Ziarul de Duminică

Un antropolog în căutarea pietrei filosofale/ de Marius Vasileanu

Un antropolog în căutarea pietrei filosofale/ de Marius Vasileanu

Autor: Vasileanu Marius

07.10.2010, 23:38 129

"Trebuie să ştii că nu vei putea să creezi nimic, căci aceasta opoate face numai Dumnezeu. Dar să facă lucrurile care sunt oculteşi ascunse în umbră să iasă la lumină, să devină evidente, să sedezvăluie, aceasta este uneori permis filosofilor care auînţelegerea, şi Dumnezeu le-o acordă prin intermediul Naturii"(Sendivogius, "Novum Lumen Chymicum", 1691) - acesta estefragmentul cu care porneşte la drum, probabil, cel mai elevatstudiu dedicat alchimiei, publicat de un român, după cele ale luiMircea Eliade.

Se intitulează "Piatra filosofală. Spaţiu, spirit şi materie întratatele alchimice de la sfârşitul Renaşterii" (Ed. Paideia,traducere Stela Gheţie, 2010) şi este teza de doctorat susţinută laÉcole Pratique des Hautes Études (Paris) de Radu Drăgan. Catedra"Curente esoterice şi mistice în Europa modernă şi contemporană"era condusă în acea vreme de celebrul profesor Antoine Faivre(astăzi, retras la pensie) iar îndrumătorul tezei a fost profesorulJean-Pierre Brach, cel care i-a luat locul magistrului.
Radu Drăgan este antropolog, arhitect şi poet. A absolvitInstitutul de Arhitectură din Bucureşti, a publicat versuri înrevistele "Amfiteatru" şi "Luceafărul" şi debutează editorial cuvolumul de versuri "Marea transparenţă" (1979, Premiul pentru debutal Editurii Albatros). După '89 devine asistent, apoi conferenţiarla Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu". În ianuarie 1990,fondează revista "Arhitext"; publică aici, ca şi în "Arhitectura"sau în "Revista de istorie şi teorie literară", eseuri şi criticăliterară. În timp ce profesează în mai multe agenţii de arhitecturăşi decoraţiuni interioare, face un prim doctorat în antropologiesocială şi etnologică la École des Hautes Études en SciencesSociales (Paris) şi un al doilea în ştiinţa religiilor (1996-2000),la École Pratique des Hautes Études.
O primă culegere de eseuri, "Fiinţa şi spaţiul" (împreună cuAugustin Ioan, Ed. ALL, 1992), dezvăluie preocuparea autoruluipentru hermeneutica spaţiului sacru. A mai publicat "Munteleînflorit. Contribuţie la o hermeneutică a imaginarului" (Ed.Jurnalul literar, 1998) care este o cercetare analitică a spaţiuluisimbolic în mai multe texte alchimice de la sfârşitul Renaşterii.Fără nici o tendinţă spre tracomanie, patru dintre cele cincistudii care compun volumul se referă la mitul lui Zalmoxis. O altălucrare, "Lumile răsturnate" (Ed. Paideia, 2000), este traducereaîn limba română a cărţii "Les Mondes renverses", apărută la Parisîn 1999, şi propune o analiză comparativă a spaţiului careprezentare socială, pe baza cercetărilor autorului în satelevâlcene.
Iată aşadar o personalitate polivalentă ale cărei studii academicesunt de neignorat, ale cărei eseuri ("Meteorologice", Ed. Jurnalulliterar - cartea cuprinde articolele politice publicate între anii1990 şi 2007 în revista Jurnalul literar) ar trebui să dea degândit oricărui analist politic, ale cărei versuri sunt un legatodiafan pentru toate cele de până acum.
De unde atunci preocuparea pentru căutarea pietreifilosofale?

Nu este nici un mister aici, ca mai tot ceea ce se-ntâmplă înspaţiul academic occidental în acest domeniu, cartea de faţă îşipropune, declară autorul, să înţeleagă evoluţia unei idei: "modulîn care conceptul foarte abstract de «spaţiu», moştenit de gândireaoccidentală din «Timaios» şi din «Fizica» lui Aristotel, s-ametamorfozat, datorită hermetiştilor de la sfârşitul Renaşterii, pede o parte, pentru a servi drept bază filozofiei naturii în careomul era intermediarul între lume şi divinitate şi, pe de altăparte, graţie în parte operei alchimiştilor, pentru a fonda oconcepţie foarte concretă despre divinitatea însăşi, înainte de aintra o dată cu Leibniz şi Kant într-un proces invers de«re-idealizare»" (p.460).
După ce parcurge o imensă bibliografie - parţial, regăsită înfinalul cărţii, ceea ce constituie un bun îndreptar pentru viitoarecercetări -, Radu Drăgan mărturiseşte nu fără o urmă de lirism şiumor: "Imaginarul alchimic a devenit astfel, puţin câte puţin, unfel de desen animat fără sfârşit, în care aceleaşi personaje şiaceleaşi clişee îşi fac apariţia în nenumărate împrejurări. În«Amfiteatrul» lui Khunrath, o întreagă «artă cinematografică» avantla lettre e pusă în serviciul descrierii unei realităţi abstracte,simbolice şi mistice totodată, dificil comunicabile altfel.Căutarea pietrei filosofale e asimilată cu o călătorie periculoasăcătre un palat ascuns în interiorul unui munte înalt, undeiniţiatul trebuie să urce treptele care semnifică tot atâtea etapeale desăvârşirii lui spirituale" (p.463).
Lectorul va putea călători astfel - însăşi parcurgerea cărţii esteo primă formă de iniţiere în secretele pietrei filosofale -începând cu cosmogoniile şi cosmologiile alchimice, continuând cuspaţiul ca structură logică pentru a ajunge la locuinţa alchimicăidentificată cu cetatea ideală. Un periplu fascinant şi laboriosdin care spicuim câteva teme: hermetism şi raţionalism, sufletullumii şi problema continuităţii, o cosmogonie a dorinţei:discipolii lui Paracelsus, Kieser, Boehme, problema vidului laachimişti, spaţiul omogen şi piatra cubică, regele care apare înOrient, muntele înflorit, Christianopolis şi alte utopii aleRenaşterii, de la esenţa incorporală la monadă ş.a.m.d…
Credincioşii creştini vor fi şocaţi să afle şi vor protesta, cusiguranţă, când vor citi că piatra filosofală a fost identificatăde unii cu Hristos: "După ce a descris uniunea corp-spiritrezultată din transmutaţia alchimică, Bonus compară acest proces cunaşterea lui Iisus. Dar el îi atribuie lui Alphidius o afirmaţieasemănătoare (ca şi Hristos, Piatra s-a născut dintr-o fecioară şidintr-un bărbat care n-a cunoscut femeia), ceea ce face caidentificarea Piatră-Hristos să fie rezultatul unei tradiţiivenerabile şi imposibil de reconstituit cu precizie. Puţin dupăBonus, Jean de Rupecissa va relua această comparaţie ca şi autorullucrării «Livre de la Sainte Trinite»; ea devenise un leitmotiv alalchimiei speculative" (p. 281).
Comparaţiile nu se opresc aici, Radu Drăgan ajunge la concluziiedificante - pentru autor cosmologia hermetică imaginează "o lumecompusă din două entităţi ireconciliabile, lumea lui Dumnezeu şilumea oamenilor. Dar raportul lor e valorizat altfel decât însocietăţile tradiţionale: în loc să urmărească să împiedicecomunicarea dintre ele, hermetismul îşi propune să faciliteze printoate mijloacele contactul lor, ascensiunea sufletului saucoborârea spiritului divin în materie, manifestarea vizibilă a ceeace era considerat ca o fericită epifanie" (p.467).
În finalul impresionantului studiu vom mai găsi o anexă cusplendide reproduceri după gravurile alchimice greu încărcate desimboluri - multe dintre acestea "strecurate" şi prin construcţiilecatedralelor ori frescelor creştine.

Iată de ce, întrebarea cu care am pornit la drum - de undepreocuparea pentru căutarea pietrei filosofale? - obligă la unrăspuns dat tot de Radu Drăgan (într-un dialog cu subsemnatulpublicat în Adevărul literar şi artistic, nr. 878, 4 iulie 2007):"Dacă vrei, eu cred că sunt un fel de vestigiu nereuşit al mituluiomului universal care nu prea mai are căutare în ziua de astăzi, unfel de relicvă intelectuală a acestui om total care a dispărut şicare în ziua de azi este o rara avis. Mă simt de multe ori maicontemporan cu eroii mei, Pico şi Ficino decât cu omul de astăzicare este robul hiperspecializării şi al unei societăţi din ce înce mai materialiste şi lipsite de această viziune universalistăcare a dispărut după Renaştere. Pentru că eu cred că, până la urmă,omul nu poate fi încorsetat într-o disciplină strictă. Este, poate,pur şi simplu vorba de curiozitatea intelectuală. De fapt, cred căsunt un exemplu tipic al acestei categorii intelectuale care refuzăspiritul unidirecţional, dar care a eşuat într-o lume prea puţindispusă să accepte această polivalenţă a spiritului"…


Foto 1: "Alchimist în căutarea pietrei filosofale", pictură în uleide Joseph Wright (1771)
Foto 2: Piatra Filosofala - gravură alchimică

MARIUS Vasileanu (n. 14 aprilie 1964, în Gura Humorului,Bucovina) are o licenţă în filosofie (Universitatea Bucureşti) şiun master în antropologia spaţiului sacru (Universitatea deArhitectură "Ion Mincu"). Din 2007 este doctorand al UniversităţiiBucureşti, Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară încare continuă studiile de antropologie a religiei. A fost directoral Editurii Muzicale şi profesor de istoria religiilor înînvăţământul preuniversitar. A ţinut cursuri şi seminarii deintroducere în istoria şi antropologia religiilor la UniversitateaBucureşti şi la Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu". Asusţinut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri,recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri - în jurnale,reviste culturale şi cu profil spiritual -, producător şirealizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principaleleteleviziuni centrale. A fost redactor-şef al revistei Adevărulliterar şi artistic. În prezent realizează o pagină de religie însăptămânalul Timpul. A publicat cartea "În căutarea duminicii.Sacru şi profan în epoca foiletonistică" (Editura Paralela 45,2008).


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO