Tablouri dintr-o expoziţie (I)/ de Constantin Mateescu

Constantin Mateescu s-a născut la 31 ianuarie 1929 la Râmnicu Vâlcea.

A publicat peste 50 de volume de povestiri, romane, jurnale, memorialistică, eseu, teatru, critică literară şi o antologie de proză (Scrieri, trei volume). În anul 2010 a publicat la Editura Cartea Românească volumul Ramona Vals. Povestiri din Epoca de Fier.

În jurul doctoriţei Zizi Bazaca gravitează o lume în disoluţie, cotropită de rinocerii roşii ai puterii instaurate de tancurile sovietice. Nimic nu mai e cum a fost, iar „foştii”, dacă nu sunt în beciurile noii stăpâniri, asistă neputincioşi la urmările devastatoare ale furiei istoriei. Viaţa tihnită a Alutelei, oraş patriarhal, înconjurat de staţiuni balneare şi însufleţit altădată de vilegiaturişti, se îndreaptă spre dramele tulburătoare ale anilor ’50, la fel ca poveştile locuitorilor lui, care se intersectează şi ţes pânza tablourilor unei expoziţii vivante.

Prin romanul lui Constantin Mateescu, Tablouri dintr-o expoziţie, Alutela veacului nou, în care cititorul-detectiv va recunoaşte oraşul Râmnicu Vâlcea, va deveni un reper important al geografiei literaturii române.

„Constantin Mateescu pare să-şi fi descoperit de la început atât spaţiul deambulărilor sale, cât şi mijloacele ori, mai exact, tonul naraţiunilor sale. El narează cumpănit, evitând orice excese, navigând în micul său univers imaginar fără să piardă vreodată din ochi ţărmul ferm al realilor.” - Nicolae Balotă

„Prozator fecund, cu un puternic dar al observaţiei, în care datele realităţii sunt investigate atent, trecând în fantastic, Constantin Mateescu a „răzbit” cu greu în timpul comunismului, stânjenit de acea luciditate ce-l împiedica să se abandoneze compromisului.” - Barbu Cioculescu

*

*       *

Trenul sosea în gară la şapte dimineaţa. O oră şi un sfert, dacă se întâmpla să nu întârzie. La Râuri se schimba locomotiva. Ce plictiseală, tranca-tranca, noroc cu Vera şi Felicia, pălăvrăgeau. Când Vera era bine dispusă, nicio pro­blemă, ştia o sumedenie de bancuri cu Zăroni. P’asta aţi auzit-o? zicea şi câteva minute compartimentul de clasa a treia se transforma într-o mică sală de specta­cole. Nefericirea face că nu era întotdeauna în formă. Felicia dormea cu tâmpla sprijinită de fereastră şi sforăia uşor. Îl visa, probabil, pe Rebegea. O variantă din atâtea.

Singura soluţie de a scăpa de chinul ăsta zilnic era să-şi ia o cameră în Alutela. O cameră modestă, n-avea pretenţii la cine ştie ce confort. I-a spus lui taică-său, măi tată, de ce te caliceşti pentru un fleac şi el o tot pisa cu vre­murile grele, cu dezmăţul şi tentaţiile oraşului, cu pre­ţurile galopante şi inflaţia. Dacă doreşti o scuză, nimic mai simplu, poţi găsi o mie.

Dintre refugiaţii moldoveni, doar ele trei mai rămă­seseră în nenorocita aia de comună, unde părinţii erau funcţionari la fabrica de marmeladă Dobrotescu. Restul se aranjaseră în oraş, aveau lumină şi canalizare, tot ce vrei. Erau privite, în clasă, ca nişte paria sau cam aşa ceva. Se săturase să joace rolul de ţărăncuţă cu pretenţii.

Pe Vera o aştepta la gară Sergiu. Trebuie să fii tâm­pit să vii la gară în fiecare dimineaţă doar ca să conduci o fată până în poarta şcolii, dar uite că exis­tau şi specimene de-astea. Vera era încântată, avea un cavaler în trenă. Cocheta cu el sumar şi imperativ. Măi Paula, cum dracu’ nu înţelegi că tipu’ e exact ce-mi trebuie mie? Dacă îl rog să o împuşte pe profesoara de latină o face fără să cli­pească.

Acomodarea Paulei cu noul mediu în care fusese transplantată n-a fost uşoară, de altminteri nici nu se aştepta la altceva. Oraşul ăsta îmbătrânit, cu obi­ceiuri conservate de o tradiţie bigotă, sufocată de tabuuri, se lăsa destul de greu citit. Nu se putea împăca cu aroganţa profe­soarelor, cu ifosele lor de boieroaice, cu rigiditatea şi intoleranţa lor de fete mari, trecute de vremea ulti­melor baluri. Drăguţele de ele, venite dintr-o lume snoabă, o fascinaseră la înce­put cu stilul pedant şi cultivat pe care îl exhibau şi abia mai târziu descoperise ce suflete mes­chine se ascund sub ademenitoarea armură rafinată. Nu înţele­gea, între altele, de ce li se interzicea să meargă înso­ţite de băieţi pe stradă sau să se ducă la anumite filme ce li se păreau prea deocheate pentru nişte domnişoare ajunse la vârsta când bunicile născuseră deja doi-trei copii.

Singura distracţie de care beneficia din când în când erau nevinovatele petre­ceri găzduite de una sau alta dintre colegele mai înstărite. Li se serveau fursecuri, sandvişuri, produse de patiserie, vin. Dansau. Rulau vreo zece discuri vechi cu swinguri, foxtroturi, tangouri. Părinţii se retră­geau în vizuina lor, băieţii deveneau mai îndrăzneţi iar fetele mai gureşe. Se închegau idile, se înfiripau speranţe. La unsprezece noaptea apăreau bătrânii. Gata balul! Băieţii se ofereau să-şi însoţească partenerele până acasă. Cam asta era totul. A doua zi, la şcoală, petrecerea se întorcea pe toate feţele, se comentau situaţii, atitudini, se strecurau veninuri şi răutăţi ingenue.

În astfel de ocazii era silită să rămână în oraş. O găzduia de obicei Irena. Locuia cu maică-sa într-o casă de pe Mircea-Vodă, în faţa Bărăţiei, zidită în pri­mii ani ai secolului. Spre stradă venea vitrina ce expunea berete, şepci, jobene, pălării de damă. Trei camere fuseseră cedate Ligii Patrioţilor, încât săraca doamnă Kavaditis rămăsese doar cu două dormitoare şi o sufragerie unde îşi insta­lase atelierul. Cedate e un fel de a zice: mai toate casele din centru fuseseră rechiziţionate de Oficiul pentru Reparti­zarea Locuinţelor şi ocupate de sediile noilor organizaţii ale Puterii.

E greu de spus de ce o atrăgea Irena. Bineînţeles, nu pentru faptul că bria la învăţătură, că profesoarele o răsfă­ţau, că era curtată de băieţi, toate astea aproape nu contau. Se mulţumea să stea în preajma ei şi să se bucure de prie­tenia pe care i-o împărtăşea.

În nopţile când rămânea la ea, dormeau în camera solară, cum îi spunea Irena, şi rămâneau de vorbă ore în şir. Vorbeau de toate, câte-n lună şi în stele. Irena dorea să dea examen de admitere la Litere. O interesa literatura greacă şi latină, dar nu se hotărâse încă, în vremurile astea de nesiguranţă erau de preferat profe­siile productive. Doamna Renate o tot pisălogea cu eleganţa încântătoarei literaturi antice, trăia în lumea fascinantă a lui Virgiliu, i se dăruise în întregime, dar ea, Irena, urma să intre într-o viaţă com­plet necunoscută, pragmatică, minată de incerti­tudini, în care intimi­tatea lui Horaţiu sau Plaut nu-i ţinea de foame.

Un lucru despre care nu-i plăcea să aducă vorba era compartimentul vieţii ei sentimentale. Se despărţise (sau poate că fusese părăsită) de Săndel şi nu-i şop­tise un cu­vânt, era prea mândră ca să-şi mărturisească eşecurile amoroase. Pro­babil suferise. Se încurcase cu feciorul profesoarei de latină, posibil din orgoliu, deşi ştia, ca toată lumea, că Sandy e un pierde-vară. Plătea nesăbuinţa încre­derii prea mari în propria-i putere de seducţie.

De la o vreme începuse să frecventeze sediul orga­nizaţiei de tineret, instalat în vila generalului Ialomiţeanu. Paulei îi era imposibil să-şi explice această con­vertire stranie. Venea acasă cu afişe şi broşuri de propagandă, scria articole pen­tru Gazeta tinerilor progresişti , se apu­case să studieze Manifestul. Îi poves­tea că acolo, la se­diu, e un tovarăş cultivat şi generos, Zarenko, originar din Chişi­nău, care organizase un fel de seminar pentru elevii studioşi din clasele mai mari, unde se dezbăteau probleme de ideologie şi politică internă. Se expunea pe înţelesul tuturor doctrina ce-şi propunea să promoveze o lume nouă, dreaptă, în care nu există exploatare iar oamenii, egali în drepturi, trăiesc într-o deplină înţelegere şi libertate. Tova­răşul îi îndemna pe membrii seminarului să-i antre­neze şi pe alţi colegi care doresc să se alinieze oastei celor ce aveau să schimbe faţa ţării. Ce zici tu, Paula, nu te ten­tează să vii în cercul nostru?

Această evadare a Irenei în politică i se părea extra­vagantă. Trăiau o vreme tulbure, în care e hazardat să te aventurezi în întreprinderi ale căror subterane îţi sunt necunoscute. Prudenţa, în concepţia Paulei, era o cale mult mai sănătoasă. Ea nu putea să treacă impasibilă pe lângă unele întâmplări ciudate. Cu o lună în urmă, Sică Spiridon de la liceul de băieţi fusese luat pe sus din dormitorul internatului, împins în beciurile Siguranţei de pe Strada Rândunelelor şi ciomăgit până la ziuă. Aceeaşi fază i se întâmplase şi lui Rebegea zis Călugărul, care-i scria Feli­ciei poezii expediate în plicuri parfumate. Băieţii nu ştiu­seră să-şi ţină gura. Vorbeau necuviincios despre armata ocupanţilor, făceau glumiţe cu Tătucu, lipeau afişe incen­diare pe zidurile Comitetului. Realităţi ce nu se potri­veau deloc cu temele din seminarul lui Zarenko.

Se întorceau acasă cu trenul de patru jumătate. Afară se pornise o ploaie repede, cu grindină. Felicia dormea cu tâmpla rezemată de rama geamului pe care se prelingeau şiroaie de apă noroioasă. Avuseseră o zi cretină: extem­po­ral surpriză la chimie, eliminarea Ginei pe trei zile pentru delictul că folosise intrarea profe­soa­relor şi mai ales in­scrip­ţia indecentă de pe uşa laboratorului de ştiinţe natu­rale – scandal, foială pe culoare, poliţie, instituirea unei comisii de anchetă. Se instalase o atmosferă de belige­ranţă.

Paula ţinea în poală Gorila lui Rebreanu, dar nu putea citi. O frământa ideea de a termina odată cu naveta. Căuta soluţii, deşi ştia că n-are nicio şansă cu un tată obsedat de insidioasele capcane ale oraşului. La Râuri se schimba locomotiva. Se auzeau fluierăturile bezmetice ale impiegaţilor, fugind de-a lun­gul şinelor, uzi leoarcă. Pero­nul era pustiu, ca întot­deauna. Nea Truşcă, bătrânul şef de gară, privea pierdut conturul dealurilor din vecinătate ce închi­deau între­gul orizont al vieţii sale triste.             Ascultă, o auzea pe Vera ce mesteca o gumă, azi-dimi­neaţă Irena m-a tras deoparte într-o recreaţie şi m-a întrebat dacă nu m-ar interesa să vin la seminarul lor ideologic, e acolo un tip mişto, Zarenko, vorbeşte îngereşte, un autentic Cato. Crezi că e cazul să mă bag în chestia asta?

Constantin Mateescu, Tablouri dintr-o expoziţie sau Naşterea unei ficţiuni - în curs de apariţie la Editura Cartea Românească

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels