Ziarul de Duminică

Teatrul de Operetă – 65 de ani/ de Dorina Călin

Teatrul de Operetă – 65 de ani/ de Dorina Călin

Autor: Dorina Călin

12.11.2015, 23:41 54

Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” celebrează, în această toamnă, 65 de ani de la înfiinţarea sub numele de Teatrul de Stat de Operetă, printr-o serie de evenimente speciale unite sub titulatura „Opereta 65” şi menite să aducă în prim-plan farmecul şi complexitatea acestui gen muzical.

Seria de manifestări „Opereta 65” a debutat săptămâna trecută cu un concert de gală susţinut de Corul Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, urmat de „Invitaţie la vals”, concert care are loc joi şi este susţinut de Orchestra instituţiei. Un moment aparte l-a constituit gala aniversară „Opereta 65”, care a avut loc sâmbăta trecută, când foşti şi actuali artişti ai teatrului s-au aflat împreună pe aceeaşi scenă într-un eveniment special. Înaintea acestei gale aniversare, în foaierul teatrului va avea loc vernisajul expoziţiei „Ion Dacian”. Duminică, la Biserica Sf. Gheorghe-Nou, Corul Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” a susţinut un concert de muzică religioasă ortodoxă, eveniment care oferă publicului ocazia de a asculta acest grup coral într-o ipostază cu totul specială.

Pe 12 noiembrie, soprana Bianca Ionescu şi pianistul Ştefan Doniga au susţinut un concert de lieduri şi arii din operete româneşti, semnate de compozitori precum Tiberiu Brediceanu, Eduard Caudella, Alfred Alessandrescu, Florin Comişel şi George Grigoriu, partituri pe care publicul are rareori ocazia să le asculte pe scenă. Alături de aceste selecţiuni, din program fac parte şi fragmente din „Op. 10 – Suita  pentru pian nr. 2 în Re major”, de George Enescu.

Pe 17 noiembrie, de la ora 19.00, foaierul Teatrului de Operetă şi Musical va găzdui un eveniment inedit – „Secunda Doi”. Musicalul compus de Ernest Fazekas va fi prezentat în premieră într-un spectacol-lectură, prin intermediul căruia publicul va putea să descopere importanţa libretului.

De asemenea, pe 18 noiembrie, de la ora 19.00, foaierul teatrului se va transforma într-un bulevard al spectacolului de musical – „Musical Avenue”, un spaţiu imaginar „pavat” cu unele dintre cele mai cunoscute arii şi duete ale repertoriului internaţional al acestui gen, interpretate de tenorul Florin Budnaru şi de invitaţii săi George Cobuz, Lucas Molina, Adina Sima şi Adriana Vlad.

Pe 21 şi 22 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul-colaj „Paris, mon amour”, regizat de Răzvan Ioan Dincă, una dintre cele mai apreciate producţii ale Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, propune spectatorilor o incursiune muzicală prin Parisul boem de astăzi şi de altădată, etern şi fermecător prin şansonetele sale.

Totodată, pe 24 noiembrie, de la ora 19.00, povestea şi muzica, poezia şi dansul îşi dau întâlnire în foaierul Teatrului de Operetă şi Musical, în cadrul unui spectacol conceput de Ştefan Doniga şi Ioana Macarie, intitulat „Anais”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO