• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Ziarul de Duminică

Teatrul de Operetă şi Musical, pe… celălalt mal al Dâmboviţei/ de Virgil Oprina

Teatrul de Operetă şi Musical, pe… celălalt mal al Dâmboviţei/ de Virgil Oprina

Galerie foto

Autor: Virgil Oprina

19.02.2015, 23:43 699

Încă de acum câţiva ani, cinci sau şase… nu i-am numărat, se spărsese gheaţa. La Teatrul de Operetă (la vremea aceea fără musical) apăreau primele producţii de musicaluri făcute după reţetele de afară.

Era o mare victorie. În aceleaşi locuri unde nu mai călcau decât domni cu cravată albastră şi vestă maro şi doamne „cu helancă” pe care nu le puteai determina să-şi scoată căciula de blană în timpul spectacolului, puteam vedea  acum o demonstraţie de virtuozitate tehnico-artisitică, purtătoare a unor viziuni scenice proaspete – pentru noi cel puţin – şi, cel mai important, care aduceau pe scenă o nouă mentalitate.

Fie că au fost Rebecca, Romeo si Julieta sau Chicago (la Teatrul Naţional), vedeam pe scenă altceva! Tineri care dansau, cântau şi jucau foarte bine, decoruri şi lumini care încântau ochiul cu un discurs scenografic captivant şi – deloc în ultimul rând – o orchestră care reuşea să sune atât de bine că puteai să pui prinsoare că NU poate fi… Orchestra Operetei.

Să ne înţelegem. Deşi trăim într-un climat socio-cultural în care ştergându-se cu buretele zeci de ani de alfabetizare, trebuie reexplicate noţiuni precum: la ce foloseşte cititul, sau… de ce este necesară cultura, voi continua articolul dedicat Fantomei de la Operă, marele succes mondial semnat de celebrul Andrew Lloyd Weber, premiera care a marcat şi deschiderea noului sediu al Teatrului de Operetă şi Musical Ion Dacian, pornind de la premiza că nu mai trebuie explicat – a se citi scuzat – musical-ul faţă de operetă, primul nefiind altceva decat continuarea sau evoluţia celei de a doua.

Voi trece, de asemenea, şi peste partea de recorduri pe care o aduce după sine apariţia noului teatru. Deşi au relevanţa lor, cel care se referă la cei peste 50 de ani trecuţi de la clădirea unui nou teatru în capitala României este prea trist, iar cele care ţin de performanţele noii săli de spectacole – adâncime, deschidere, turnante, chiar două… etc. – trebuie să rămână la capitolul surprize plăcute, acestea urmând să încânte cu siguranţă pe cei care vor umple sălile noului teatru începând cu această a doua parte a stagiunii.  

Ceea ce din nou impresionează este ideea. Mai bine zis, întregul discurs cu care te întâmpină şi te acompaniază noul teatru. Parcarea generoasă, intrarea într-o clădire modernă, al cărei interior şterge impresia exteriorului şi instalează un stil bazat pe decoraţiuni care rezonează atât cu destinaţia locului, cât şi cu stilul urban, de dragul căruia nu puţini au ratat întâlnirea cu buna măsură şi funcţionalitate în materie de amenajări.

Structura de beton şi sticlă este îmblânzită de balustradele şi traversele de lemn ale scărilor, cutiile vechi „de turneu” ale instrumentelor au o continuare în Marele Candelabru – nu al Fantomei ci al Teatrului – care este făcut din resturi în mărime naturală de instrumente muzicale, Bar-ul prin semnalizarea luminoasă împrumută din scenografia stil Chicago anii ’30 şi, peste toate acestea, unind câmpurile, apare iluminarea cu spot-uri cu o temperatură de culoare îndeajuns de caldă, care dau o binevenită notă de intimitate unui spaţiu cu deschideri apreciabile.

Sala este frustă, dar nu simplistă, cu o mochetă confortabilă – regretată de simţul tactil la nou renovata sală a Operei, dar binecuvântată de cel auditiv – scaune confortabile, cu o cromatică complementară şi din nou iluminatul care (deşi o ştim dar nu aplicăm lecţia nici acasă), poate face diferenţa dintre o sală de aşteptare din Gara de Nord şi o sală de spectacol.

Fantoma de la Operă, vorbind tot de sală, te întâmpină cu scenografia de avanscenă, puţin ameninţător, lugubru chiar, dar cu siguranţă impozant şi mai ales incitant! Spectacolul începe şi după puţine momente se instalează acea atât de dorită stare de confort. Înainte de a continua, îmi voi permite o mică paranteză, mărturisind că am văzut pentru prima dată pe viu acest spectacol cu ocazia acestei premiere. Pastişa operei pariziene de început de secol XX este din prima secundă recognoscibilă şi eşti încântat de faptul că funcţionează toate.

Chiar dacă partea de creaţie a casetei tehnice nu are nume româneşti, este vorba despre regie – Stephen Barlow, scenografie – Andrew Riley, coregrafie – Ewan Jones, light design – Howard Hudson, partea „de execuţie” este românească şi este chiar într-o foarte mare măsură a teatrului care cu nu mulţi ani în urmă se putea lăuda cu cele mai triste producţii ale artelor spectacolului din Bucureşti cel puţin. Şi nu poţi sa nu fii din primele momente încântat că toate compartimentele – chiar şi sonorizarea –, funcţionează nu doar în sine, ci ca întreg.

Această senzaţie de întreg cred că sintetizează de altfel cel mai bine ideea întregului discurs pomenită mai sus. În mod evident o marcă pentru care directorul Răzvan Ioan Dincă duce o luptă deloc uşoară, pentru că… nu-i aşa… „ce urmăreşti dumneata?” este întrebarea la modă a acestor vremuri strâmbe care descurajează până la anihilare orice iniţiative, darmite finalizarea unor mari proiecte, această idee de întreg reprezintă de fapt principalul „parametru” prin care artele spectacolului de la noi – incluzând aici şi muzica – se diferenţiază încă de ceea ce se întâmplă „dincolo”.

În Fantoma de la Operă ai senzaţia – păstrând proporţiile – pe care o ai când asculţi London Symphony Orchestra. Casting bun, aproape infailibil, senzaţia de sprijin reciproc, de continuare a arcului emoţional, de participare reală a tuturor, faptul că toţi sunt importanţi.

Fantoma de la Operă este unul dintre cele mai grele, mai complexe spectacole de musical, o adevărată piatră de hotar. Sinergia tuturor elementelor care alcătuiesc această producţie al cărei producător general a fost Ofelia Stanciu, nu este un lucru uşor de obţinut nici în spaţiile culturale „riguroase” către care se îndreaptă hazul nostru de necaz. A fost totuşi realizată – la propriu – pe malul Dâmboviţei.

Ar fi frumos ca prin acest proiect, artistic, cultural, să se spargă un mit.

Fie ca noul Teatru de Operetă si Musical Ion Dacian să fie fisura care să năruie acest păgubos complex „hidrologic”.

Pentru modul în care au dat la modul propriu viaţă unor personaje complexe şi extrem de solicitante din punct de vedere vocal şi dramatic merită aplauze toată distribuţia, Fantoma: Adrian Nour (incontestabila vedetă a spectacolului), Christine Daaé: Irina Baianţ, Raoul, Viconte de Chagny: Florin Ristei, alături de Andrei Lazăr, Valentino Tiron, Gabriela Daha (o Carlotta Giudicelli excelentă), Samuel Druhora, Dana Rotaru, Alexandra Giurcă, cărora cu onoare li se pot alătura orchestra (care de acum îşi onorează în sens pozitiv renumele) şi tot personalul tehnico-artistic de scenă şi din jurul ei.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: