Cunoscut încă din anii '80 drept un scriitor care îmbinăcăutarea de ordin spiritual cu literatura, Vasile Andru a căpătatîn timp o aură cu totul particulară în peisajul culturii române.Cartea sa de eseuri "Viaţă şi semn" (Ed. Cartea Românească, 1989) afost o oază de aer curat în anul cel mai negru al dictaturiiceauşiste. Romanul său "Progresia Diana" (Ed. Albatros, 1987) eracitit cu creionul în mână pentru "şopârlele" cu care era impregnat- nu de natură politică, ci spirituală -, după ce "afacerea" numită"Meditaţia transcendentală" a trimis spre periferie oameni decultură precum Mihai Şora, Andrei Pleşu & co, a desfiinţatFacultatea de Psihologie, a pus la index (concret: în aşa-numitulfond secret al bibliotecilor importante din ţară) cărţileconsiderate incomode din punct de vedere sapienţial.
Scrierile lui Vasile Andru sunt conştient impregnate de căutareaspirituală căci în cazul său practicantul şi îndrumătorul într-alepracticii isihaste este cel puţin la fel de cunoscut ca scriitorul.Dar nu s-a limitat la atât, a fost curios să afle axele decoordonate al multor alte căi de (auto)cunoaştere, chiar dacă,mărturiseşte, pentru el isihasmul rămâne centrul de forţăfundamental. Adevărat globetrotter, V. Andru şi-a propus săîntâlnească înţelepţii acestei lumi - din India şi Muntele Athospână în Japonia şi Carpaţi. Astfel încât, pe lângă mai multeleromane publicate, cărţile sapienţiale nu sunt deloc o surpriză:"India văzută şi nevăzută" (Ed. Axis Mundi, 1993), "Terapiadestinului" (Ed. Herald, 1997), "Mistici din Carpaţi" (Ed. Pontos,Chişinău, 2000), "Psihoterapie isihastă" (Ed. Cartea Moldovei,Chişinău, 2001), "Istorie şi taină la Sf. Munte Athos" (Ed. Allfa,2001, 2004), "Întâlniri cu maeştri şi vizionari. Călătoriiiniţiatice" (Ed. Paralela 45, 2003), "Yaatra. Jurnal în India" (Ed.Allfa, 2002), "Isihasmul sau meşteşugul liniştirii" (Ed. CarteaMoldovei, Chişinău, 2002), "Exorcismele" (Ed. Paralela 45, 2004).Cum veacul în care trăim este avid de subiecte precum celeenumerate mai sus, în mod evident cărţile s-au bucurat de un realsucces, au fost reeditate etc. Trebuie subliniat însă că acestescrieri ale lui Vasile Andru au o serioasă încărcătură spirituală,se îndepărtează în mod clar de bâlciul promovat în genere deliteratura New Age şi de produsele acesteia de care sunt plinetarabele. Cu siguranţă, cercetarea autentică, talentulscriitorului, aduc un plus de valoare tuturor acestor scrieri.
Una dintre ultimile lucrări de acest tip, autobiografică înacelaşi timp, are un titlu slendid: "Surâd, deci exist" (Ed.Paralela 45, 2010). Este un volum scris în colaborare cujurnalistul şi "etno-scriitorul"(!?) Dumitru Brădăţan (caresemnează Dumi Brad) în care Vasile Andru este chestionat asupravieţii şi căutărilor sale de până azi. Dar cartea este o culegerede interviuri, notaţii de călătorie, amintiri. Întrebat de teologulşi scriitorul (de limbă albaneză şi română) Ardian-Christian Kuciukcum a ajuns la practica Oratio mentis, Vasile Andrumărturiseşte: "Chemarea la isihia şi «încălzirea ascetică» le-amavut din familie. Părinţii ne citeau din Biblie, când eram mici;zilnic. Într-o zi, era ajun de sărbătoare, am auzit propoziţia:«de-acum veţi vedea cerul deschizându-se». Am trăit o bruscăemoţie, mintea a cunoscut un voltaj maxim ca-n aşteptarea imediatăa acestui posibil eveniment... Dar la practica sistematică aRugăciunii minţii am ajuns în anii '80, după întâlnirea cupărintele Calinic Cărăvan, unul din tainicii isihaşti din Carpaţi,unul din puţinii care au cunoscut extazul" (p. 137). Aşadar esteevidenţiat faptul că practica spirituală reală şi nu închipuită sepoate petrece numai înlăuntrul relaţiei maestru - discipol. Cât vapractica mai târziu discipolul din ceea ce i-a dăruit îndrumătorul,este o altă problemă, deloc facilă, ba chiar gravă.
Cercetător avid al fenomenului isihast, scriitorul V. Andrucontinuă: "nu există isihasm mondial, nici carpatic. Există doarfoarte puţini isihaşti singuratici. Sunt rarisimi. Am aflat desprecâţiva pe Athos. Şi ei au puţini ucenici, unul sau doi. Nu s-audezvoltat «şcoli» contemplative, aşa cum vezi în practicileorientale. Nu există şcoli isihaste. Poate de aceea «şcoala» saucurentul Oratio mentis (rugăciunea minţii), pe care l-amstructurat în România, a stârnit controverse, la începuturi, prinanii ' 90. " (p. 138).
Acum, între noi fie vorba, monahii, teologii şi ierarhii care nusimpatizează cu grupurile isihaste păstorite de Vasile Andru aducîn discuţie cel puţin două motive indubitabil grave: (1)tradiţional vorbind, isihasmul nu poate funcţiona decât subîndrumarea unui duhovnic, iar scriitorul nostru, oricât de bineintenţionat ar fi, nu face parte din rândul clerului, cu atât maipuţin nu are statura unui duhovnic; (2) "isihia" ("linişte", îngreacă) se practică în taină, în singurătate, iar nu în săli deconferinţă laolaltă cu alte zeci de persoane...
"Şi totuşi au existat două sau trei precedente istorice:curentul «Noera proseuche» (rugăciunea minţii, în greceşte) dinSalonic, pe vremea lui Grigorie Palamas. Sau, în Bucureşti, grupul«Rugul Aprins», structurat de Sandu Tudor (părintele Daniil) şiBenedict Ghiuş pe la 1943 şi pecetluit de Ioan cel Străin (IvanKulîghin) la 1946. Apoi a fost încercarea părintelui Sofronie,ucenicul lui Siluan Athonitul, de a face isihasm în grup, la Essex"(p. 138). Aşadar, Grigorie Palamas, Pr. Daniil (Sandu Tudor), Pr.Sofronie făceau parte din rândul clerului, nu erau mireni, iarpractica se făcea (rarisim în grup), de fiecare dată într-un spaţiusacru, de preferat într-o mănăstire…
Dincolo de aceste clarificări necesare, cartea este spumoasă,seducătoare. Bine strecurate, cunoştinţele de psihologie aduc unplus de atractivitate scriiturii:
"Dumi Brad: Ce întunecă buna funcţionare a omului?
Vasile Andru: În primul rând, egoul hiperdezvoltat. În al doilearând, timia hipofuncţională. Egoul prea mare, timie prea mică(atimie, hipotimie). Din ambele derivă tulburări mari depersonalitate. Lucrurile se agravează din lipsa doctorilor desuflet. Sau nu atât lipsa lor, cât nefrecventarea lor. Mă refer ladoctori de suflet mireni, dar şi la cei din lumea ascezei"(p.39)…
După nenumărate căutări şi întâlniri întăritoare de suflet,perspectiva asupra lumii se modifică. Îndemnat într-un interviuluat de poetul Aurelian Titu Dumitrescu să vorbească despre Ştefancel Mare "din perspectiva urmelor spirituale" lăsate la MunteleAthos (unde scriitorul a fost de mai multe ori), V. Andru răspunde:"Cred că relaţia lui Ştefan Vodă cu Dumnezeu era una foartecorectă, dar era o relaţie de parteneriat istoric. Cred căŞtefan Vodă, om religios în adâncul lui, Îl considera (poateinconştient) pe Dumnezeu un partener de istorie, foarte important,determinant în destinul său. Cred că el se baza sincer pe ajutorullui Dumnezeu (…) Relaţia cu Athosul pare una de evlavie faţă dedivinitate. Dar era, în acelaşi timp, şi o atitudine de despotluminat care controlează, prin aur, porţile republicii monahaleAthos. (…) Aşa că Ştefan, prin danii şi tehnicieni (constructori)prelua controlul, devenea un fel de Vodă al Athosului. El construiaacolo, restaura mănăstiri, le înzestra cu odoare, dădea bani şiproduse (prin mănăstirile închinate din ţară), era omniprezentacolo. În acelaşi timp, ca om religios, el ştia că Dumnezeu îlsporeşte, prin aceasta. Ştia că astfel Dumnezeu îi înmulţeşteharul" (p. 127)…
Nu în ultimul rând, cele două "meserii" practicate de VasileAndru de mai bine de 20 de ani: aceea de căutare a înţelepciunii şiaceea de pelerin prin satul global l-au "formatat" pentru lumeaviitorului: "Ca să-l simţi frate pe străin, e nevoie de oiluminare. Dacă nu-i poţi simţi pe indieni neamuri prin iluminareata, cu siguranţă că îi vei simţi neamuri dacă-ţi vei lua nevastăindiană. Căsătoria este, aşadar, o iluminare. (…) Îndrăznesc săspun că am această simţire; poate din cauza unor întâmplăriiluminatorii; sau poate din darul Domnului; sau poate pentru că vindintr-un sat cu vecini multi-etnici. Acolo am primit de timpuriuacest model psihic al trecerii de la satul natal la satul mondial"(p.155).
Poţi să fii sau nu de acord cu multe dintre rostirile saupărerile autorului. Cu toate acestea, este o carte cu o remarcabilăgreutate specifică - dată tocmai de curajul şi îndărătnicia unui omde a căuta manifestările spiritului, pe toate meridianele, tamanîntr-o epocă obsedată de putere, plăcere şi arginţi.
MARIUS VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în GuraHumorului, Bucovina) are o licenţă în filosofie (UniversitateaBucureşti) şi un master în antropologia spaţiului sacru(Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu"). Din 2007 este doctorandal Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu o temăinterdisciplinară în care continuă studiile de antropologie areligiei. A fost director al Editurii Muzicale şi profesor deistoria religiilor în învăţământul preuniversitar. A ţinut cursurişi seminarii de introducere în istoria şi antropologia religiilorla Universitatea Bucureşti şi la Universitatea de Arhitectură "IonMincu". A susţinut o bogată activitate în presă: studii, articole,eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri - înjurnale, reviste culturale şi cu profil spiritual -, producător şirealizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principaleleteleviziuni centrale. A fost redactor-şef al revisteiAdevărul literar şi artistic. Înprezent realizează o pagină de religie în săptămânalul Timpul. Apublicat cartea "În căutarea duminicii. Sacru şi profanîn epoca foiletonistică" (Editura Paralela 45,2008).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
