Bătrâneţea este un dar al vieţii. Dincolo de acest adevăruniversal valabil, tot ceea ce intervine în traiectoriile eiaparţine destinului. Cum îmbrătrânim este o chestiune de alegere.Însă Potrivirea este aceea care împlineşte cursul vieţii şi conferăoricărui apus tandreţea începutului de drum. Cum îmbătrânim este oalegere pe care o faci de foarte timpuriu. Meticulozitate, simţulumorului, auto-ironia nu apar odată cu parcurgerea cronologiilor cide la începutul vârstelor.
Vârstnicul avea rolul de însoţitor al prevârstnicilor neiniţiaţisau nepregătiţi cu imprevizibilul ascuns în imediat. El eradepozitarul şi legatarul moralităţii tinerilor care se pregăteau săintre în societate. El le dădea cea dintâi recomandare. Vârstniculsingularizează şi centrează în social, valorizând poziţia celorcare-l însoţesc mai ales în spaţiul oficial şi monden.
Astăzi, recurenţa necazurilor în viaţa comunităţilor estecauzată de indiferenţa faţă de întâmplările prezentului şi anulareaoricărui confort proiectat în viitorul apropiat.
De aceea vedem atât de multe prăbuşiri ale bătrânilor noştriîntr-o resemnare fără de sfârşit sau intraţi în bucuria simulantăpentru a păcăli plictiseala unei vieţi consumate liniar şi topităîn banalitatea cotidiană.
Prezenţa lor ajută şi grăbeşte procesul de maturizare ageneraţiilor apropiate. Maturitatea în istorie sau un fel de "cevrei să devii când ajungi mare" traversează cronologiile şimodifică mentalităţi de la o generaţie la alta. În vechime, unuldintre primele semne de maturitate recunoscute de cutume şi pravileera dreptul de a atinge spaţiul destinat celor mai vârstnici şi dea împărţi cu ei ultimele noutăţi.
Înfrăţirea bărbaţilor egali în interiorul responsabilităţilorcotidiene a fost şi ea prezentă dar se desfăşura după alte reguli.Vârsta, doar ea singură, nu certifica mare lucru. Trebuia săîmplineşti sarcini comune celorlalţi şi să poţi întreţine ofamilie. Mahalaua şi astăzi, mai abitir decât lumea satului,stigmatizează adulţii "neintegrabili".
Ce mai înseamnă totuşi maturitatea? Mai înseamnă şi un răspunsla întrebarea: cum te întreţii? Fiecare epocă istorică acunoscut tehnicile sale de supravieţuire. Epoca modernă a calmatînsă "trauma" prin diversificarea ofertelor şi aopţiunilor.
Apoi adultul trebuie să negocieze. O face întreaga saviaţă iar cea dintîi reuşită prefigurează maturitatea sa în ochiicelorlalţi, trecuţi de pragul vârstelor de început.
Maturitatea mai înseamnă şi unele reguli de bună cuviinţăvestimentară. Să arăţi, să te porţi, "ca un om mare" este probabilvisul cel dintâi al unui copil. Iar chestiunile de imagine leînveţi fie prin educaţie, fie prin mimetism, de la cei mari.Eşti pe deplin produsul a ceea ce se desfăşoară în jurul tău.Deoarece destinul este locul şi momentul în care te naşti.
Bătrâneţea este un dar al vieţii. Dar, orice final, fiecareieşire din scenă este până la urmă o chestiune de atitudine, oalegere proiectată încă din tinereţe.
ADRIAN MAJURU (n. 1968) este cercetător la MuzeulMunicipiului Bucureşti şi coordonează Muzeul Dr. Nicolae Minovici.Este autorul mai mulor carţi despre Bucureşti, precum "Bucureştiulmahalalelor sau periferia ca mod de existenţă" şi "Bucureşti.Povestea unei geografii umane". În sfera preocupărilor sale se aflăşi zona de underground social urban. În sprijinul celor carestudiază acest domeniu din perspectiva antropologică, a editatlucrări cu referire la cerşetorie, delincvenţă, vagabondaj,sinucidere, nebunie, prostituţie, începând cu anul 2005. Între altetitluri publicate, amintim aici selectiv "Copilăria laromâni","Familia Minovici - univers spiritual" şi "Destin valah înilustraţii şi 101 texticuleţe". În prezent, coordonează seriile"Antropologia urbană" şi "Periferii nocturne" la Editura Paralela45.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
