Ziarul de Duminică

Televiziunile româneşti şi fenomenul religios/ de Marius Vasileanu

Televiziunile româneşti şi fenomenul religios/ de Marius Vasileanu

Autor: Marius Vasileanu

04.04.2013, 23:47 203

Am avut privilegiul şi (ne)şansa de a fi participat destul de des în ultimii zece ani la astfel de emisiuni radio şi, mai ales, tv. Concret, dau un ultim exemplu, schimbările petrecute recent la Vatican au însemnat pentru subsemnatul participarea în direct la câteva zeci de emisiuni sau intervenţii telefonice pe mai toate televiziunile naţionale importante, astfel încât pot afirma că vorbesc în cunoştinţă de cauză. Este un truism să spunem că presa cotidiană înseamnă în mare măsură superficialitate. Nu mai miră pe nimeni adresările inadecvate din partea vreunui moderator de televiziune atunci când vorbeşte despre un ierarh ortodox al cărui rang îl transformă – vorbind în termeni militari (de data asta nu fac nici o aluzie...) – din general în caporal. Dar aceasta se petrece şi cu invitaţii din platou,  uneori, apelându-l pe preotul cutare cu „domnule X” etc. Astea sunt însă cele mai mici „păcate” care se pot întâmpla.

În cazul în care eşti invitat să vorbeşti într-un jurnal (care durează uneori chiar şi un ceas la o televiziune de ştiri) prima şmecherie care ţi se aplică este aceea că eşti chemat să vorbeşti, ţi se spune la telefon, pentru 30 sau 20 de minute. Asta ca să sune convingător pentru a te deplasa până la sediul televiziunii respective. Ajuns acolo constaţi că în realitate timpul alocat subiectului (cu tot cu materialul video înregistrat) va fi între 5 şi maximum 15 minute. Aşadar, un subiect important, pentru care – se presupune – te-ai pregătit serios, trebuie să-l concentrezi, să-l diminuezi rapid. Şmecheria este deja clasică, se practică în toate televiziunile de ştiri. Ca să nu vă faceţi cumva iluzii, nu mai spun nimic despre deranjul personal, despre faptul că niciodată astfel de participări, chiar în emisiuni consistente, de un ceas, două, nu sunt plătite.

Uneori eşti chemat pentru o anumită oră şi subiectul tău este expediat rapid către finalul jurnalului întrucât intervin diverse „breaking-news” – asta poţi înţelege (presupunând că accepţi ceea ce este „breaking-news” în România, adică de multe ori un fapt banal, chiar o non-ştire). Alteori, când nu este nici un breaking-news, nici o declaraţie politică interesantă, există suficiente găinării, furturi, violuri etc care să aibă prioritate în faţa faptului religios. Dar aceasta ţine deja de tabloidizarea televiziunilor „de ştiri”. Fapt pentru care, personal, am şi refuzat de ceva ani să mai particip la asemenea mascarade. Un calup aparte îl reprezintă emisiunile la care eşti invitat să participi tot în direct dar prin telefon. În funcţie de moderator, de cel care-i şopteşte în ureche că urmează chestii mai serioase (alte găinării, alt viol ce trebuie neapărat relatate) ţi se taie legătura atunci când apuci să intri în subiect. Pretextele pot fi diverse: poate te întinzi mai mult decât e cazul, poate intri în subiecte pe care moderatorul le consideră inadecvate, incomode etc. Tu însă rămâi cu ideea, cu fraza neterminate. Este o lipsă de eleganţă care-ţi lasă un gust amar.

 

NB: Se înţelege, moderatorii care prezintă ştiri din întreg spectrul politic sau social sunt puşi în situaţia de a intra de cele mai multe ori într-un subiect care le este strain,  anume: cultural ori religios. Iată de ce întrebările – care se vor isteţe – se tot repetă an de an, emisiune de emisiune (eventual cu un zâmbet sexy): „care sunt diferenţele dintre catolici şi ortodocşi?”, „de ce sărbătorim Paştele la date diferite?” etc.

 

În fine, există emisiuni ceva mai serioase dedicate exclusiv Paştelui, Crăciunului, alegerii noului Papă etc. Nu înseamnă că abordările sunt mai fericite, chiar dacă timpul acordat poate fi generos de această dată (un ceas, două). Rareori ai de-a face în platou cu un moderator care s-a pregătit şi care nu pune întrebări standard. Indiferent de credinţa sa, acesta ar trebui să aibă cultura necesară pentru a evita anumite gafe de exprimare sau de abordare. Nimeni nu te învaţă aşa ceva într-o (eventuală) şcoală de jurnalism. Îşi spun cuvântul bunul simţ, politeţea, inteligenţa, cultura generală, maturitatea spirituală.

 

NB: Personal, niciodată nu am cerut moderatorilor să-mi spună dinainte întrebările, ba chiar îmi displace. Este suficient – şi obligatoriu – să afli însă care este subiectul emisiunii, cât durează şi cu cine vei mai fi în platou. Restul curge de la sine. Răspunsul la o întrebare pusă prost ori inadecvată poate fi uşor evitat prin schimbarea subiectului, prin recurgerea la întrebarea corectă pe care o poţi pune chiar tu, cel invitat să răspundă. O emisiune este reuşită atunci când lasă loc şi întrebărilor fără de răspuns...

 

Nu mai amintesc acum de faptul că sunt aduse în platou personaje care nu au nici în clin, nici în mânecă cu un anume subiect religios. Nu este suficient să fii istoric, ca să vorbeşti despre Vatican, spre exemplu – de unde şi gafele ori inexactităţile abundente din ultimele săptămâni. Ideal este să apelezi la oameni de meserie – iar catolicii au trimis în platourile din televiziunile centrale câţiva oameni de foarte  bună calitate în aceste zile, profesionişti care au şi capacitatea de a explica, dincolo de pregătirea teologică sine qua non: Pr. Wilhelm Dancă, Pr. Francisc Doboş, Prof. Francisca Băltăceanu, Ana Boariu, Claudia Stan etc. Din păcate, cu prilejul anumitor evenimente care se petrec în Biserica Ortodoxă Română (BOR), oficialii acesteia nu sunt în stare să recomande presei – chiar dacă există, sensibil mai mulţi! – un număr similar (măcar cinci) de oameni care să-i reprezinte mulţumitor.  De ce? Fiindcă distanţa dintre BOR şi intelectuali pare să se adâncească printr-o proastă strategie a Patriarhiei în veşnică vânătoare de yesmani. Deoarece cu un teolog intelectual catolic poţi vorbi relaxat, într-o emisiune în direct despre gravele probleme din ultimii ani existente în Biserica Catolică, pe când pentru un teolog (preot) ortodox provenit din BOR subiectele tabu sunt din ce în ce mai multe...

Ceea ce vreau să spun prin rândurile de mai sus este că, în general, este important că subiectele cu tematică religioasă sunt luate în consideraţie de media, dar că, de cele mai multe ori sunt tratate superficial.  Să presupunem că unii oameni din media ar aparţine religiei numită ateism, tot o abordare profesionistă trebuie să aibă. Dar întrucât presa românească, în general, este într-o gravă derivă în ultimii ani, vă invit să medităm cu îngăduinţă creştină la cele de mai sus. Este o evidenţă că în media laice evenimentele religioase trebuie explicate simplu, într-un limbaj comun – chestiune la care ortodocşii, dar şi catolicii români, pe alocuri, au încă de lucrat. Eu însumi am avut şansa de a practica toate genurile de presă (scrisă, radio, tv, new media) de aproape 20 ani, astfel încât mă refer aici mai puţin la tarele celor care participă în astfel de emisiuni (preponderent teologi) – întrucât am făcut-o, cu alte prilejuri – cât la deficitul de bun simţ, de inspiraţie şi de profesionalism din presă atunci când este vorba despre faptul ori evenimentul religios sau cel spiritual. Dar există ceva în afara Spiritului?...

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.9126
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.6804
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.6911
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.9667