Ziarul de Duminică

Trimise vorba Tudor Gheorghe

10.08.2007, 22:13 42

Deunazi, pe cand "salcamii innebunisera" de-a binelea, iar iasomia se destrabala prin palcurile de rai pamantean cu miroasele ei smintite, trimise vorba Tudor Gheorghe, artistul chiznovat din Podarii Olteniei, ca ne asteapta cu tarafu' la sala a mare din Bucuresti. ("Trimise vorba ...", ce mai expresie, ce mai talc!)

Acum, vorba lui fu trimisa ba prin scriere pe afise, ce astupara vremelnic ranjetele candidatilor la primarii, ba prin difuzoarele spurcate de manelisti. Potop de oameni, multi cu muierile, gatite de strada, se invalmasi in buricul Capitalei, la Sala Palatului, un fel de camin cultural, labartat peste inchipuire (sa tot incapa in burta uriasa o comuna intreaga!), cu lumini stralucitoare de-ti orbeau catatura. Becurile se stinsera domol, nu dintr-o data, si pe scena pasira apasat patru feciori, care se pornira sa cante ca pe la ei, la Jii, de-ti salta inima de bucurie. Si-asa, in timp ce lautarii-vrajitori, despre care aflaram ca au si nepoti, mangaiau si ciupeau duios instrumentele fermecate, se ivi si Tudor Gheorghe, zarif ca un haiduc, cu mustata lui deasa si fosnitoare, ca-mi aminti de zavoaiele de salcii din Calnovat. Mamaa, ce aplauze, ce primire! Ne facu semn sa tacem si zise emotionat - ce vreti, era in garliciul spectacolului! - ca odinioara, pe vremea vaporului cu batoza, stramosii nostri beau tuica direct din butoi si hauleau dumnezeieste. (Batoza am prins-o si eu, in acelasi fabulos Islaz. Sub sat, in valea ce da in Dunare si Olt, vara, se tara, ca o libarca greoaie, batoza ridicand tarana la cer. Fugeam de-mi sfaraiau picioarele zdrelite pe miristea tepoasa, ce aducea cu o teasta abia tunsa, si ma protapeam, tremurand de curiozitate, langa ciudata masinarie ce umplea vazduhul cu un uruit asurzitor, cat sa-ti sparga timpanele, nu alta. Cativa tarani vanjosi si nodurosi, cocotati pe spinarea hardughiei nervoase, o biruisera si-i indesau in gura metalica snopii de grau. Fieratania se zbatea duduind si scuipa in rafale paiele secerate si praf cu nemiluita. Intors de la treierat, tata-mare, cu obrajii manjiti de o naduseala namoloasa, cobora tacut in beci si bea tuica cu cinzeaca. In beci era racoare, nu se simteau dogoarea de afara si lumina cotropitoare a amiezii. Bunicul se stergea pe fruntea brazdata cu dosul palmei, scotea cepul de la butoi, lasa sa cada clipocind sticluta spanzurata de-o ata si scotea lichidul limpede si rece, cu arome de dude, mosmoane si zarzari coapte, pe care-l inghitea cu nesat. A doua cinzeaca o sorbea cu ragaz, fara repezeala, cat sa-si odihneasca sufletul toropit de pripeala soarelui si de istovirea ogorului muncit. Acolo, in beci, unde era racoreala si mirosea a ceapa si-a usturoi, tata-mare, cred eu, isi pieptana gandurile si cladea planuri; acolo hotara, in sinea lui aspra, cand trebuie sa coseasca lucerna, sa mane oile in batatura casei sau sa stropeasca via, ca intr-un templu pagan, in care Dumnezeu era partas la o cinzeaca.)
Si minunea se savarsi, dupa harul, dupa geniul actorului cantator, ai carui ochi adanci si scanteietori se inrourara pe loc, la pogorarea, usoara si grea, a rasuflarii lua "nea Marin" din Bailesti. Tulburat de propria-i sensibilitate, de dorul mistuitor al departarii pierdute in imensitatea mortii, artistul se piti indaratul cortinei si reveni cu lacrimile uscate. Privindu-l in infiorarea ce rascolise puhoiul de spectatori, avui senzatia ca in fata mea se arata chiar Dumnezeu, senin, iubitor si impaciuitor. Si nespus de intelegator. Creatorul lua, pentru o clipa atinsa de gratie, chipul lui Tudor Gheorghe. Dar, mai presus de toate, lua glasul lui miscator si rostirea grava a aleanurilor simple, originare.
Trimise vorba Tudor Gheorghe, tocmai cand primavara dadea in parg, ca ne asteapta cu tarafu, insa eu nu banuiam ca, de fapt, intalnirea era cu divinitatea, cu sacralitatea. Caci ce altceva este artistul, daca nu iscoada si umbra bunului Dumnezeu?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO