Ziarul de Duminică

Tzara arde şi DADA se piaptănă/ de Radu Constantinescu

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Radu Constantinescu

18.02.2016, 23:44 624

Premieră eveniment la Naţionalul clujean!

La aniversarea a 100 de ani de la naşterea mişcării dadaiste, Studioul Art Club găzduieşte spectacolul Tzara arde şi Dada se piaptănă, colaj din textele lui Tristan Tzara (manifeste, poezie, teatru), precum şi din corespondenţa cu prietenii săi sau din scrierile lor. Selectarea şi reunirea acestui bogat material documentar a fost realizată de criticul şi istoricul literar Ion Pop, autorul primei monografii compacte şi solide din literatura noastră consacrate mişcării de avangardă, împreună cu Ştefana şi Ioan Pop-Curşeu. Autorii au întreprins o adevărată operaţiune de arheologie poetică, scoţând la iveală texte reprezentative ale dadaismului, peste care anii aruncaseră vălul uitării.

Titlul piesei defineşte concis şi expresiv, printr-un savuros joc de cuvinte cu o nuanţă voit ironică, momentul istoric al apariţiei mişcării dadaiste – anul 1916. Primul Război Mondial... Un continent întreg arde, înecat în sânge... Totul se clatină: imperii, structuri sociale, existenţe individuale... De ce ar face excepţie de la regulă arta şi literatura? În oaza de neutralitate şi linişte a Elveţiei, un grup de tineri încearcă să impună un nou canon poetic. Ei vor, nici mai mult, nici mai puţin, anularea tradiţiei prin crearea unei literaturi noi, total diferită de ceea ce se scrisese până atunci. De fapt, o contestare totală a vieţii, dar şi a morţii, a binelui, dar şi a răului, sub semnul cuvântului cheie „NIMIC”.

Adevărată biografie a mişcării Dada, piesa are o dimensiune didactică implicită, menită să familiarizeze spectatorii cu principalele momente ale constituirii dadaismului: plecarea lui Tristan Tzara din România la Zűrich, frecventarea cabaretului Voltaire unde, alături de Marcel Iancu, în 5 februarie 1916, pune piatra de temelie unei construcţii literare care va marca decisiv lumea artistică mondială, conceperea şi publicarea, doi ani mai târziu, a Manifestului Dada, disputele ulterioare şi disoluţia grupului, refugiul în studiul artei africane sau al anagramelor din opera lui Villon. Cu rigoare şi profesionalism sunt abordate şi momente din ultima parte a existenţei poetului asupra cărora biografii s-au pronunţat cu o oarecare discreţie: perioada implicării sale politice, începând cu Războiul Civil din Spania, opţiunile sale de stânga, apartenenţa la Partidul Comunist Francez, de care se rupe abia în 1956, după intrarea trupelor sovietice în Budapesta.

Nu aş vrea să se înţeleagă din cele spuse până acum că suntem invitaţi la o doctă, dar plictisitoare dizertaţie consacrată dadaismului. Nici vorbă de aşa ceva! Conceptele teoretice ale curentului sunt ilustrate scenic prin soluţii dintre cele mai diverse. Iar aici, fantezia regizoarei Ştefana Pop-Curşeu şi a colaboratorilor săi se dovedeşte fără limite... Spectacolul este o perpetuă explozie de culoare şi muzică, de extravaganţe aparent spontane ale actorilor, fiecare distribuit în mai multe roluri construite cu migală de artizan, cu obsesia detaliului semnificativ; într-un cuvânt, în totul şi în toate, suntem martorii unui spectacol dadaist 100%, pe care şi l-ar fi asumat, cu siguranţă, şi Tzara!  

Într-un spaţiu zgârcit ca dimensiuni (spectacolul ar merita translat, fără modificări tehnice semnificative, în Studioul Euphorion al Teatrului Naţional), cei cinci actori dansează, cântă, fac pantomimă, îşi schimbă costumele la vedere, intră printre spectatori antrenându-i în zgomotoasa cavalcada dadaistă. Strigăte. Demolare. Negări vehemente. Inconfundabilul bumbum al avangardei răsună copleşitor în spaţiul de joc clujean, riscând să declanşeze un şoc auditiv spectatorilor. Filip Odangiu (Tristan Tzara) împreună cu Rareş Stoica, Cristian Grosu şi Cătălin Codreanu (Marcel Iancu, Richard Hülsenbeck – părintele dadaismului berlinez şi Hugo Ball – patronul celebrului cabaret, dar şi Sfinţii Gargal, Casdoas şi Govdela – personaje imaginare, comentatori a posteriori ai fenomenului) sunt magistrali, trăindu-şi cu frenezie rolurile. Secvenţa în care se declamă onomatopeic, într-un limbaj inexistent („Cuvântul a murit!” exclamă unul dintre personaje), succesiune aleatorie de sunete, strunite de intonaţie şi mimică, este o modalitate scenică absolut antologică de a defini creaţia dadaistă.

Am lăsat special la urmă al cincilea personaj (Maya şi... alţii) interpretat de... Ştefana Pop-Curşeu. Şi în această a treia ipostază din spectacol, directoarea artistică a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca (iată şi o a patra ipostază!!) se dovedeşte a fi o surpriză dintre cele mai plăcute. Alături de cei patru profesionişti ai scenei, ea se integrează cu dezinvoltură şi aplomb ritmului spectacolului, este suavă şi delicată în rolul Mayei, debordantă în dansul african, spontană, exuberantă în celelalte apariţii.

Şi pentru că tot vorbim de Ştefana Pop-Curşeu, trebuie subliniat faptul că invenţia sa regizorală este inepuizabilă. Aşa cum spuneam, textul cuprinde o mare cantitate de informaţii care se cereau transmise spectatorilor prin mijloacele specifice artei scenice; iar regizorul imaginează soluţii dintre cele mai neaşteptate. Retrospectiva istorică a anului 1916, love-story-ul elveţian, tribulaţiile lui Hülsenbeck, tentativa lui Tzara de a scăpa de armată sunt rezumate pe un ecran unde fie sunt proiectate imagini-document, fie sunt comentate savuros, în cheie comică, printr-un ingenios joc de ombres chinoises, de un haz irezistibil. Ştefana Pop-Curşeu este ajutată cu talent în acest demers de colegii actori care îşi asumă, la rândul lor, o dublă calitate în spectacol. Astfel, scenografia este semnată de Filip Odangiu şi Rareş Stoica, video şi sound design de acelaşi Rareş Stoica, coregrafia, de Cătălin Codreanu, iar fumisteriile, de Cristian Grosu.

Spectacol beneficiind de un text de mare rafinament literar, cu subtile trimiteri livreşti strecurate printre cascadele dadaiste (Shakespeare – „Restul e tăcere!”, Eminescu – „Ai noştri tineri la Paris învaţă...”), Tzara arde şi Dada se piaptănă este mult mai mult decât un eveniment aniversar; este o pledoarie respectuoasă pentru neuitare.

 

Fotografii de Nicu Cherciu

GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)