Ştirea am citit-o pe Net pe la mijlocul lui februarie. Timişoreni necunoscuţi au creat un nou tip de lanţ uman, ei lasă în locuri publice câte un mic cadou pentru cel care are nevoie: un plic de cafea, o ciocolată, un tricou, câteva banane sau chiar o pereche de cizme sau o pereche de jeans, însoţite de un bileţel pe care scrie "Cu drag, pentru cineva care are nevoie. Ajută şi tu pe cineva fără să ceri nimic în schimb". Ideea, se spunea în articolul de pe Net, aparţinea încă de acum câţiva ani americanilor, dar timişorenii au adoptat-o şi au trecut la treabă. Au creat în plus pe Facebook asociaţia Look Inside. De bună voie şi nesiliţi de nimeni, dar mai ales cu zâmbetul pe buze.
Bucureştenii sunt mult mai agitaţi, mai încrezuţi, mai cosmopoliţi, mai agresivi, mai egoişti decât conaţionalii lor care au şansa de a trăi în locuri mai aşezate. Dar nu pot să cred că bucureştenii, în pofida vacarmului în mijlocului căruia le este dat să supravieţuiască, nu pot fi şi umani, nu pot fi capabili de a zâmbi cald, nu pot fi altruişti. Fie doar şi "de amorul artei", pentru domolirea conştiinţei, sau pentru a-şi mai ostoi orgoliul.
Imediat ce am citit articolul pe Net despre iniţiativa timişorenilor, am vrut să fac la fel. Era însă un mijloc de februarie bucureştean, iar locurile publice susceptibile de a-mi lăsa cadoul erau dominate de munţi de zăpadă murdară, împodobită din belşug de gunoaie revărsate din tomberoane sparte, totul înconjurat de un ocean de băltoace în creştere. Aşa că mi-am amânat până la primăvară gândul cel bun al cadoului de la colţ de stradă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
