Ziarul de Duminică

Turnirul religiilor/ de Stelian Ţurlea

Turnirul religiilor/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

20.07.2012, 00:06 75

Shafique Keshavjee s-a născut în 1955 în Kenya, a emigrat cu familia în Marea Britanie, după care s-a stabilit în Elveţia. După teza de doctorat, devine profesor de teologie. Shafique Keshavjee este pastor protestant. Este specializat în domeniul istoriei comparate a religiilor, iar teza sa de doctorat a fost distinsă cu Premiul Societăţii Academice din Vaud "pentru un studiu de excelenţă dedicat gândirii lui Mircea Eliade" (Mircea Eliade et la coïncidence des opposés ou L'existence en duel). Shafique Keshavjee este un excelent cunoscător şi interpret al operei lui Mircea Eliade.

Cartea de faţă, apărută în 1998 şi tradusă la noi anul trecut, este un basm sau o ficţiune fantastică sau un roman de dragoste de mare succes, cu o intrigă uşor poliţistă, chiar dacă pare şi un tratat de istorie a religiilor. "Într-o ţară îndepărtată trăia un popor paşnic. Valurile murdare şi zbuciumate ale problemelor lumii nu ajungeau decât rareori pe frumoasele sale plaje, calde şi ocrotitoare. De la un timp însă, ceva nelămurit se schimbase. Florile nu mai aveau acelaşi parfum şi mierea îşi pierduse dulceaţa. Atmosfera devenise încărcată, ca stăpânită de un zgomot surd care anunţa o mare furtună." Regele ţării are un vis ciudat, în care urma să moară, asemănător viselor avute de Înţeleptul şi Bufonul său. Decide să dea ţării o religie, dar mai înainte să inaugureze o competiţie teologică, cu şase reprezentanţi, câte unul pentru ateism, iudaism, islamism, creştinism, hinduism şi budism. Fiecare dintre ei se va strădui să evidenţieze esenţa religiei lor, una urmând a fi pe placul poporului şi a-i reda sensul vieţii. În paralel, se desfăşoară şi o poveste de dragoste.

Ca la Jocurile Olimpice, reprezentanţii religiilor îşi susţin cauza, regele urmând a alege religia campionului drept credinţa oficială a poporului său. "Pentru prima dată în lume, chintesenţa acestor experienţe şi a acestor cunoştinţe este adunată la un loc şi oferită cu simplitate celorlalţi". Esenţa religiilor, conform reprezentanţilor acestora: creştinism - har şi solidaritate; iudaism - sfinţenie şi credinţă; islamism - milostivenie şi supunere; hinduismul - libertate şi nemurire; budismul - detaşare şi compasiune; ateismul - complexitate şi umanitate. La final, regele nu poate impune nimic poporului: "Statul meu trebuie să rămână laic, pentru ca fiecare bărbat sau femeie să fie liber să hotărască ceea ce îi pare a fi Adevărul esenţial."

Pe lângă o extraordinară calitate informativă, având în vedere caracterul obiectiv şi documentarea exhaustivă în ceea ce priveşte marile doctrine religioase, umorul transformă cartea lui Shafique Keshavjee într-o lectură deopotrivă accesibilă şi plăcută, presărată cu anecdote pline de spirit care dau savoare.

Romanul e şi o chemare la dialog.

Shafique Keshavjee - Regele, înţeleptul şi bufonul. Marele turnir al religiilor. Editura Nemira. Traducere din limba franceză de Florentina Dan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO