• Leu / EUR4.7315
  • Leu / GBP5.2727
  • Leu / USD4.2103
Ziarul de Duminică

Teodorenii/ de Alex Goldiş

Autor: Alexandru - Vasile Goldis

15 iun 2011 375

Caracteristică criticii mai tinere e, dacă nu renunţarea laprincipiul autonomiei esteticului, măcar creşterea interesuluipentru autori care nu intră numaidecât în prima linie valorică aliteraturii române. Şi nu mă refer aici doar la rediscutareaoperelor puse în umbră de sistemul totalitarist, material pentruaşa-numitul revizionism, ci şi la relectura unor autori trecuţiprea uşor cu vederea de exclusivistul "canon estetic". Nu-i greu deexplicat, de pildă, de ce Ionel Teodoreanu ocupă un loc central înaceastă încercare de lărgire a criteriilor literaturii. Interesulcrescut, în ultimii ani, pentru relaţia dintre literatură, publicşi Media, precum şi relansarea dezbaterilor despre ce înseamnăscriitorul profesionist - sau scriitorul-vedetă - au făcut caautorul Medelenilor să reintre într-o actualitate ce depăşeştelejeritatea abordărilor specifice vacanţei de vară. După un capitolcomprehensiv-empatic al lui Paul Cernat din Modernismul retro înromanul interbelic românesc (2009), camarazii de confesiuni şianalize despre comunism Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir (cucare a făcut o echipă inteligentă şi omogenă în O lumedispărută şi Explorări în comunism) revin cu odocumentare extinsă asupra "cazului". Astfel încât admiraţia pentruopera autorului interbelic începe să depăşească interesul subiectival unui critic, ameninţând să devină monedă de schimb şi emblemăpentru categoria "teodorenilor" - la fel cum se vorbea, odinioară,de secta "arghezienilor" sau a "mateinilor".

Ceea ce impresionează plăcut încă de la primele pagini eîncercarea de readucere în prim plan a operei lui Ionel Teodoreanufără mari surle şi trâmbiţe canonizatoare. Cei doi autori saltă cubună-ştiinţă capitole emfatice despre "locul lui X" în istorialiteraturii române sau universale, despre stabilirea unorprecursorate sau descendenţe nobiliare (literar vorbind), oripledoariile strigate la portavoce pentru valoarea scrierilor luiTeodoreanu. Militantismul, cât e - căci fără el nu e de închipuitînhămarea la un proiect şi scrierea unei cărţi - se construieşte,întreg, în relieful interpretărilor.

Într-un fel, abordările lui Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomirsunt complementare: dacă primul e mai interesat de realitateaintrinsecă a operei, al doilea se dovedeşte extrem de competent îna-i fixa avatarurile mentalitar-sociale. De fapt, prin sintagma de"realitate intrinsecă" nu mă refer atât la construirea uneiestetici strict specifice romanelor lui Teodoreanu, cât ladeducerea ei indirectă din desele referinţe culturale. AngeloMitchievici se dovedeşte încă o dată, după monografia dedicată luiMateiu Caragiale, un hermeneut extrem de atent, capabil să reţinăşi să valorizeze cele mai nesemnificative detalii ale operei. Elînsuşi un preţios şi un livresc incurabil, criticul se amuză sărefacă întreaga zestre culturală etalată de romanele lui IonelTeodoreanu. Astfel încât ţesătura de referinţe literare,cinematografice sau plastice, refăcută cu minuţiozitate sub ochiinoştri, are menirea să spulbere odată pentru totdeauna - deşiMitchievici n-o afirmă niciodată răspicat din teama legitimă de anu-şi supralicita obiectul - imaginea unui Teodoreanu bucolic saunaiv. La o privire mai atentă, el poate trece foarte uşor,împotriva unor argumente din propria operă, în tabăra manieriştilorşi a suprasaturaţilor de cultură. Mai mult decât o obsesiepersonală e gestul lui Mitchievici de a-l compara pe alocuri cuMateiu Caragiale, scriitor situat până acum - în imaginarulliteraturii române - la un antipod aproape demonstrativ.

Această reetichetare n-ar însemna încă nimic dacă comentariullui Angelo Mitchievici ar survola doar suprafeţele culturale aleromanelor. Căci adevarata revizitare e de regăsit, pe de o parte,în foarte interesante recontextualizări tematice şi, pe de altăaltă parte, în analiza foarte atentă a "specificităţilor" deimaginar. În acest sens, devine aproape reflex gestul criticului dea raporta scrierile lui Teodoreanu la orizontul marilor romaneromâneşti interbelice. Poate pentru prima oară, autorul Medelenilordevine demn de comparaţie - din diferite unghiuri - cu prozatoriprecum Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Ioan Holban, Mircea Eliadesau Mateiu Caragiale. Având în comun cu unii utopia cărţii ca"topos ficţional-compensatoriu" şi cu alţii întruparea nostalgieidupă belle époque într-o prezenţă feminină bântuitoare,Ionel Teodoreanu comunică, în subtext, cu întreaga mentalitateliterară interbelică. Extrem de pregnante sunt şi consideraţiilemenite să probeze individualitatea universului Medelenilor. Pringlosele despre "spiritul peterpanesc" al romanului, despretipologia erotică specifică ("Singura întâlnire posibilă, castă,este sărutul, însă şi acesta are ceva din blândeţea florilor dezarzăr, un sărut adesea pe ochi, pe păr sau al mâinilor".) saudespre alianţa ireductibilă dintre copilărie şi senectute ("Buniciitrasează frontiera acestui spaţiu patriarhal ca spaţiu alinocenţei, al purităţii copilăriei, o graniţă nevăzută, protectoareşi inefabilă"), Angelo Mitchievici devine unul dintre cei maiimportanţi close-readeri ai operei lui Ionel Teodoreanu, capabils-o reinventeze aşa cum au făcut-o, în studiile lor monografice,Adrian Marino cu Macedonski, Nicolae Manolescu cu Sadoveanu, LucianRaicu cu Rebreanu ş.a.m.d. Păcat doar că tânărul critic n-are încăo foarte bine precizată dicţiune a ideilor. De multe ori,claritatea acestora e pusă în pericol de un limbaj pretenţios -Mitchievici vorbeşte în prea multe rânduri şi în contexte nu tocmainimerite de "marivodaj (libidinal)", de "jocularitate" sau"conjugalitate ireverenţioasă" etc. - şi de o frazare arborescentă,înţesată de "isme": "Perspectivismul utopic al crepuscularismuluimoldovenesc înscrie soteriologic declinul în rama ficţiunii, fie căacesta poartă amprenta formulei de basm, naraţiune prin excelenţăcu happy end, structural maniheistă, fie că o transpune ca orevanşă în Bildungsromanul monografic al Medelenilor, intrat şi elîn rezonanţa basmului şi vizând recuperarea lui genius loci,Olguţa".

Spirit mai puţin atent la litera textului dar mai sensibilla mişcările tectonice ale istoriei culturii, Ioan Stanomir reface,în monografia de peste 100 de pagini, condiţiile mentalitare careau contribuit la apariţia scriitorului, discută semnificaţia şireceptarea lui în epocă, dar şi distanţa dintre poza de VIP şi ointimitate extrem de lucidă. Dacă Angelo Mitchievici surprindeaexcelent tendinţele infinitezimale ale operei lui Teodoreanu,Stanomir furnizează cele mai exacte definiţii, în măsură să-iclarifice macro-semnificaţiile. Pe ecranul larg al istorieiculturale româneşti, cel mai de succes scriitor al interbeliculuireprezintă, astfel, ultima verigă a crepuscularismului moldovenescinaugurat de Russo, "autorul «epitafului» acestei Moldove decadenteşi evanescente". Bine sunt creionate şi diferitele proiecţii aleautorului nu doar în interbelic - unde "mitul" întreţinut dejurnalişti şi de publicul larg intră în coliziune directă cureticenţa tinerilor "criterionişti" -, ci şi în postbelic. Stanomirare dreptate să observe că, într-o anumită măsură, cota luiTeodoreanu a crescut imediat după "dezgheţul" din anii '60 dincauza "farmecului discret al nostalgiei «reacţionare»", îmbibat înfiecare pagină.

Mai puţin prudentă e, în schimb, încercarea de a acreditaimaginea unui Teodoreanu inovator al formelor literare româneşti. Avorbi despre "natura profund experimentală" sau despre"experimentul imagistic" al prozatorului doar pentru că scrierilelui se situează la hotarul dintre romantism, sămănătorism,simbolism şi impresionism - şi a nu citi în acest fenomen maidegrabă un soi de eclectism luminat - înseamnă a aluneca însuprainterpretare. Noroc doar că astfel de pagini programatice suntcontrabalansate, la Ioan Stanomir, de ipostaza lectorului ingenuu,ataşat aproape necondiţionat de imaginarul prozatorului interbelic.Fiecare capitol se încheie cu câte o caldă confesiune-eseu despretemele "medeleniene" aplicate biografiei personale. E ca şi cuminterpretul ar adânci tematic, prin propriile experienţe,universului Teodoreanu. Pasaje excelente, în care observaţiarealistă se amestecă cu reflecţia filozofică şi cu un lirismdiscret, scrie Stanomir despre o Moldovă subiectivă, despre stradanatală sau despre casa bunicilor. Nu mă pot abţine să nu citez omostră dintr-un "teodorenian", iată, extrem de profund: "Acreşte în casa bunicilor înseamnă, înainte de toate, ofamiliarizare bizar-melancolică cu moartea însăşi. Mai mult decâtpărinţii, bunicii sunt expresia acelui efemer al iubirii: nu îipoţi cunoaşte niciodată tineri cum au fost decât prin intermediulunor fotografii sau coborând pe un fir al amintirii, atât dedelicat şi evanescent. Fiecare zi, fiecare an petrecut alături deei sunt un dar al unei vieţi, dar pe care începi să-l preţuieşti cuadevărat doar atunci când simţi că sfârşitul este mai aproape caniciodată".

Nu doar o carte frumoasă este acest Teodoreanu reloadedscris la două mâini, ci şi un volum foarte serios de istorieliterară, cum tot mai puţine avem în ultima vreme, menit săretraseze cadrul pentru dezbaterile ulterioare asupra prozatoruluiinterbelic.

Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Teodoreanureloaded, Editura Art, Bucureşti, 2011

ALEX GOLDIŞ (n. 26 aprilie 1982, Arad) - critic şiistoric literar, redactor al revistelor Cultura şiVatra. Doctor în filologie al Universităţii Babeş-Bolyai dinCluj-Napoca, cu o teză despre critica românească postbelică. Apublicat aproximativ 150 de cronici literare şi eseuri în:Cultura, Vatra, Bucureştiul cultural,Echinox, Tribuna, Steaua, Cuvântul etc. Prezent în volumelecolective: Horea Poenar (coord.), Dicţionar Echinox, 2004;Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; SandaCordoş (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de laSibiu, 2009.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7315
Diferență: -0,0634
Ieri: 4.7326
Azi: 4.2103
Diferență: -0,2322
Ieri: 4.2139
Azi: 5.2727
Diferență: 0,699
Ieri: 5.2538
Azi: 4.2800
Diferență: 0,3211
Ieri: 4.2744