Ziarul de Duminică

Turnul Colţei, o obsesie/ de Emanuel Bădescu

C. Szathmari – Turnul Colţei, Album România, 1870

Turnul Colţei, o obsesie/ de Emanuel Bădescu

Autor: Emanuel Badescu

08.07.2011, 00:03 1499

Aidoma celorlalte capitale europene, Bucureştii ar fi fostîndrep­tăţiţi să aibă un simbol reprezentat de o construcţieaparte, respec­tată sau adorată de populaţie. Un asemenea simbol arfi putut deveni Turnul Colţei dacă...

Dacă Bucureştii n-ar pluti, uneori, ca o corabie, pe valurileseismelor, dacă n-ar fi existat patima înnoirii prin şterge­reaurmelor din trecut, dacă primarii s-ar fi îngrijit şi deconservarea monumentelor ori cel puţin ar fi refuzat demolarea lor.Trebuie spus că poporul Capitalei, născut şi crescut vreme deaproape două veacuri la um­bra falnicului turn, îl socotea "podoabaoraşului", iar în folclorul local pătrunsese expresia "înalt câtTurnul Colţii", după unele estimări el având circa 80 de metri,înălţime apreciabilă într-un oraş în care clădirile cele mai înalte- până la jumătatea secolului trecut - rareori depăşeau 15 m.Dintr-o mărturisire de epocă, aflăm că "se vedea departe deBucureşti cale de 3 ceasuri, iar când era senin şi maideparte".

Cum îl vedem în desenul slugerului Nicolae Otetelişanu, turnulavea o arhitectură străină acestor locuri, de inspiraţie nordică,supleţe şi distincţie. Aceste caracteristici de ordin general parsă-l confirme pe Sulzer, care, în "Gesehichte des transalpinischenDaciens", editată la Viena in 1787, spune că la înălţarea Turnuluiau lucrat soldaţii sue­dezi găzduiţi de Constantin Brâncoveanu dupăbătălia, pierdută de ei, de la Poltava. Lucrările au fost încheiateîn 1715, cum aflăm din pisanie:

"Această înconjurare de zid, cu toată coprinderea dintemelie, s-au zidit de dumnealui jupân Mihai Spătarul Cantacuzino,carele fiind coprins de dumnezeiască râvnă, toate acestea foarteînfrumuseţate a făcut precum se vede, pentru mărirea şi slava iuiDumnezeu şi pentru veşnica pomenire a dumnealui şi a tot neamuldumnealui şi s-au săvârşit în zilele lumina­tului Domn a toată ŢaraRomânească, Io Ştefan Vodă Cantacuzino, fiind Arhiereu - Mitropolitprea sfinţitul părinte Antim în anul 1715". Înce­put în vremea luiBrâncoveanu, Turnul ce servea de clopotniţă mănăstirii şi bisericiiColica a fost săvârşit sub domnia lui Ştefan Cantacuzino, fiindaşadar martor la mazilirea familiei Brâncoveanu cât şi la mazilireaCantacuzinilor, toţi morţi prin moarte violentă în urma intrigilorţesute la Constantinopol de învinsul de la Poltava, Regele Carol alXll-lea al Suediei - indirect prin soldaţii săi - unul dinconstructori...

Până în 1802, Turnul Colţei a stârnit admiraţia şi condeiultutu­ror călătorilor străini, faima lui ajungând departe, înaproape toată Europa, cartografii marilor cancelarii neuitând să-lmenţioneze în gra­vurile lor imaginare care înfăţişau Bucureştii.Alături de Dâmboviţa, era singurul reper real. Probabil, pentrucancelariile europene, el semnifica mult mal mult: taina intrigilorRegelui Suediei, taina hotărârii Înal­tei Porţi de a instauradomniile fanariote şi cine ştie câte alte mistere ale istoriei. DarTurnul Colţei se afla încă din construcţie sub semnul şi mai tainical fatalităţii. În data de 14 octombrie 1802, la ora 1 după-amiază,s-a dezlănţuit un cutremur care a durat două minu­te şi jumătate."Mişcările pământului - nota îngrozit Dionisie Fotino - semănau cuacelea ale valurilor". Cutremurul - intrat în istorie prin sintagma"Cutremurul cel mare" - a şubrezit toate construcţiile de pia­trăşi de cărămidă ale oraşului, a retezat falnicul turn de lajumătate, aşa rămânând pană la demolare. Imaginile parvenite dinsecolul al XIX-lea ni-l prezintă ca pe o ruină colosală, delocatrăgătoare privirii. Sub Cuza i s-a ataşat un etaj grosolan descândură, pentru a fi folosit ca "foişor de foc". I-a servit şi luiSzatnmari pentru celebrul său "Panoramic al Capitalei", în opiniaprofesorului George Potra executat în anul 1864. Artistul, singurulcare a respectat cum se cuvine măreţul monument, a revenit la elîmpreună cu Amedeo Preziosi câţiva ani mai târziu; tot lui îidatorăm şi admirabilele fotografii ale turnului cuprinse în"Albumul România", dedicat domnitorului Carol I.

Deşi va mai supravieţui aproape două decenii de la imortalizarealui Szathmari, "zilele Turnului Colţei erau numărate. Bucureştii semodernizau văzând cu ochii, iar îndepărtarea de influenţa balcanicăse dorea absolută din punct de ve­dere arhitectonic, aceastădorinţă vizând şi sacrificarea vestigiilor trecutului dezonorantpentru neamul românesc", cum se exprimase Petre Grădişteanu într-unmoment de exaltare patriotică. În vremea lui Carol I, "Foişoruluide foc" de la Colţea i s-a mai adăugat un etaj, fireşte, din lemn,pentru a mai putea fi folosit ca atare. Cu toată arhitectura sa"nemţească", turnul, situat exact pe axa construibilă Nord-Sud aBucureştilor, jignea vizibil gustul şi preten­ţiile edilitare aleepocii. Noul primar, Pake Protopopescu, liberal din gruparea luiDumitru Brătianu (nu conservator, cum se crede), fascinat de "nouaşi impunătoarea imagine a Parisului", şi-a propus să facă dinBucureşti o copie a Oraşului-lumină. Demolarea Turnului Colţei în1888 a însemnat actul de naştere al "Micului Paris"! Totuşi, dacăar fi fost restaurată, această falnică ctitorie a lui MihaiCantacuzino ar fi putut deveni simbolul oraşului Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO