• Leu / EUR4.9264
  • Leu / GBP5.8439
  • Leu / USD4.8175
Ziarul de Duminică

TEATRU / Cum l-au revitalizat Hausvater si Peca pe Shakespeare

TEATRU / Cum l-au revitalizat Hausvater si Peca pe Shakespeare

1. Ion Rizea si Claudia Ieremia:; 2 Ana Maria Cojocaru si Ion Rizea; 3 si 4. Scene din spectacol cu publicul inclus

03.03.2009, 11:32 64

 

 
Jumatate dintre premierele pe care le-am vazut de la inceputul anului in teatrele din Romania au la baza piese de William Shakespeare. Dupa cativa ani in care Shakespeare parea sa fi decazut din drepturile pe care le capatase cu asupra de masura in teatrul romanesc, la acest inceput de an el revine in forta. Ceva este insa diferit si sporeste sansele de succes ale spectacolelor cu piesele lui: noile traduceri. Textele de spectacol sunt versiuni noi (cu unele exceptii) si, fie ca sunt semnate de Ioana Ieronim („Furtuna" la Teatrul Mic), de Cristi Juncu (tot „Furtuna", dar la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti) sau de Peca Stefan („Povestea de iarna" la Teatrul National din Timisoara) ele "vorbesc" pe limba spectatorului contemporan.
Cel mai bun test pentru o noua traducere a unei piese este sa o auzi intr-un spectacol: daca esti mereu atent la text intrebandu-te de ce suna asa un cuvant sau altul, e limpede ca traducerea schioapata. Dar daca vorbele curg si nu-ti zgarie in nici un fel urechea sau sensibilitatea (altfel spus nu trezesc vreo "alerta culturala" facandu-te sa te intrebi oare de unde provine arhaismul cutare sau ce fel de obiect si din ce timpuri vrea sa denumeasca sintagma cutare) atunci traducatorul a facut o treaba buna. Este exact ceea ce se poate spune despre noua traducere a piesei "Povestea de iarna" semnata de dramaturgul Peca Stefan (inclusiv titlul e schimbat si corespunde astfel originalului in limba engleza – „The winter’s tale"). Fara sa opereze modificari de structura sau sa imprime textului noi directii, fara sa cada in capcana contextualizarii excesive, Peca a facut replicile sa sune firesc, fara exagerari, inteligibile pentru spectatorul contemporan si usor de rostit pentru actori. Spectacolul a scapat astfel de balastul vorbelor care suna vetust, stricand bunul mers al multor spectacole de la noi cu piese din dramaturgia clasica universala.
Spectacolul semnat de Alexander Hausvater la Timisoara este cel mai reusit dintre productiile regizorului din ultimii ani de zile. El aminteste de energia si inventivitatea acelui creator care ateriza in teatrul romanesc la putin timp dupa Revolutie si producea evenimente precum "..au pus catuse florilor" si "La tiganci", determinandu-i pe actorii de la Odeon sa devina dependenti de el, iar pe spectatori sa revada spectacolele de mai multe ori. Noua productie arunca in aer spatiul de joc si rescrie regulile conform carora are loc reprezentatia (care se joaca in sala primita recent de Nationalul timisorean, o fosta cazarma apoi sala de sport, un loc respirand teatralitate prin el insusi, atat de bine pus in valoare de succesul stagiunii trecute, "Boala familiei M", in regia lui Radu Afrim). Spectatorii sunt instalati in centrul spatiului de joc, pe scaune rotative, astfel incat pot alege ei insisi, in plina desfasurare a spectacolului, ce scena urmaresc. De jucat, se joaca pe toate cele patru laturi, care definesc si geografii diferite – pe o latura au loc intamplarile din Sicilia, tara regelui tiran Leontes, iar pe celelalte trei se desfasoara evenimentele din Boemia, pentru ca incheierea sa aiba loc pe latura folosita initial. Intre timp, actorii se misca dintr-un spatiu in altul, ba la un moment dat folosesc pentru asta fie o motocicleta, fie o mica platforma mobila, astfel incat multe scene au o dinamica de film, dand spectatorilor senzatia ca asista la o filmare intr-un studio (decor Lucian Lichiardopol). Tehnica de scena pusa in joc pentru aceasta productie ar fi de invidiat pentru orice teatru (TNT si-a completat in ultima vreme echipamentul asa incat productiile sale sunt cu adevarat contemporane, putand fi oricand comparate cu ale teatrelor de peste granite). Dar nu numai dinamica acestui spectacol este impresionanta, nu numai rezolvarile moderne ale problemelor tehnice puse de un spatiu de joc atipic – unul din categoria "locurilor gasite", cum le numea Peter Brook, el insusi un descoperitor de noi spatii de joc – ci mai ales lectura total neasteptata pe care o da regizorul binecunoscutei piese.
Hausvater face o diferenta clara intre cele doua locuri in care se petrece actiunea si pune diferit accentele stilistice. In Sicilia in care Leontes o pedepseste pe nedrept pe regina sa Hermione, atragandu-si pedeapsa zeilor prin moartea fiului Mamilius si despartirea de regina (ascunsa de doamna ei de companie) si de fiica (trimisa in pustiu si salvata de un pastor) functioneaza un regim de teroare, amintind prin costume si atmosfera de timpurile Revolutiei lui Che Guevara. Animat si el de un radicalism asemanator cu acela al liderului argentinian devenit simbol cultural international, Leontes e cuprins de o gelozie fara mila care distruge totul in jur: isi pierde prietenul, pe Polixenes, camaradul credincios, Camillo, isi pierde fiul iubit, sotia care fuge de razbunarea lui absurda si fiica abia nascuta. Pierde 16 ani din viata pe care ii va petrece regretand propria neindurare, numai pentru ca s-a lasat sedus de fascinatia puterii exersate pana la capat. Prin apropierea personajului de o icoana a culturii de masa, cum a ajuns sa fie azi Che Guevara, regizorul comenteaza asupra unui tip de rigiditate a comportamentului foarte raspandita inca in anumite societati, inclusiv a noastra, atat in raporturile sociale, cat si in raporturile dintre cupluri. Acolo unde planul politic si cel personal se intretaie si nici o prioritate nu poate fi stabilita, cel care ezita in a face o alegere este pedepsit. Ca o conectare mai directa la contemporaneitate, inainte de inceperea spectacolului, pe o banda electronica de deasupra scenei de pe latura destinata Siciliei curg stiri despre abuzurile asupra femeilor si despre conditia lor in societatea contemporana. Lumea lui Leontes este o lume in care tortura e o activitatea obisnuita, iar taria de caracter se dovedeste prin supunerea cu violenta a celorlalti, inclusiv a celor dragi.
In schimb, scenele cu incarcatura comica din partea a doua a piesei (piesei i s-a reprosat de catre comentatori un dezechilibru de structura) sunt tratate intr-un alt registru stilistic – corul Timpului e alcatuit dintr-un grup de soldati accidentati/ raniti care fac legatura intre cele doua parti ale piesei si ratacesc prin sala cantand, urmariti de ochii spectatorilor ce devin parca si ei mai constienti de trecerea timpului. Scenele din Boemia sunt tratate intr-un registru feeric, fie ca e vorba despre gasirea Perditei, fetita cuplului Leontes-Hermione, si de moartea credinciosului Antigonus de care se leaga celebra indicatie scenica a lui Shakespeare "iese, urmat de un urs", fie ca e vorba despre iubirea dintre Perdita si Florizel, fiul regelui Polixenes. Aici intervine imaginatia scenografei Stela Verebceanu, care fusese restransa in prima parte la reproducerea costumelor militare saracacioase. Deghizarea lui Polixenes si Camillo care vor sa afle de cine e indragostit tanarul Florizel, costumul hotului Autolycus, hainele facute din fructe pe care le poarta fratii Perditei la sarbatoarea organizata de tatal lor, rochiile pastoritelor – sunt rezultatul unei risipe de imaginatie care produce surprize repetate spectatorului. De altfel, starea permanenta a acestuia este surpriza: in primul rand datorita amplasarii publicului, apoi pentru ca ai permanent senzatia de participare la spectacol, nu te simti nici o clipa lasat deoparte, ba mai mult, esti si constient de prezenta celorlalti spectatori, care fac cumva parte din spectacol, de vreme ce-i vezi, le observi reactiile, de fiecare data cand te intorci spre un alt spatiu de joc.
Poate cea mai mare surpriza ramane insa transformarea completa a doi dintre interpretii din spectacol: Ion Rizea, unul dintre actorii cei mai activi si cu cea mai suprinzatoare evolutie din trupa de la Timisoara, joaca doua varste ale regelui Leontes, iar Claudia Ieremia, un adevarat star al scenei timisorene, o actrita de mare rafinament si putere de transformare este si Hermione si Perdita, mama si fiica adesea legate prin distribuirea aceleiasi actrite in montarile cu aceasta piesa. Pe cat de credibil este Ion Rizea in trecerea sa de la varsta de mijloc a unui rege in putere (aici violent si fascinat de puterea de care dispune asupra celorlalti) la batranetea resemnata, tip Zen, a tatalui lipsit de familie din propria vina, pe atat de reusita este transformarea in sens invers a Claudiei Ieremia – de la regina in putere, curajoasa, de o mare tarie morala, femeia seducatoare si indragostita de regele ei care nu o merita, la fiica acestui cuplu nefericit, crescuta de un pastor, dar capabila sa faca un print sa o iubeasca. E poate proba cea mai grea pentru un actor sa faca drumul inainte sau inapoi intre varstele unui personaj, fara exagerari si fara mare ajutor din partea machiajului. Nu interventiile de tip hollywoodian ii ajuta pe cei doi – machiajul inseamna pentru Rizea un pic de alb in par si barba, iar pentru Ieremia o pieptanatura mai tinereasca – ci capacitatea lor de a schimba din interior datele personajului si de a controla manifestarile exterioare ale acestuia in acord cu varsta jucata la un moment dat. Destul de aproape de performanta celor doi este si perechea Polixenes (Ovidiu Crisan) – Camillo (Damian Oancea), precum si Ana Maria Cojocaru (Paulina), ultima traversand si ea cu gratie 16 ani dintr-un singur pas. Un rol destinat unui histrion perfect ii revine lui Catalin Ursu care face din Autolycus un hot al zilelor noastre, atins insa de aripa fanteziei, prezenta comica amestecand uneori planul fictiunii cu realitatea reprezentatiei, de fiecare data cand incearca sa controleze gentile spectatoarelor.
Plin de dinamism, de energie, de culoare si de solutii neasteptate – precum anuntul happy-end-ului piesei printr-o ...conferinta de presa sau song-urile pe care le canta corul inventat de Shakespeare ca sa joace rolul "timpului " spectacolul "Povestea de iarna" se constituie intr-un eveniment al acestei stagiuni aflata in plina derulare.


 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9264
Diferență: 0,002
Ieri: 4.9263
Azi: 4.8175
Diferență: -0,3104
Ieri: 4.8325
Azi: 5.8439
Diferență: -0,668
Ieri: 5.8832
Azi: 5.0450
Diferență: 0,1211
Ieri: 5.0389