Ziarul de Duminică

Ţiganii şi coţofoana hoaţă/ de Daniel Nicolescu

 Ţiganii şi coţofoana hoaţă/ de Daniel Nicolescu

Autor: Daniel Nicolescu

07.10.2010, 23:58 98

"Sinistra circulară din 5 august 2010, redactată de directorulde cabinet al lui Brice Hortefeux, care cere prefecţilor săprocedeze la evacuarea a 300 de «tabere sau de implantări ilicite…cu prioritate cele ale romilor» impune citirea şi recitirea«Bijuteriilor lui Castafiore», ca un antidot la mizeria morală".Citat dintr-un articol al lui Raphael Enthoven, apărut însăptămânalul "L'Express" din 25 septembrie.

A fost doar începutul unei lecţii de morală, pe care atât presafranceză (cu referire directă şi la deciziile de expulzare aromilor semnate de Sarkozy), cât şi cea belgiană au început să opredea politicienilor, pornind de la un album de benzi desenate"premonitoriu", semnat de miticul Hergé. E vorba despre una dintreaventurile lui Tintin (cel care, sub bagheta lui Spielberg, tocmaie pe cale să devină erou de lungmetraj american - "Tintin şisecretul licornei", ieşire în săli în 2011), una dintre cele maipuţin aventuroase ale sale, care nu se petrece peste mări şi ţări,ci fix la mannoir-ul căpitanului Haddock (prietenul de nedespărţital ciufulitului nostru erou), de la Moulinsart.
Iată şi story-ul din "Bijuteriile lui Castafiore". Primul panou:căpitanul se plimbă împreună cu reporterul-detectiv prin pădure şidescoperă, cu uimire, o tabără de "romanichels" (după cum le spuneTintin). Sau "bohémiens", cum le zice Haddock. Nu sunt, Doamnefereşte, veniţi din Bulgaria sau din România, dar sunt percepuţi caun potenţial pericol de către poliţia locală, care îi obligă să sestabilească temporar lângă o groapă de gunoi. Prima reacţie a luiHaddock ("N-au pic de simţ al igienei zuavii ăştia"), este însărapid corectată, când generosul căpitan află că romii nu stăteauacolo de capul lor, ci pentru că aşa li se impusese. Aşa că îipofteşte să se mute pe domeniul său, la loc cu verdeaţă şi răcoare(pe malul unui râu cristalin), spre groaza lui Nestor, valetul("Toţi boemienii ăştia sunt nişte ticăloşi, nişte hoţi şi aşa maideparte"), şi sila drapată în circumspecţie a şefului jandarmeriei("Eu v-am avertizat. Dacă păţiţi ceva cu ei, e numai vinadumneavoastră!").

Panoul doi: pe domeniu apare, pe nepusă masă, diva Bianca(scuzaţi!) Castafiore, marea prietenă a căpitanului. În economiapoveştii, acesta e episodul cel mai plin de haz, pentru căsimpatica soprană răstoarnă tihnitele tabieturi ale locului nu doarcu trilurile ei (are, n-are treabă, interpretează cu aplombfaimoasa "Arie a bijuteriilor" din Faust-ul lui Gounod: "Je ris deme voir si belle dans ce miroir..."), ci şi cu micuţele ei ţâfne şiaere de mare doamnă. Trei: inevitabilul se întâmplă. Bijuteriiledivei dispar şi, desigur, toată lumea îi bănuieşte pe ţiganiiaciuaţi pe domeniu. Singur împotriva curentului, Tintin are însăpropria lui teorie. Până la urmă va dovedi că hoţul bijuteriilorprivighetoarei italiene e o coţofană pripăşită prin partea locului(trimitere la opera lui Rossini, "La gazza ladra"), care maigăbjise şi alte obiecte lucitoare (un monoclu, o bilă de agatetc.). Romii sunt exoneraţi, iar Tintin exclamă: "Ce mă bucură celmai mult în toată povestea asta e nu doar că Bianca şi-a găsitbijuteriile, ci că bravii romanichels vor fi spălaţi de oricebănuială..." Suflet curat, inimă generoasă, mare boier, marecaracter... Tintin e apriori de partea celor mai slabi.
Aşadar, aventura lui Tintin a ajuns, sub condeiul preseifrancofone, o fabulă a ţapilor ispăşitori, care sunt întotdeaunaţiganii, atunci când nu merge ceva în societate (sau când mergeprost) şi un motiv în plus de demonizare a celor care-ialungă.
În ceea ce mă priveşte, ţin minte că, atunci când am citit primaoară volumul, cu vreo 30 de ani în urmă (e drept, sub impresiarelatării unei prietene care "fusese făcută la buzunar" de o mamaOmida de pe stradă), n-am putut depăşi, dintr-un singur efort,pagina a treia a albumului lui Hergé. Acolo, o bătrână ţigancă dingrupul pomenit se repezea, cu o insistenţă obraznică şizăpăcitoare, la Haddock şi, vorbind ca Tarzan cu Jane, îi spunea:"Tu bărbat generos. Eu spun la tine viitorul... Tu pui la minenişte bănuţi în palmă." Hergé era un scenarist cu simţul nuanţelor.Poate de aceea nici nu-şi cosea vreodată poveştile cu aţă albă, dela cap la coadă.


DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti,Facultatea de filologie, secţia română-portugheză. Redactorprincipal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) la EdituraEminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronicăplastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. Asemnat mai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Dinanul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminică.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO