• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Trista realitate

Trista realitate

"Acum, cand ne-am pierdut toate iluziile si cand ne tavalim intr-o trista realitate..." - iata o descriere a "situatiunii" care, desi dateaza de pe la pasopt, se potriveste perfect atmosferei din prima jumatate a deceniului trecut, cand au fost luate majoritatea interviurilor din cartea lui Al. Cistelecan*.

De altfel, constatarea lui Negruzzi revine in gura lui Mircea Zaciu, unul dintre cei mai interesanti convorbitori din volum. Dar nu asta importa acum; fapt este ca si ceilalti 14 protagonisti ai cartii (Ion Negoitescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Mircea Martin, Mircea Iorgulescu, Dan Culcer, Adrian Marino, Lucian Raicu, Gheorghe Grigurcu, Pavel Chihaia, Virgil Nemoianu, H.-R. Patapievici, Gabriel Dimisianu) ar fi putut la fel de bine sa-l citeze pe batranul revolutionar moldovean.
Iata aici un paradox al celor 15 dialoguri critice: intrebarile lui Al. Cistelecan se rotesc in jurul unor teme comune (reevaluarea literaturii din timpul comunismului, raportul dintre etic si estetic, solutii de redresare a culturii noastre, experienta exilului, sansele literaturii romane etc.), intentia autorului fiind ca, insistand asupra problemelor "arzatoare", sa obtina un evantai cat mai larg de raspunsuri viabile. Din pacate, a iesit exact pe dos. Si asta nu din vina intervievatorului; dar nici a celor chestionati. Ci pur si simplu pentru ca scepticismul general al epocii (instalat la doar cateva luni dupa euforia din decembrie '89) nu lasa loc decat unui discurs resemnat. Exista, ce-i drept, si cateva proiecte utopice (unirea Basarabiei cu Romania, bunaoara). Dar sentimentul dominant al vremii nu este exaltarea, si nici macar indignarea, ci mai degraba constiinta unui scenariu istoric pervers si implacabil.
Cat de adanca era deceptia din randurile intelectualilor romani inca din primii ani postdecembristi, o putem vedea doar comparand raspunsurile intervievatilor, care par trase la xerox. Astfel, discutia asupra repatrierii exilatilor seamana cu o tema cu variatiuni. "Ispitit" cu varianta unei reveniri in tara, Negoitescu riposteaza astfel: "M-as fi intors in toamna aceasta, daca as fi constatat ca prezenta mea e dorita, ca e socotita necesara. Mi-e teama ca as parea celor din tara un element strain, fata de care manifesti fenomenul de respingere". (p. 14) Sau, chestionat despre natura primei sale vizite facute in Romania postceausista, Virgil Ierunca pune lucrurile la punct: "Daca prin vizita 'de onoare' intelegeti una 'oficiala', va raspund cat pot de repede: NU. N-am fost invitati nici chiar de Uniunea Scriitorilor, ci numai o simpla coincidenta a facut sa asistam la conferinta lor." (p. 30). Tot astfel, Virgil Nemoianu e intrebat daca se considera un scriitor "reintegrat" in cultura romana. Raspunsul e previzibil: "Categoric, nu! Iar aceasta nu depinde de mine numai. In pofida vorbelor frumoase auzite de la cei aflati la putere, in realitate institutiile concrete ma privesc (pe mine, ca si pe majoritatea celorlalti din aceeasi categorie) ca pe niste straini (...). Cine e odata plecat e bun plecat." (p. 148).
Dar, ca sa va linistesc, aceasta e doar prima veste proasta a cartii. In orice caz, nu cea mai ingrijoratoare. Mult mai grava e "valoarea de actualitate" (sau de "perenitate", ar zice Al. Cistelecan, de nu
s-ar teme de "premonitia sumbra" pe care o ascunde termenul) a celor 15 dialoguri critice. La cateva cincinale de la publicarea interviurilor, nu numai ca pronosticurile interlocutorilor s-au adeverit, insa ele dau prea putine semne ca-si vor epuiza in curand potentialul. Cateva exemple: "O literatura nu se schimba asa, de la o zi la alta, de la un an la altul. (...) Vom trai o etapa de tranzitie, nu foarte interesanta la inceput, in schimb foarte pestrita, si inca impura atat sub raportul estetic, cat si (mai ales) sub acela al constiintei ei morale. Dar nu cred ca anul 1990 va fi vreodata (in vreo istorie literara) o borna." (Mircea Zaciu, p. 20); "Ma tem ca prestigiul criticii va scadea. Va scadea, in primul rand, datorita racordarii, cu sau fara voie, a literaturii noastre la economia de piata. Criteriile vor aluneca incetul cu incetul, se vor diversifica, se vor pierde, valoarea va risca sa se confunde tot mai mult cu succesul, critica va trebui sa se refere tot mai mult la o sociologie a lecturii, loc pentru creatia propriu-zisa, pentru performanta critica va fi din ce in ce mai putin, iar un consens in aceasta privinta e aproape imposibil." (Mircea Martin, p. 52); fenomenul critic romanesc "este marcat de o suita de sincope si intreruperi de-a lungul deceniilor. Ramane in urma masiv, iar apoi recupereaza hulpav, neatent, mult. Acum vad ca multi oameni din mediul academic (mai ales tineri) se reped sa asimileze ultima moda critica de la Paris sau de la New York. Nu mi se pare ceva prea sanatos. (...) Daca vorbim de retardare, apoi aceasta consta tocmai in goana mult prea disperata dupa avangarda." (Virgil Nemoianu, p. 149).
Aceste deja-vu-uri rasturnate fac din 15 dialoguri critice una dintre cele mai deprimante carti pe care le-am citit in ultima vreme. Nu pentru ca ar vorbi despre lucruri neplacute, ci pentru ca ne arata inca o data cat de predictibila este, cel putin din anumite puncte de vedere, viata culturala autohtona. Insa senzatia pe care mi-a lasat-o volumul nu trebuie luata ca o judecata negativa. Dimpotriva: 15 dialoguri critice e una dintre acele scrieri cu aparenta de SF care descriu, in fond, istoria viitorului apropiat. Si cu totii vrem sa stim ce-o sa se intample, nu-i asa?

*) Al. Cistelecan, 15 dialoguri critice, Editura Aula, Brasov, 2005, 176 p.

Principalele valute BNR - ieri, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867