10 decembrie 1896, Paris, Thèâtre de l’Œuvre. Premiera spectacolului Ubu rege de Alfred Jarry declanşează un scandal monstru. Autorul este huiduit, iar reprezentaţiile se suspendă. Nu e mai puţin adevărat că disputa avea să se dovedească benefică pentru postumitatea textului dramatic. La mai bine de o sută de ani de la premieră, Ubu se joacă pe toate meridianele globului cu un succes întrecut doar de cel al autorului său, mort la 34 de ani, ignorat de contemporani. Personajul grotesc al domnului Ubu a depăşit de mult perimetrul scenei, devenind un etalon al grobianismului, al practicilor abuzive, dictatoriale, al prostiei agresive. Sau cum observa Romulus Vulpescu, fantasticul traducător în limba română al ciclului Ubu, el întruchipează „aspecte umane tragice cu caracter etern”.
Acest potenţial al lui Ubu de a rămâne „etern“ a fost intuit de regizorul Tompa Gábor a pus in scenă la Teatrul Naţional din Cluj spectacolul UbuZdup! – titlu incitant, explicat imediat de directorul de scenă: el a pornit de la Ubu înlănţuit, cea de a cincea piesă din serie, în care fostul rege al Poloniei şi al Aragonului ajunge la închisoare. Vizionarismul lui Jarry este aici copleşitor, iar similitudinile cu realităţi cotidiene contemporane dau senzaţia unui reportaj live de pe micul ecran. Pentru o definire cât mai exactă a crezului estetic al artistului francez, varianta scenică clujeană este completată cu alte texte semnate Jarry (cum ar fi alocuţiunea autorului rostită cu prilejul primei reprezenţatii a piesei Ubu Rege, text la fel de celebru ca piesa însăşi, datorită cuvântului care încheie scurta intervenţie şi care a declanşat scandalul despre care aminteam, merdre, tradus expresiv de Vulpescu prin căcart).
Precursor al suprarealismului şi al teatrului absurdului, Jarry nu se lasă citit şi interpretat în mod simplist. Insolitul textului şi suculenţa limbajului pot conduce la variante scenice în care vulgaritatea personajului să se transmită întregului spectacol (să notăm, între altele, că unii eroii ai piesei se numesc Pişănţap, marchiz de Brizăbrează, Pişăblând, marchiz de Iarbădeasă, lordul Byvolus etc). Tompa Gábor a fost conştient de acest risc şi a gândit montarea ca un grandios spectacol popular, unde trivialităţile, nefiind rostite grosier, nu mai sunt supărătoare. În aceste condiţii, alerta mişcare scenică, comportamentul tranşant al personajelor, rostirea abrupt/sacadată a replicilor, costumele viu colorate mi-au dat adesea senzaţia că asist la una dintre variantele celebrului teatru de păpuşi de la târguri şi iarmaroace cu Vasilache şi Mărioara, în varianta Dom’ şi Madam Ubu.
Rezultatul este un spectacol sălbatic, adesea bizar, plin de nelinişti, de un comic tragic şi un dramatism apăsător. Scenografia inspirată a Carmencitei Brojboiu potenţează expresiv aceste trăsături. Pereţii glisabili ai scenei, de o culoare mohorâtă şi maculaţi de mâzgăleli naive, cu fel de fel de trape, uşi şi ferestre care animă şi ritmează reprezentaţia (coregrafia Vava Ştefănescu), sugerează acel univers concentraţionar generat de practicile dictatoriale ale eroului.
În rolurile principale, Marian Râlea şi Anca Hanu susţin un adevărat recital actoricesc. Obscenul şi grotescul celor două personaje sunt puse în evidenţă cu mijloace interpretative rafinate, cu modulări subtile ale inflexiunilor vocii, fără excese gestuale sau mimice. De altfel, întreaga echipă de actori dovedeşte o exemplară omogenitate în adecvarea soluţiei regizorale propuse, joacă cu plăcere nedisimulată, savurează replicile, trece cu dezinvoltură de la un rol la altul, suportând cu stoicism un machiaj incomod dar expresiv. Ar fi nedrept să nu nominalizez întreaga distribuţie: Dan Chiorean, Silvius Iorga, Alexandra Tarce, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Cristian Rigman, Irina Wintze, Elena Ivanca, Angelica Nicoară, Ionuţ Caras, Cornel Răileanu, Cristian Grosu, Dragoş Pop, Adrian Cucu.
Spectacolul original avea acompaniament muzical „la pian, timpane şi chimvale”, cum consemnează comentatorii. Nu altfel se prezintă şi montarea de la Naţionalul clujean. Inspirata şi neobosita Ada Milea a pigmentat textul cu melodii interpretate live de Sânziana Tarţa (una din cele mai promiţătoare prezenţe ale noii generaţii de actori), acompaniată de o mică formaţie (chitară, trompetă, saxofon). Aplauzele entuziaste ale sălii validează atât calitatea şi modernitatea liniilor melodice, dar şi savoarea excepţională a textelor semnate tot de compozitoare, care comentează maliţios întâmplările de pe scenă. Iată două mostre din care doar sintagma DNA lipseşte, pentru a ne afla în cea mai acută actualitate:
Azi eşti la guvernare / Mâine eşti la închisoare / Poimâine iar la guvernare / Răspoimâine eşti iar la închisoare / Răsrăspoimâine la guvernare / Azi te bag la zdup / Mâine vin şi te pup.
Trăiască sclavia !...Trăiască puşcăria!...
Trăiască miliardele de hoţi / Şi instanţa ce i-a condamnat pe toţi
Familia Ubu e nemuritoare / Ne va conduce spre dezastre viitoare.
UbuZdup, în viziunea regizorală a lui Tompa Gábor pe scena Teatrului Naţional din Cluj, este de o tulburătoare actualitate, amplificându-şi sensurile într-o paradigmă a puterii confiscate, sub atenta privire a mereu înnoitelor „garnituri” de politicieni. Sau, cum ar spune Dom' Ubu: Libertatea e când cel ce comandă execută doar el. Libertatea e când te insubordonezi la cel mai înalt nivel.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
