Ziarul de Duminică

Suitele de Bach transformă omul. GALERIE FOTO

Suitele de Bach transformă omul GALERIE FOTO

Fotografii de Virgil Oprina

Autor: Virgil Oprina

09.03.2012, 00:01 375

Opera lui Bach pentru vioară şi violoncel solo a inspirat şi continuă să inspire pe aproape toţi muzicienii, pentru că puţine sunt instrumentele care nu au împrumutat în repertoriu transcripţii ale acestor minunate lucrări.

De fapt, este vorba de mult mai mult decât atât. Fiindcă pentru instrumentistul care studiază acest repertoriu, cât şi pentru cei care se expun în mod regulat acestei muzici, Suitele şi Partitele alături de lucrările pentru orgă pot însemna chiar un model de gândire şi de viaţă.

Violoncelistul Răzvan Suma, actualmente solist al Formaţiilor Muzicale Radio, se află în aceste zile în plin turneu prin mai multe oraşe ale ţării cu un repertoriu în premieră în plan naţional. Este vorba despre un şir de recitaluri care cuprind toate cele şase suite de Bach pentru violoncel solo. O operă monumentală, o pledoarie unică pentru tot ceea ce înseamnă valorile pozitive ale umanităţii, cu un adagio asupra puterii tot mai uitate în ziua de azi a omului de a înţelege şi de a ierta.

În proiectul său numit Vă place Bach?, Răzvan Suma se dezvăluie publicului ca un încă tânăr artist la cei 34 de ani ai săi, care prin performanţa sa intelectuală şi fizică ne dezvăluie cât de interesantă şi frumoasă poate fi viaţa trăită cu ambiţia de a fi tot mai bun. Din dorinţa de a veni tot mai mult în întâmpinarea unui public pe care de altminteri îl cunoaşte foarte bine din timpul numeroaselor concerte în ţară susţinute în cadrul turneelor cu Romanian Piano Trio, Răzvan Suma face echipă cu Tom Brânduş, care prin calităţile sale de muzician şi de artist video ambientează vizual performanţa violoncelistică a colegului său, acesta fiind primul spectacol multimedia de proiecţii pe panouri translucide într-o concepţie tehnico-artistică adaptată muzicii lui Bach.

Acest articol apare din şansa de a participa la una dintre repetiţiile finale ale acestui performance. Scriu şansă, pentru că până atunci nu mai avusesem şansa de a asista pe viu la interpretarea - practic fără pauză - a tuturor celor şase suite. Trecând peste senzaţia, pe care în mod subiectiv o caut în orice act interpretativ, de lucru aflat în plină evoluţie, este încântător să asculţi un muzician a cărui gândire nu este prizoniera formei, sau a vreunei maniere stilistice căreia să-i subordoneze propriile trăiri şi chiar inspiraţii de moment. Impresionează, de asemenea, performanţa fizică, dar, mai mult de faptul că Răzvan Suma este genul de artist care are forţa de a nu miza pe acest lucru, deşi după atâtea sute de ore de muncă este foarte tentantă ideea.

Oricum, pentru publicul larg, concertele sunt îndeajuns de captivante, pentru că Suitele - "nimic altceva" decât o colecţie de dansuri de epocă - îşi relevă în viziunea coerentă şi cursivă a lui Răzvan Suma forţa formidabilă de a descrie şi de a provoca emoţie. Caracterul fluid, senzaţia aceea de curgere, de panoramare din unghiul subiectiv al unei imense păsări albe a feţelor şi suprafeţelor vieţii, specifice opus-urilor bachiene bine interpretate, sunt atribute care vor impresiona cu siguranţă publicul şi la mult timp după ce aplauzele vor înceta.

Pablo Casals, "violoncelistul primordial", cel care a redat strălucirea acestor suite căzute într-o - poate deloc întâmplătoare - dimensiune a uitării timp de mai multe sute de ani, declara într-un interviu acordat la vârsta de 90 de ani că în fiecare zi cântă câte o suită, iar duminica se odihneşte.

Probabil că asta vor face, cu siguranţă, şi cei doi prieteni, Răzvan Suma şi Tom Brânduş, după excepţionala performanţă artistică pe care o vor aduce în faţa publicului în perioada 1-21 martie în oraşele Braşov, Arcuş, Bistriţa, Baia Mare, Piteşti, Bacău, Dumbrăveni şi Bucureşti unde pe data de 21 martie se va încheia turneul prin recitalul de la Sala Radio.
Cu siguranţă, însă, toţi cei care vor participa la acest proiect, artişti şi spectatori deopotrivă, vor ieşi îmbogăţiţi emoţional şi spiritual în urma acestei experienţe.

Relaţii pas cu pas vizavi de evoluţia turneului pe http://www.facebook.com/pages/Va-place-BACH/169493636494072

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO