Parabola trenului care merge la Giurgiu exista dinainte de inventarea locomotivei. ai chiar mai inainte de nasterea orasului Giurgiu. Parabola spune ca e foarte putin probabil sa ajungi la Ploiesti daca te-ai urcat in trenul de Giurgiu.
Decat daca seful statiei a innebunit, daca Ploiestiul se cheama peste noapte Giurgiu si daca adormi indata ce-ai urcat in vagon si te visezi la Ploiesti.
Artistii nu se impart, cum crede lumea, in talentati si genii, ci in oameni care nu duc nici un lucru pana la capat fie ei talentati sau chiar cu samanta de supradotati si artisti care nu numai ca intrevad un liman al osandei lor, dar isi cumpara si un ochean, ca sa-l aduca mai aproape. Genul de scula care te ajuta sa vezi, fara ca el insusi sa se vada.
Avem, prin urmare, si o parabola a ocheanului. De fapt, viata artistului asta e: un sir de parabole, cu intelesul spre capatul vietii. Se fac tot felul de expozitii, apar tot felul de carti, se petrec tot soiul de incidente artistice.
Dintru inceput, ratiunea lor e ratata, deoarece un numar de tablouri agatate pe niste pereti nu inseamna o expozitie, un numar de exemplare dintr-o carte nu-s neaparat o carte, iar o suma de galagii in jurul unor intamplari nu ajung evenimente si repere in istoria unei culturi.
Lucrarea artistica are ceva din principiul bombei cu uraniu: ca sa functioneze, trebuie asigurata masa critica. I-am intrebat pe foarte multi pictori in expozitiile carora m-am nimerit: ce vor sa obtina facandu-le?
Cu exceptia unor cinici, care mi-au dat niste raspunsuri destepte, n-am reusit sa pricep ce motive au artistii sa bifeze in biografii cat mai multe participari.
La New York dintre toate marile centre culturale metropola cu cele mai multe spatii de expunere pentru artistii plastici pot fi inventariate circa 300 de galerii care conteaza si alte 10.000 avand in aparenta toate virtutile unor locuri importante, dar care nu conteaza.
Biografiile occidentale ale majoritatii artistilor romani stabiliti pe aiurea sunt hotarat mai bogate in participari decat vietile celor consolati cu destinul de romani. Dar pline cu prezente care nu conteaza.
Importante sunt doar galeriile care tin de un sistem informational si comercial, precum si acelea care au relatii traditionale, de prestigiu, cu sistem muzeal international.
Deoarece nu izbutesc prezente care conteaza, artistii colectioneaza certificari ce nu duc nicaieri. Trenuri care se invart in cerc, parand a merge spre un incotro. Macar spre Giurgiu.
Am sa povestesc, in articolul urmator, care sunt deosebirile, institutionalizate de galeriile care conteaza, dintre un numar de pereti unde sunt atarnate niste tablouri situatie ce continua la noi sa se cheme expozitie si expozitiile demne de acest nume.
Care sunt doar un fapt, nu intotdeauna faptul de bolta, dintr-un program controlat de activitati. Acest program are un inceput, un cuprins si, ce-i mai important, si un capat.
Iar linia dreapta care trece prin inceput si capat se numeste cu un nume cunoscut de cand lumea directie.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
