Ziarul de Duminică

Teatru pe Drumul Sării/ de Radu Constantinescu

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Radu Constantinescu

17.10.2014, 00:10 37

Pe Drumul Sării continuă să se joace teatru.

Ajuns la cea de a treia ediţie, Festivalul sugestiv intitulat „Teatru pe Drumul Sării”, iniţiat şi găzduit de Teatrul „Aureliu Manea” din Turda, are loc chiar în aceste zile. Tema actualei ediţii este multiculturalitatea, în program fiind incluse spectacole şi evenimente dedicate deopotriva comunităţii româneşti şi celei maghiare. Publicul larg şi profesioniştii din domeniu sunt aşteptaţi în sala mare a teatrului dar şi în alte locaţii inedite, pentru a lua parte la un bogat program de manifestări culturale. De această dată, instituţia gazdă lansează o producţie proprie, sunt găzduite spectacole ale unor teatre din ţară, sunt organizate ateliere de teatru, dezbateri, precum şi mult aşteptatele întâlniri teatrale susţinute de personalităţi ale teatrului românesc. Spicuim din programul manifestărilor.

Festivalul a fost deschis joi seara cu musicalul „Fun” de James Bosley, în regia lui Mihai Mănuţiu (foto 2, 3). În distribuţie : Marian Râlea, Romina Merei, Anca Hanu, Narcisa Pintea, Flavia Giurgiu, Renata Fabian, Maria Salcă. Iată cum îşi motivează managerul Teatrului Naţional din Cluj revenirea la Turda: „De ce am revenit pe scena Teatrului „Aureliu Manea” din Turda? Deoarece, iată, pentru a doua oară (după Omul cu chitara de John Fosse), am avut prilejul de a construi spectacolul în condiţiile unui laborator de creaţie. Deşi timpul pe care l-am avut la dispoziţie nu a fost foarte lung, faptul că am lucrat în situaţii de laborator teatral m-a atras şi m-a inspirat. Şi i-a inspirat şi pe membrii excelentei echipe de realizatori ai spectacolului.  Teatrul „Aureliu Manea” din Turda are ambiţia, pe deplin justificată, de a deveni o scenă importantă în peisajul teatral românesc. 

În ceea ce priveşte spectacolul FUN/DISTRACŢIE de James Bosley, m-aş mărgini să parafrazez un fragment din text: Oamenii şi societatea care nu au grijă de copii ca de cel mai preţios capital al lor, trebuie să se aştepte numai la dezastre. În FUN e vorba despre un astfel de dezastru uman. Formula pentru care am optat, cea a teatrului muzical, are darul de a face mai suportabilă durerea pe care acest dezastru o provoacă în inimile noastre.”

În această seară, invitat este Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, Compania „Tompa Miklos”, cu spectacolul în limba maghiară „Recviem pentru o casă” de Eva Medgyessy, regia artistică Kovacs Levente. Mîine, sâmbătă, oaspeţi vor fi actorii Teatrului „Regina Maria” din Oradea cu musicalul „Scripcarul pe acoperiş” de Joseph Stein, regia artistică: Korcsmaros Gyorgy. Festivalul se încheie duminică: dimineaţa, Teatrul „Excelsior” din Bucureşti va prezenta pentru copii „Magia copilăriei”, regia artistică Stelian Milu. Seara, Teatrul „Metropolis” tot din capitală oferă turdenilor „Bădăranii” de Carlo Goldoni, regia artistică Dan Tudor. Din distribuţie: Mircea Albulescu, Gheorghe Visu, Costel Constantin, Adriana Trandafir, Gabriela Popescu, Eusebiu Ştefănescu, Cecilia Bârbora şi alţii.

Nu putem încheia, fără a consemna cuvintele rostite cu emoţie de Narcisa Pintea, managerul Teatrului din Turda, în deschiderea festivităţilor: „Sunt fericită că am reuşit să organizăm şi cea de-a treia ediţie a Festivalului Teatru pe Drumul Sării, un eveniment ajuns deja tradiţie a Teatrului şi brand al oraşului nostru. În fiecare an, pe scena teatrului turdean urcă personalităţi marcante ale teatrului românesc, cu spectacole excepţionale. Vă asigur că şi anul acesta va fi la fel, un regal al creaţiei şi bunului gust, sub semnul multiculturalităţii şi în special al musicalurilor”.

 

De ce Teatrul  „Aureliu Manea” din Turda ?

Începând cu data de 13 august, Teatrul Municipal Turda a primit numele Aureliu Manea, în semn de omagiu adus marelui om de teatru (regizor, dramaturg, eseist, prozator) de instituţia în care el a creat spectacole memorabile. A dorit să facă din teatrul turdean, unde a regizat între anii 1970 şi 1991, propriul său laborator de creaţie, ceea ce a şi reuşit. Aici a găsit locul potrivit pentru maturizarea ideilor sale artistice şi terenul prielnic pentru noi experienţe şi explorări, în maniera celor dezvoltate de Grotowski în al său Laboratorium din Wroclaw. Anii când Aureliu Manea a lucrat la teatrul din Turda a fost o perioadă prielnică pentru sondarea şi studierea gustului publicului, o perioadă fertilă pentru o absolută înnoire a limbajului său teatral. Acum, prin noua titulatură atribuită teatrului, s-a făcut, cum spunea George Banu, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru  „un act de justiţie estetică, de morală şi de memorie“.

Cu prilejul ceremoniei de atribuire a numelui, a fost dezvelită şi o placă comemorativă în bronz, cu efigia artistului (foto 4).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO