Ziarul de Duminică

Traume extrauterine

Traume extrauterine
18.02.2005, 00:00 51



Poezia Mirunei Vlada* are absolut toate caracteristicile productiei adolescentine, printre care egocentrismul asumat cu orgoliu, lipsa autocenzurii, teama obiectivarii, falsa indrazneala, sfidarea intregului Univers in virtutea negarii propriei existente.



Avem de-a face in volumul de debut aparut la Paralela 45 cu doua texte asupra carora ar trebui sa ne concentram: primul dintre ele ii apartine lui Octavian Soviany, mostra perfecta de "utilizare" a poeziei, si nu de eventuala interpretare: "In ciuda exploziilor de vitalism, sensibilitatea autoarei se lasa fascinata mai mult de aspectele delirante, are voluptatea putridului, e atrasa aproape cu morbidezza de virilitatea crepusculara, astfel incat, in numeroase poeme, 'mastile' barbatesti au aerul unui Alexei Vronski pe jumatate senil, imprumuta facies-ul decadent al unui Pantazi sau senzualitatea putrefacta a unui Des Esseintes cazut in mizerie".



Aproape obisnuit cu faldurile ce drapeaza, in comentariile lui O. Soviany, scheletul poetic al "iubitului" (iubitei), nu am putut decat sa abordez volumul cu maximum de prudenta. Presupusele masti de virilitate decadenta abordate de poeta sunt, la o privire atenta, asa cum o spune chiar titlul unui poem, epatari, incercari de virtuozitate. Oricat ar incerca vocile ce insotesc volumul, subred din multe puncte de vedere, sa creeze "pliuri si crevase" intre Miruna Vlada si o deja anterioara productie, cum ar fi cea a Elenei Vladareanu, introducand nuante acolo unde terenul este prea nivelat si batatorit pentru a le permite in absenta unui excavator, nu vad cum ar putea ele sa convinga lectorul/degustatorul de poezie: "nimeni nu-mi obliga lichidele/ sa devina cuvinte// sigur, inca de la gradinita/ stiam ca nu am sex/ mai tarziu am aflat/ ca mi s-a dat o boala osoasa// mi-e frica de lucrurile firesti/ poate de aceea n-am pus niciodata/ apa unui ghiveci cu flori/ a nu avea sex inseamna a nu putea pune mana...".



Supara lipsa indoielii, lipsa fragilitatii cuvantului, esti chemat sa pasesti pe un drum care poate nu-ti pare a fi cel mai apropiat, insa o mana "virila" te va mana de la spate spunandu-ti: "asa e bine". Poemul isi pierde orice aura de "universalitate", chiar si subiectivismul fiind lipsit de datele generalului. A devenit deja redundanta formula "totul este asa cum spun eu si nimic nu conteaza in afara mea". Mai ales cand nu avem de-a face cu "experienta interioara", cand expresia si-a pierdut substratul "metafizic" si ceea ce se spune nu inseamna nimic mai mult decat "ceea ce se spune". Titlul lui Radu Petrescu, Ce se vede, a fost ridicat la rang de inscriptie oraculara, transformat in Ce vad eu. S-ar putea sa displaca multora ce am de gand sa spun, dar in ultimul timp toate poemele asociate creatiei feminine spun acelasi lucru in acelasi fel: "esti in mine o pata de ulei/ mi-e rusine/ incep sa ma frec sa ma sterg/ dar am nevoie de o moarte fara diluanti/ scarba trece apare obisnuinta".



Acest "proletcultism al organicului" trebuie, cred, sa fie inlocuit cu "bunul si batranul lirism, altfel ar trebui sa ne pregatim pentru o redundanta iritanta a poemului care nici nu gandeste, nici nu simte "altfel". Cred ca asistam la un spectacol grotesc, girat de critica, unde actorii se straduiesc sa recite acelasi monolog la fel: "daca ti-as zgaria pielea capului/ ar tasni sperma si tus/ mi-am facut aici o casa/ din certuri si pasta neagra de pix/ mainile tale idei preconcepute/ imi framanta vaginul/ ca pe o carne de mici...". Lasand la o parte acea "o carne" terifianta si corneele baroce ale poetesei, dar si prefata fantasy a lui Octavian Soviany, singura solutie ramane o ablutiune in paginile "Panoramei..." lui Baconski.





*) Miruna Vlada, Poemeextrauterine, Editura Paralela 45, 2004

AFACERI DE LA ZERO