Prin tradiţie, deja, la noi trec câteva luni dintr-un an până când e discutat, definitivat, aprobat bugetul anului cu pricina. Iar despre bugete multi-anuale nu aduce nimeni vorba. Oricum, când sunt gata, bugetele româneşti au două componente principale: birurile - la venituri şi plata datoriilor contractate (cu dobânzi cu tot) - la cheltuieli.
Principiul economic fundamental aplicat de statul român este acela de a vinde cât mai ieftin şi, în acelaşi timp, de a cumpăra cât mai scump. Fabrici, combinate, uzine au fost vândute mult sub preţul metalului conţinut, iar cumpărătorii (parteneri strategici) le-au tăiat şi le-au vândut la fier vechi, cu un profit uriaş. Sau, în unele cazuri, cei care au cumpărat de la statul român te miri ce coloşi industriali pe o nimica toată, i-au revândut apoi, păstrându-le profilul, cu sume care, brusc, se scriu cu nouă zerouri, în valută.
La noi, un kilometru de autostradă costă ca şi cum drumul ar urma să fie construit în Tibet, iar asfaltarea unei şosele existente costă cât o autostradă obişnuită. Tot la noi, statul decontează, din bani publici, evident, contravaloarea unor produse şi servicii cel puţin bizare - recent, a ieşit la lumină o factură plătită de un organism al statului pentru operaţiunea de "tundere gazon". Singura mică problemă este că din document rezultă că tunderea cu pricina s-a făcut în crucea iernii, pe sub zăpadă, probabil. Statul a mai cumpărat, îmi aduc aminte, şi scrumiere de câteva sute de euro bucata. Astea sunt fleacuri, desigur, însă regula achiziţiilor scumpe sau inutile (ori, mai bine, şi scumpe şi inutile) funcţionează, din păcate, şi în cazul sumelor (foarte) mari.
Aplicând cu consecvenţă aceste principii economice, bugetul României (capitolul venituri) se mută, cât ai zice peşte (sau privatizare, sau achiziţie publică) în buzunarele fără fund ale unor cetăţeni bine orientaţi, oameni de afaceri de succes, cum li se spune. Ce mai rămâne din venituri se duce pe plata datoriei externe. Şi gata.
Birurile, oricât de mari şi de multe ar fi (şi sunt şi mari şi multe) nu pot ţine pasul cu sarabanda devalizării bugetare şi atunci se apelează la soluţia otrăvită a împrumutului extern, dar sumele cu pricina nici nu mai trec pe la noi, ci se duc direct în conturile în care plătim dobânzile la vechile împrumuturi. Capitalismul, visul de aur al întregii omeniri, (ne-)a învins definitiv. Cu legitimă mândrie patriotică putem spune acum că am ctitorit, pe frumoasele noastre plaiuri, societatea capitalistă multilateral decedată.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
