• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Trecute vieti de domni, de robi si de tovarasi (IV)

Trecute vieti de domni, de robi si de tovarasi (IV)

Printul
Alexandru Ghika, fost sef al Politiei Capitalei in scurta perioada de guvernare legionara din 1940-41, condamnat, dupa caderea acesteia, la munca silnica pe viata si dus la Aiud pentru ispasire, se pomeni intr-o zi a anului 1951 ca este luat din penitenciar si dus in beciurile Ministerului de Interne din Bucuresti.
De acolo, fu scos intr-o noapte din celula si dus intr-un birou unde se pomeni fata-n fata cu insusi ministrul Draghici, care-i facu o propunere:
- Domnule Ghika, stiu ce ai fost, cand ai fost si cum ai fost, in timpul guvernarii legionare. Ai fost seful Politiei sau al Sigurantei, da?
- Da! ii raspunse, foarte stapan pe sine, Alexandru. Si?
- Si uite ca eu iti fac acum o propunere! Stiu ca esti print, dar asta nu conteaza, pentru noi, comunistii.
Ghika il privea de sus, curios sa auda despre ce-i vorba.
- Si mai stiu - continua ministrul - ca n-ai fost doar seful Sigurantei legionare, ci chiar organizatorul acesteia. Asa ca, in aceasta fosta calitate si functie, iti cer sa-mi dai o declaratie despre Lucretiu Patrascanu, cum ca ti-a fost informator in acea perioada si eu iti dau cuvantul meu de onoare ca te pun imediat in libertate. Am aceasta posibilitate, precum si acordul Partidului Comunist.
Dupa clipa de tacere care urma si-n care ministrul credea ca surprinzatoarea sa oferta va produce efectul scontat, Alecu Ghika se ridica de pe fotoliul ce i se oferise la sosire si, din inaltimea staturii sale pe care ministrul abia atunci o remarca, zise:
- Domnule ministru! Dumneavoastra, comunistii, stiti cat va iubesc eu si cati as vrea sa mai ramaneti in viata la conducerea Romaniei? Dar daca pretul vietii si al libertatii mele acum este viata si onoarea unui om, chiar daca acesta imi este dusman, atunci raspunsul meu categoric este NU!
Ministrul Draghici, holband ochii cat cepele la auzul refuzului unei oferte atat de generoase, din partea lui si a Partidului, astepta si explicatia. Iar aceasta nu intarzie, pentru ca Alecu Ghika, inaintand cu un pas spre biroul ministerial, incepu:
- Domnule ministru! Pe mine, ca si pe toti camarazii mei din Legiune, Capitanul Corneliu Codreanu m-a invatat ca-n lupta e mai bine sa cazi pe campul de onoare, decat sa invingi printr-o miselie indreptata impotriva dusmanului. De aceea NU-ul meu este categoric si onoarea mea nu-i de vanzare. Nu pot accepta o libertate in schimbul ticalosiei pe care mi-o propuneti. Lucretiu Patrascanu nu a fost nici agentul, nici informatorul meu!
- Bineee! ranji ministrul. N-ai decat sa ramai cu onoarea legionara si sa-ti ispasesti condamnarea pe care nu noi ti-am dat-o, ci Antonescu, pe care tot voi l-ati adus la conducere.
- Intocmai, domnule ministru! incheie printul, asteptand sa fie trimis de unde-l adusesera.
Si ministrul, desi nemultumit de nereusita incercarii sale, ii indeplini dorinta, dupa inca o lunga asteptare in beci.

Ajuns din nou, dupa ani de zile, la Aiud, in aceeasi celula cu Petre Pandrea, care-l intreba cum a fost pe unde umblase, Alecu Ghika ii raspunse doar:
- Nu!
- Cum adica? intreba Pandrea. Ce nu? Pe unde-ai fost, cu cine ai fost confruntat? Pe cine ai mai intalnit?
- Pe Draghici, ministrul! ii raspunse laconic si concesiv Ghika:
- Si? holba Pandrea ochii, mai abitir decat Draghici dupa ce auzise refuzul printului. Ce-a zis? De ce te-a chemat? Da-i drumul si zi-i!
- Maine, Petre, ca acu-i timpul sa ne culcam. Sunt obosit si s-a dat stingerea! incheie Ghika discutia, lasandu-i lui Pandrea curiozitatea nesatisfacuta.

A doua zi, dis-de-dimineata, chiar inainte de a se da desteptarea, Pandrea incepu sa-l zgaltaie, caci, de curiozitate, nu putuse dormi deloc.
- Spune, Alecule, cum a fost?
- Petrica! De ce esti asa de curios si de nerabdator? Stiu eu ca vrei sa scrii anumite lucruri cu "lampa eternitatii pe masa", asa cum i-ai declarat si lui Craciun, dar de ce te intereseaza asa de tare intalnirea mea cu Draghici?
- Alecule, stii ca suntem prieteni de atata vreme; stii ca, atunci cand l-ati arestat voi, legionarii, pe Coca - adica pe Lucretiu Patrascanu, cumnatul meu - in 1940, cand ati ajuns la guvernare, eu la tine am venit indata ca sa mi-l scapi, nu?
- Nu chiar la mine, ci la Petrica Tutea, prietenul nostru. Si el, cand te-a vazut asa speriat, a dat fuga la mine.
- Asa-i, Alecule! Si tu ce-ai facut, ca sef al Sigurantei?
- L-am eliberat in cateva ore, caci Petrica Tutea venise la mine cu sufletul la gura, cum venisesi si tu la el, zicand: "Alecule, stii ca l-au umflat pe Coca? Pe Lucretiu, prietenul nostru?" Iar eu, stii bine ca eram prieten si cu adversarii politici, cum sunt si cu tine, asa ca am zis "Bine!" si l-am eliberat indata.
- Ei, da! Nu ca Antonescu, pe tine, dupa lovitura de stat din ianuarie 1941!
- Da, dar Antonescu... incerca sa spuna Ghika.
- Stiu ce vrei sa spui: ca Antonescu nu era print.
- N-am vrut sa spun asta. Stii doar ca si lui Petrovicescu ii daduse cuvantul de onoare ca nu-i va face nimic dupa rebeliune, dar l-a condamnat si l-a "executat". Unde-i era onoarea?
- Pai, Alecule, a la guerre comme a la guerre, cum se zice! Dar cu voi, ar fi putut s-o scoata altfel la capat?
- Da' eu cum am scos-o cu cumnatul tau? Dar, de! Dragul meu Petrica, prietenia si ingaduinta fata de ideile altora sunt flori rare pe care nici voi, nici Antonescu nu le-ati prea cultivat in gradina voastra.
Pandrea tacea si ceilalti din celula cazusera pe ganduri.
- Asa o fi, Alecule! relua Pandrea. Da? hai, spune-ne ce-a vrut de la tine ministrul Draghici?
- Ce sa vrea? Mi-a propus libertatea in schimbul unei declaratii prin care sa spun ca onor cumnatul tau, Lucretiu Patrascanu - Coca, cum ii ziceati voi - mi-a fost agent si informator.
- Siii? intreba speriat Pandrea.
- Si ce vezi, Petrica! Am preferat sa ma intorc aici, printre prietenii mei, decat sa fac asa o miselie. Iti dai seama? Sa declar ca Patrascanu mi-a fost informator si apoi sa ies in libertate, dupa ce le-am dat pretext sa-l ucida, cu sau fara proces, in urma declaratiei mele? N-aveau decat sa-l ucida ei, cu mana lor, nu cu pretul libertatii mele!
- Of! Of! Of! se auzi geamatul unui amarat din fundul celulei.
- Alecule! Am sa marturisesc asta si-n scris, se angaja atunci Pandrea!
- In scrisul ala al tau, "cu lampa eternitatii pe masa"? zambi Ghika.
Un taran din Oltenia, ratacit si el prin celula lor, ii spuse vecinului de prici:
- Acuma, cand am sa mai aud ca omul asta, printul Alecu Ghika, in toti zecii de ani de cand e in puscarie, n-a intins niciodata mana sa ia altceva de pe targa cu paine decat cea mai mica bucata, o s-o cred din tot sufletul...
Intre timp, se adusese in incapere painea impartita in portii egale cu numarul ocupantilor. Si dupa ce Alecu Ghika, desi era primul la rand, lua, ca de obicei, cea mai mica bucata, Olteanul striga:
- Uite printul! Tot print ramane!
Vecinul sau de prici il aproba, mestecandu-si insa mai putin bucuros portia de paine.
(...)
Revenind la perioada de reeducare sau de "autoanaliza", cum ii zicea ministrul de Interne si pe care Petre Pandrea capatase invoirea s-o descrie in cele mai "luminoase culori", "cu lampa eternitatii pe masa" (ceea ce a si facut) in schimbul unui mai generos regim de penitenta, nu se poate spune ca toti detinutii din Aiud au cedat opresiunii. Nu toti se autoanalizasera, desi se recursese si la mari tentatii, dintre care eliberarea fusese cea mai importanta. Nu putini ii cazusera victime. O luna, sau chiar o jumatate de an, dupa zeci de ani de anchete si de viata dupa gratii, conta enorm. Si ce sa fi facut omul epuizat de temnita? Ceda.

Celor pentru care libertatea nu mai conta, li se inventase, in schimb, evidenta marilor realizari ale "socialismului victorios la orase si sate". Sperand astfel ca printre caposii refuznici se vor mai gasi unii care sa cedeze...
Aceasta "evidenta" fiind greu de realizat doar prin poze, grafice si vorbe, s-a luat hotararea ca ea sa fie facuta printr-o actiune de mai mare anvergura, costisitoare chiar, deplasand pe teren, in masini luxoase, pe capii indaratnicilor. Asa ca, plimbati vreme de cateva zile prin tara, cu automobilul, pe la cele mai spectaculoase uzine, colhozuri si sovhozuri, in fata "evidentelor", multi ajunsesera sa recunoasca: "Da, am gresit; n-am stiut ca se putea face tot ce-a facut Partidul Comunist in tara. Ne-am meritat pedeapsa, abia acum o intelegem!"
Nu de aceeasi parere fusese insa si printul Alexandru Ghika. Cand il adusesera inapoi dupa "excursia" in care fusese dus, ca sa admire realizarile socialismului victorios, iar colonelul Craciun il intrebase ce i-a placut mai mult si ce l-a impresionat, raspunsese visator, privind zidurile inchisorii:
- Salciile de pe Aiudel, domnule director!
- Tot bandit ai ramas, printule! racnise directorul. Si cate nu ti-am aratat!...
Drept e ca multe ii aratase Craciun, din goana masinii, atat lui, cat si celorlalti. Dar printul vazuse doar salciile de pe Aiudel si putin ii pasa lui, fata de ceilalti detinuti, ca doar atata vazuse.
Si cata osteneala isi daduse Partidul pentru reeducarea indaratnicilor, mai ales la Aiud! Organizase, in incinta penitenciarului, conferinte la care fusesera adusi sa vorbeasca oameni de litere, profesori universitari de la Cluj, ziaristi si fosti demnitari care "intelesesera" mersul vremilor... si tot nu cedasera, banditii! Ce naiba sa mai incerce?
Si atunci se mai gasi ceva: santajul sentimental.
Securitatea ii sfatuia pe cei din familiile detinutilor indaratnici sa le trimita scrisori si fotografii prin care copiii sau parintii batrani de acasa sa le ceara sa faca "tot ce se poate", adica toate concesiile cerute, pentru a veni acasa.
Pe unele poze, chiar copilul scria: "Taticule, uite ce mare m-am facut! De ce nu vrei sa vii sa ma vezi?".
Pe altele, nevestele, in numele lor sau al copiilor, se laudau cu reusita lor in viata sau la serviciu, dupa ce, gratie Partidului, obtinusera vreun post sau vreo functie de seama la Stat, universitate, liceu sau fabrica.
Iar intrebarea lor finala, tot la sugestia Securitatii, suna cam asa: "Si atunci, tu, tata (sau fiu, sau sot) de ce nu vrei sa faci ceea ce ti se cere, ca sa vii mai repede acasa?".
Si totusi, respingand ispitele, somatiile familiale, neinduplecati de rugaminti, multi dintre ei ramasesera in Aiud. Iar cel mai neinduplecat era tot Alecu Ghika.
Si intr-o zi, cand, in fata a sute de detinuti, in curtea inchisorii - de pe un podium de unde putea fi bine auzit - un tanar in haine vargate citi scrisoarea pe care mezinul lui Alecu Ghika i-o adresase tatalui sau, spunand ca isi putuse termina studiile universitare de Medicina si ca obtinuse post de cercetator, printul nu spuse decat: "Si ce daca?".
Scos din fire, colonelul director incepu atunci iar sa urle, ca sa-l auda toata lumea:
- Pai, bine, printe! Nici de propriul fiu nu-ti pasa? Partidul i-a oferit si post la facultate, pe cand copiii mei nici nu pot intra la ea! Si tu tot nimic?
- Domnule colonel, dumneavoastra stiti din istorie poate ca un stramos al meu si-a pierdut capul, pe la 1700, pentru Bucovina. Si tot din carti cred ca mai stiti ca un domn valah, Constantin Brancoveanu, a fost dus de turci la Constantinopol, ca sa fie taiat cu intreaga familie, daca nu renunta la crestinism. Iar cand mezinul lui l-a rugat, plangand, sa-l induplece pe Sultan, caci el e gata sa se faca musulman, tatal i-a raspuns: "Mai bine mori in legea ta!". Or, domnule colonel, stiind toate acestea, ce i-as putea spune si eu fiului meu? Decat sa moara-n legea lui, cum probabil o sa fac si eu.
De murit insa, Alexandru Ghika n-a murit in temnita, dar de ramas in istorie ca un adevarat print, tot a ramas...
Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Vremea

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867