- Ati publicat in ultimul an doua volume masive de evocari: Aicea printre ardeleni si Dincoace de munti. Care a fost impulsul initial al scrierii acestui amplu itinerar memorialistic?
- Mai intai, un indemn mai vechi al cunoscutului istoric roman Dinu C. Giurescu, care mi-a marturisit ca pentru istoricul contemporan, dincolo de documentele de arhiva, cu exactitatea lor aparent obiectiva, dar seaca, uscata, conteaza mult marturiile unor participanti la evenimentele definitorii pentru epoca. In al doilea rand, a contat pasiunea, ca sa nu zic "boala" mea, de a strange, in loc de timbre, mii de scrisori. Si apoi varsta, care te face sa traiesti mai mult in trecut. Iar la urma, propunerile facute de doi colegi, scriitori si editori excelenti: Viorel Stirbu pentru ciclul Ambasador la Atena (6 volume) si Irina Petras pentru ciclul actual.
- Volumele au o structura inedita si contin corespondenta primita de-a lungul anilor de la diferite personalitati, intretesuta cu amintiri personale, evocari, consideratii pe marginea intamplarilor traite. De ce ati ales aceasta formula?
- Pentru ca era oarecum verificata prin interesul starnit de cartile anterioare: Mircea Zaciu - Ion Brad, Dialog epistolar (Editura Curtea Veche, 2003) si ciclul amintit, de evocari diplomatice. N-as vrea sa uit nici Ion Brad - Monica Anton, Monologuri paralele (Editura Curtea Veche, 1999) si nici Printre oamenii Blajului (Editura Bunavestire, 2006). In toate aceste volume am respectat criteriul cronologic, pentru ca autenticitatea si credibilitatea documentelor sa nu fie pusa la indoiala, sa nu pacatuiesc prin falsuri, prin adaptari sau omisiuni favorabile vietii si opiniilor mele. Mai ales ca e vorba de a doua jumatate a celui mai zbuciumat secol din mileniul care a trecut si de primii ani ai mileniului actual - nici el lipsit de evenimente si evolutii nationale si internationale deosebite. In felul acesta, Hronicul varstelor, cum atat de fericit l-a numit Blaga, evocat si el in decursul anilor in mai multe pagini ale mele - isi pastreaza fluenta naturala, poate lua cu sine si amintirile altor contemporani implicati in evenimente, dispusi sa le cantareasca si sa ma "judece". Iar cum "obiectivitate absoluta" nu prea exista nici la scriitori, nici la cititori, n-am exclus si nu exclud opiniile critice fata de evocarile mele. Au fost foarte rare si rautacioase, mai ales ca veneau de la persoane ignare si spirite demagogice oportuniste.
Cu sufletul deschis se numea primul meu volum de versuri din 1954 si toata viata am crezut ca e mai cinstit sa-ti pui sufletul in palma deschisa, decat sa-ti minti si sa-ti pacalesti cititorii. O lectie invatata si de la marii nostri inaintasi, unii exclusi, mai nou, din manualele scolare. De aceea, nu pun la suflet prea tare omisiuni si neglijente fata de numele meu in anumite antologii si sinteze de istorie literara. Evocand personalitatea coplesitoare a lui G. Calinescu, am amintit de mai multe ori ceea ce imi spusese la el acasa, pe patul de suferinta: "Numai peste 50 de ani se va vedea cine este si cine nu este scriitor adevarat...".
- De-a lungul vietii, ati pastrat in arhiva personala mii de documente, scrisori, ilustrate, felicitari, chiar si simple biletele. Ati gandit inca de pe atunci posibilitatea unei asemenea constructii memorialistice?
- Da si nu. Mi-a fost clar, inca din liceu, ca nu ma pot baza prea mult pe memoria proprie. Am scris poezii si am inceput sa le public in periodice la 17-18 ani, dar nu le-am stiut niciodata pe de rost. Mai tarziu, incercand proza, oarecum abrupt, prin roman (in 1964 publicam Descoperirea familiei), mi-am dat seama ca, in special pentru evolutia psihologica a personajelor, oricat de apropiate imi fusesera acestea in familia si satul nostru, mai aveam nevoie de noi marturii, iar unele imi veneau prin scrisorile de la parinti si de la numerosii mei frati, in acea perioada de restructurari radicale dramatice in societatea romaneasca. Notitele personale, reportajele scrise pentru ziarele din Cluj si Bucuresti, lecturile publice si intalnirile cu cititorii, obligatia de a raspunde la Posta redactiei erau tot atatea ferestre deschise spre cunoasterea si intelegerea personajelor reale sau inchipuite de mine. Gesturile sau chiar ticurile lor, tradate fie si printr-un biletel sau o carte postala, m-au impins in situatia de "colectionar" si "arhivist", dar fara planuri mari, de viitor, si nici cu viziunea unor "constructii memorialistice". Traind mult, patesti multe. Sa spunem, asadar, ca a fost o patanie norocoasa trecerea de la poezie si proza la memorialistica.
- Care documente din manuscrisele pe care le pastrati vi se par mai valoroase?
- Mi-e greu sa raspund la aceasta intrebare. Daca ar fi sa aleg numele oamenilor care m-au cinstit nu doar cu dedicatii memorabile, cum este cea de la Lucian Blaga, in vara lui 1954, ci si cu scrisori importante pentru istoria literaturii romane, atunci acestea merg de la Tudor Arghezi si G. Calinescu pana la I.D. Sarbu (scrisoarea sa din 1963), redescoperit intr-o lumina noua dupa 1989. Mi-ar trebui prea mult spatiu ca sa-i enumar pe toti, ar fi un pomelnic in care oricum as pacatui lasandu-i afara pe oricare dintre cei ce ma asteapta dincolo de Styx. Toti mi-au fost dragi, intr-un fel sau altul, iar luntrea lui Caron s-ar rasturna incarcand-o cu numele lor, ca sa nu mai vorbim de cartile care le poarta semnatura. Biblioteci intregi. Prefer sa le dedic poezii...
- Amintirile sunt cuceritoare si prin savoarea detaliilor, de o concretete adesea neverosimila, raportata la anii trecuti de la momentele evocate...
- ...Se spune ca batranii isi aduc aminte mai bine de intamplarile indepartate decat de cele recente. Memoria lor afectiva se invioreaza in fata unor fotografii sau file ingalbenite de vreme, iar viata retraita pana la unele amanunte poate fi prelungita astfel in chip fericit. "Podoaba mintii este mai de pret decat frumusetea trupului", spunea batranul fabulist Esop. Ca, mai tarziu, Eschil sa adauge in Eumenidele sale: "Din sanatatea mintii provine fericirea mult dorita si iubita de toti". Sa zicem ca aveau dreptate!
- Ati anuntat continuarea proiectului cu volumul Printre mii de scrisori...
- Harnica si prestigioasa Editura clujeana Casa Cartii de Stiinta, avand-o ca redactor-sef pe eminenta noastra colega Irina Petras, iar pe Mircea Trifu director, sprijinita material pentru acest gen literar, mai solicitat inca de public decat toate celelalte, m-a inclus intr-un nou proiect. Poate va fi si acesta inca un "elogiu al nechibzuintei" invatate de la filosofii greci, care socoteau fiecare zi ca posibil sa fie si ultima, mai ales la batranete; de aceea simti tainicul imbold de a-ti mobiliza toate energiile pentru a mai adauga o fapta buna vietii tale. Sper sa fie asa, acum cand ma pregatesc sa trec spre 80 de ani, dintre care saizeci dedicati nu doar literaturii personale, ci si unor cauze spirituale romanesti mai importante decat fiinta mea trecatoare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
