Ziarul de Duminică

Toujours l'amour

Toujours l'amour

Octavian Soviany, Dilecta

27.10.2006, 19:48 86

Octavian Soviany este un nume mai putin cunoscut publicului larg, dar cu o rezonanta bine meritata in lumea noastra literara, care i-a recunoscut competenta si finetea de critic de poezie. Alaturi de Gheorghe Grigurcu, Eugen Negrici, Al. Cistelecan si inca doi-trei comentatori (nu mai multi), cronicarul afirmat la Contemporanul - ideea europeana face din aproape fiecare text critic o radiografie exacta a versurilor citite si o pledoarie, directa sau oblica, pentru lirica veritabila.
El nu e insa numai un degustator de poezie, un analist cu perceptia rafinata in afara domeniului, ci si un practician al poemului: unul dintre acele contraexemple ce pot fi aduse tezei maioresciene conform careia intre poeti si critici exista o incompatibilitate radicala. E drept ca formula plachetei sale Dilecta* nu este cea a poeziei de viziune, cu deplasarea limitelor realului si cufundarea intr-un imaginar de uz propriu. Autorul, dimpotriva, cauta si subliniaza conventia, un cod amoros suprapus unuia literar. Limbajul este centrat pe seductia femeii iubite (visata zi si noapte, adorata, divinizata), intr-un decor occidental sau oriental smuls realitatii prozaice si minutios cosmetizat, ca la orice Curte ce se respecta. Lexicul e unul pretios, cu termeni elevati si sintagme ceremonioase, iar personajul indragostit are bune referinte: atat ca statut personal, cat si prin fondul cultural pe care-l ruleaza.
Suntem departe, aici, de imagistica si implinirea erosului frust, rural, pe care numerosi poeti autohtoni le ilustreaza. Intalnirea la fantana sau la hora cu o femeie plesnind de sanatate si fata rosie ca focul, numai buna de iubit, lasa loc combinatiilor curtenesti, intrigilor si barfelor subtiri care incheaga o atmosfera. Florica, Ileana, Maria vanate de flacaii satului si cantate, cu anume sperante, de poetul plecat de la vatra si ajuns domn mare la Bucuresti au drept corespondente pe Dilecta desnuda si roscata Adora - personaje urmarite cu vizibila pofta, dar tot atata ipocrizie sociala, de conti, marchizi, duci care stiu sa-si tina rangul. E adevarat, "cumetrele din Hale, cu fata smochinie", o barfesc pe voluptuoasa Dilecta, laolalta cu batraiorul ei amant; insa incipienta clasa muncitoare nu-i retine poetului atentia mai mult de un distih. Intreg ecranul imaginatiei si memoriei masculine este ocupat de figura si faptura Dilectei, iar apoi ale Adorei, cantate ambele in versuri moi si dulci: "Tristeturile mele, tristeturile tale!/ Lichior de mandarine, lichior de portocale!// Culcati pe un molatic covor de Ispahan,/ M-am ratacit, Dilecta, prin paru-ti pubian.// Ne asezam la masa. Uitandu-se in gol,/ Dilecta-i fermecata de versul meu frivol.// Degust din vinul dulce si rosu de Malaga./ Ca buzele Dilectei, cand vine sa-mi bea vlaga.// Ascult cum bate vantul, ma uit cum viscoleste./ La ce sa-i scriu ravase? Ea nu mi le citeste.// Miscarile-ti, Dilecta, sunt lente, foarte lente./ Stam goi si fata-n fata, ca doua firmamente" (Evantaiul Dilectei); "Am pregatit cu grija alcovul pentru noapte./ Miros a despartire, cu toate astea, crinii./ Adora, ai pe buze doar miere si doar lapte,/ Dar ce-si soptesc in taina, sub corturi, beduinii?/ Amaraciunea noastra e-un cos cu rodii coapte.// De dragul tau, Adora, am scris aceasta carte,/ Rubin punand in slove, venin si catifea./ Amarul ma doboara si seamana a moarte,/ Grumazul tau de fildes aduce tot cu ea./ O sa-ti ridic la noapte pulpana de matase,/ Sa-ti mai sarut o data al soldurilor jar./ Tu, palida si trista, cu gene languroase,/ Emira mea, vei spune catrene de Omar/ Atunci cand gura-mi rece o sa-ti atinga soldul/ Molatic, pe cand luna va bate in perdea./ Eu o sa-mi mut in stele in noaptea asta cortul./ Adora, ai fost viata, pe urma moartea mea." (Les billets doux).
Manierismul, barochismul cu care Leonid Dimov a facut o minunata poezie si pe care Serban Foarta le compromite, azi, printr-o productie pe stoc, se regasesc in desenul gratios si substanta volatila a acestor versuri sinestezice ca o "orga de lichioruri". Femeia e asediata cu complimente mestesugite, transformata, pe rand, in Venera si Madona, mangaiata, desnuda, cu gandul si cu fapta, ori venerata ca o icoana. Comparatiile flatante abunda, intreg universul pare creat pentru a o pune in lumina pe ravisanta Dilecta. Pentru a fi mai persuasiv, marchizul cam copt prefira ipostaze de cuceritori ai spatiului geografic si ai sexului slab: don Cristobal Colon, Giaccomo Casanova, Rudolf Valentino trec mandri si seducatori prin strofele lui Octavian Soviany, care nu da semne ca s-ar incurca in mici anacronisme. (Rudolf Valentino e totusi "de-al nostru", din secolul modernitatii...) In schimb, sectiunile din a doua jumatate a volumului, Les billets doux si Gradina din Siraz, vin cu un peisaj oriental si o tonalitate sensibil diferita, de iubire ce nu se mai poate contine, debordand in tragic. Poza de trubadur se decoloreaza, amorul devenind violent, mistuitor, ucigator. La finalul cartii, vedem si compatimim un indragostit devorat de propriile sentimente: "Ti-am baiguit, Adora, privindu-te cu jind:/ - Eu plec cu caravana curand spre tara Sind,/ Iar in amurgul galben zburatacea un uliu,/ Se innegrise vinul in cupa de argint.// In ochii tai, Adora, intrezaresc seninul./ Pustia este gata sa-nghita beduinul.// (...) Sunt ultimele vinuri, sunt ultimele fructe!/ Trec fluturi reci de noapte prin barba mea valvoi,/ Lasati sa se rastoarne clepsidra peste noi,/ Lasati, amici, sacalii din noi sa se infrupte." (Gradina din Siraz).
Volumasul lui Octavian Soviany e ca un pahar transparent, prin al carui cristal e usor sa vedem nivelul si coloritul poeziei adevarate.

*) Octavian Soviany, Dilecta, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2006, 56 p.

AFACERI DE LA ZERO