Încă din copilărie am stat de vorbă cu câteva zeci de regine. Nu exagerez deloc, una dintre moştenirile transmise din moşi strămoşi în familia mea este pasiunea pentru creşterea albinelor. Nici nu mai ştiu când am ajuns prima dată cu tatăl meu în preajma unui stup cu albine.
Deschizând stupul, tata mi-a arătat, ca să ţin minte, una dintre ele - singura - cu fundul mai mare, care se cheamă regină sau matcă. Stupul care are regină emite un sunet liniştit şi foarte plăcut, iar dacă te porţi calm şi fără gesturi brutale cu ele, albinele nici nu te înţeapă. Uneori există stupi care rămân fără regină. Primul semn prin care se poate identifica o asemenea situaţie este că, atunci când deschizi stupul, acesta scoate un sunet puternic şi neliniştit, iar albinele sunt foarte nervoase. Una dintre metodele de a introduce o regină nouă într-un stup care nu mai are regină este aceea de-a o pune într-o cuşcă mică, făcută din gratii, astfel încât albinele să o poată vedea şi, mai ales, mirosi, dar să nu o poată omorî - aşa cum obişnuiesc cu un intrus. Dacă o introduci direct, fără această protecţie, există riscul s-o pierzi. După mai multe zile în care stupul s-a impregnat deja de prezenţa şi de mirosul noii regine, apicultorul deschide uşa micii închisori, iar regina este primită cu entuziasm de mulţimea supuşilor. Aşadar, până să fie introduse în stup, în timp ce tata pregătea terenul, mie îmi revenea rolul de a ţine cuşca respectivă timp de câteva minute şi aveam prilejul să mai schimb o vorbă cu regina ce urma să-şi primească noul regat...
În pofida studiilor uimitoare care s-au publicat despre viaţa albinelor, nu putem face o comparaţie între societatea umană şi societăţile acestor minunate fiinţe. Cu toate astea, se poate spune că societatea românească se comportă de vreo 60 de ani precum un stup rămas fără matcă. Cei care susţin că românii nu ar avea tradiţia regalităţii bat câmpii. Toţi voievozii români erau, evident, regi în micile lor provincii şi se comportau ca atare. Regatul României nu a fost decât o adunare firească a acestor provincii - lucru care s-a petrecut şi cu alte state care au avut însă norocul istoric de-a o face la timp, adică cu câteva sute (sau mii) de ani mai devreme.
Nu am habar dacă mai există şansa ca România să revină la statutul anterior, cel de regat. Trăim într-o epocă în care "omul nou" visat de comunişti vieţuieşte, din păcate, printre noi. Sunt nenumăraţii oameni rupţi de sacralitate. Iar regele asta înseamnă, înainte de orice: legătura organismului social cu sacrul.Ca profesor de istorie a religiilor, afirm că totdeauna în istoria lumii regalitatea asta a fost. Din păcate, chiar unii membri ai familiilor regale au început să uite acest adevăr sau nu mai cred în el. Ori nu mai sunt capabili să-i facă faţă la nivelurile profunde. Aici a început fractura intrării în modernitate a monarhiilor lumii, prin îndepărtarea de sacru, şi nu prin faptul că regii sau reginele acordă interviuri şi au site-uri pe internet.
Ca să rămânem la Europa tradiţională, romanele cavalereşti se referă la structura iniţiatică a unei lumi care are sau îşi caută un Rege. Prin rataşarea la sacru, fiabilitatea iniţiatică a binomului rege& regat este mult mai solidă decât cea a binomului preşedinte & republică.
...Personal, nu cred că într-un viitor previzibil românii vor reveni la regalitate. Mişcările politice din ultima vreme au adus regelui Mihai cel mai mare procent de popularitate - ceea ce a generat noi speranţe pentru regalişti sau l-a reintrodus în ecuaţia diverselor maşinării politice. Trăim însă vremuri interesante. Reaşezările aduse de globalizare pot genera surprize neaşteptate. Apoi, ca să fim riguroşi, Principesa Margareta este doar prima în succesiunea dinastică la tronul României. A doua este Prinţesa Elena, sora mai mică, iar după acestea urmează un bărbat, fiul Elenei, Prinţul Nicolae (născut în 1985). Da, teoretic, tradiţia ar putea fi schimbată. Dar românii au printre numeroasele defecte şi pe acela de a fi misogini. Nu cred că ar fi în stare să aibă într-un viitor apropiat sau mediu un preşedinte femeie, cu atât mai puţin o regină. În ipoteza în care s-ar petrece o asemenea uluitoare surpriză, evident că ar exista şi un umor copios pe această temă. Aşa cum există în orice ţară normală, căci regele/regina nu sunt Mahomed să n-avem voie să schiţăm o micuţă caricatură, acolo.
Iată, pe scurt, şi prima poveste pe care aş spune-o studenţilor mei dacă România ar fi regat şi am avea o regină: în viaţa albinelor, regina, numită şi matcă, este nemiloasă cu trântorii. Toamna, aceştia sunt ţinuţi la intrarea în stup şi efectiv nu mai sunt lăsaţi să intre înăuntru. Peste iarnă mierea este valoroasă, iar indivizii ăştia care nu fac altceva decât să fecundeze regina - cam rar, o singură dată, înainte de "înscăunarea" ca regină! - nu-şi mai au rostul. (Dacă mă întrebaţi cine sunt trântorii, aş începe neîndoielnic cu păpuşarii din întreg mediul politic şi din media.) Chiar dacă în acest moment istoric al României, pragmatic vorbind, nu pot susţine regalitatea, am o întrebare de nota zece: va fi România capabilă să scape de trântori, prin revenirea la matcă?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
