoriei sunt: "Casa Florescu - Manu" (1843); "Casa Capşa" (1848); "Casa Hristu" (1871); "Casa Monteoru" (1887); fostele case I. Văcărescu (1888-1890); "Casa Vernescu" (1889); "Casa Cesianu" "Casa cu cariatide", "Casa Algiu - Toma Stelian" (sfârşitul secolului XIX); "Casa Dissescu" (1905 - 1912).

…Bineînţeles, dezvoltarea economică şi financiară a ţării şi a oraşului, a dus şi la construirea, la începutul secolului XX, a unor sedii de instituţii cu acest profil: Palatul "Agricola - Fonciera", Imobilul "Societăţii de Asigurări Agricole"; "Banca de Comerţ Exterior".

…"Traficul" de care s-a bucurat această arteră a făcut necesară şi construirea, în aceeaşi perioadă, a unor hoteluri, cele mai multe cu un prestigiu real şi în străinătate: "Grand Hôtel du Boulevard" (1865), recent şi frumos recent restaurat ; "Hotelul Continental" (1886); "Hotelul Athénée Palace" (1912-1914), prima clădire din Bucureşti în construirea căreia s-a folosit beton armat. Desele renovări pe care le-a suferit această clădire au dus, între altele, şi l-a amenajarea unor "canale" prin care puteau fi ascultate convorbirile din diferite spaţii ale sale, mai ales în timpul celui de al Doilea Război Mondial, când aici au fost cazaţi ofiţeri germani.

…O altă istorie cu nemţi, de data aceasta din timpul Primului Război Mondial, a fost legată de "Cercul Militar Naţional", construit în 1912 în stil neoclasic francez. În timpul ocupaţiei Capitalei, aici şi-au avut sediul o serie de autorităţi militare germane, clădirea fiind folosită şi ca închisoare pentru prizonierii de război români.

…Dar Calea Victoriei era nu numai un spaţiu de promenadă, ci şi de agrement, scop în care a fost deschis, de exemplu, Pasajul "Macca-Villacrosse", în 1891, în care se găseau cafenele şi restaurante de lux. În acelaşi timp, pentru amatorii de cumpărături, a fost construit unul din primele magazine universale ale Bucureştilor, la sfârşitul secolului XIX, "Galeriile La Fayette", considerat multă vreme, chiar în anii copilăriei mele, sub numele de "Victoria", unul din cele mai civilizate şi mai bine aprovizionate magazine ale Capitalei.

…Desigur, nici cultura şi artele nu puteau lipsi din peisajul Căii Victoriei.

În primul rând, "Ateneul Român", construit în perioada 1886-1888, şi prin contribuţia locuitorilor Capitalei îndemnaţi de diplomatul Constantin Esarcu: "Daţi un leu pentru Ateneu", motiv pentru care o stradă din apropiere îi poartă numele. După ce la conducerea statului au venit comuniştii, frescele cu scenele istorice ale clădirii şi portrete unor domnitori ai ţării, între care şi Carol I, aflate pe faţada clădirii, au fost acoperite. A fost o adevărată surpriză şi un semn de "destindere" atunci când, prin anii 1970, ele au fost din nou descoperite. Apoi clădirea "Fundaţiei Universitare Carol I", a cărei construcţie a fost finalizată în 1893, dar a suferit o serie de extinderi, pentru a fi dată în folosinţă în 1914. Aici şi-au avut sediul diferite instituţii de cultură, între care Biblioteca Centrală Universitară, care, din păcate, în decembrie 1989, a fost incendiată, s-a spus, de "terorişti". Oare ? Din fericire clădirea a fost refăcută şi modernizată, reocupându-şi locul cuvenit în peisajul cultural al Capitalei. Nici statuia lui Carol I ridicată în faţa Fundaţiei în 1939, opera a sculptorului Ivan Mestrovici, nu a avut o soartă mai bună, ea fiind demolată de comunişti şi refăcută de către sculptorul Florin Codre în 2010. "Teatrul Odeon" a fost construit în 1911 după proiectul arhitectului Grigore Cerkez, adăpostind succesiv diferite instituţii de spectacol. În opinia mea, atât faţada, cât şi sala sa de spectacol sunt printre cele mai frumoase ale Bucureştilor.

În fine nu putem încheia acest periplu cultural pe Calea Victoriei fără să amintim de complexul de clădiri al Academiei Române, construite succesiv de la sfârşitul secolului XIX până în perioada 1935-1937. În ultimii ani, în mod firesc, acestui complex i s-au adăugat noi clădiri moderne care, poate, se armonizează mai puţin cu stilul "clasic" al celor mai vechi. Dar să nu cârtim: important este că fondul de carte şi publicaţii al bibliotecii şi-a găsit un spaţiu adecvat de depozitare.

…În memoria Căii Victoriei s-au păstrat şi o serie de clădiri şi spaţii care au jucat un rol important în viaţa socială şi culturală a vremii, dar le-a fost dat să dispară din diferite motive. Desigur, cea mai mare pierdere este clădirea Teatrului Naţional, inaugurată în 1852 şi distrusă în bombardamentele Aliaţilor din 1944, o altă "victima colaterală" a acestora. Porticul de intrare al clădirii a fost reconstruit, simbolic, devenind intrarea în noua construcţie cu faţadă de sticlă a hoteluluiNovotel. O fi şi asta o soluţie ? În afară de aceasta, au mai dispărut şi o serie de spaţii de agrement, localuri, cafenele care şi-au avut rolul şi în viaţa culturală a Bucureştilor: Terasa Otetelişanu, cafenelele "Kübler", "Fialkowski" şi altele.

 

Detaliile Căii Victoriei

Am fi putut ilustra acest episod cu imaginile marilor clădiri ale Căii Victoriei pe care le-am pomenit. Dar pentru că acestea au apărut deja în volume şi albume, am considerat mai interesant să reproducem unele "detalii" ale lor (frontoane, intrări, elemente ornamentale), cărora poate li s-a acordat mai puţină atenţie, dar îşi au semnificaţia lor arhitectonică şi sentimentală.

…Nu vi s-a întâmplat ca, parcurgând unele străzi, chiar şi Calea Victoriei, pe care le consideri bine cunoscute, dacă ridici ochii, ceea ce, să recunoaştem, ni se întâmplă destul de rar, să "descoperi" detalii, părţi ale acestora pe care până atunci nu le-ai observat? Mie mi s-a întâmplat…

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO