Ziarul de Duminică

Un eveniment extraordinar, aproape nebăgat în seamă: MARCUS 90/ de Tudor Călin Zarojanu

Un eveniment extraordinar, aproape nebăgat în seamă: MARCUS 90/ de Tudor Călin Zarojanu

Galerie foto

Autor: Tudor Calin Zarojanu

13.03.2015, 00:09 984

Analiza matematică, poetica, lingvistica, semiotica, filozofia, istoria ştiinţei, istoria educaţiei, teoria educaţiei, umorul, teoria jocurilor, logica, logica matematică, limbajele formale, gramaticile şi automatele finite, literatura, lingvistica structurală, lingvistica algebrică, poetica matematică, istoria matematicii, metodele distribuţionale algebrice în lingvistică, semiotica, semiotica formală a folclorului, ambiguităţile contextuale în limbajele naturale şi cele artificiale, metodele matematice în problematica dezvoltării, gândirea algoritmică, semiotica matematică a artelor vizuale, memorialistica, paradoxul, timpul, relaţia dintre artă şi ştiinţă, plictiseala şi distracţia – iată o parte dintre domeniile de cercetare şi de interes ale academicianului Solomon Marcus, materializate în peste 50 de volume, traduse şi republicate în mai multe limbi, şi peste 500 de articole publicate în reviste ştiinţifice sau culturale. Opera sa a fost citată de peste 1.000 de autori. Este una dintre cele mai importante personalităţi ale lumii în materie de transdisciplinaritate, în special în lingvistica matematică, al cărei fondator este.

 

Profesorul care învaţă de la studenţi

Unii dintre cei are căror lucrări de doctorat le-a coordonat au devenit la rândul lor celebrităţi mondiale, de pildă Cristian Calude, Mihai Dinu sau Gheorghe Păun. Ei, bine, în aceste condiţii, profesorul a afirmat în mod repetat că a avut de învăţat de la unii dintre studenţii lui! De asemenea, a apărat mereu – contra curentelor – generaţia tânără, pe românii valoroşi care au emigrat (nu este vorba de o migraţie a creierelor, spune Marcus, de o pierdere pentru ţară, căci ei acolo fac pentru România mai mult decât ar fi făcut acasă) şi, nu în ultimul rând, Internetul şi tehnologia de ultimă oră, care nu prosteşte, nu alienează şi nu îndepărtează de cultură dacă sunt folosite cu cap – ci, din contră, sunt de mare folos pentru dezvoltarea gândirii şi a culturii generale.

Am avut privilegiul să-l am profesor pe Solomon Marcus, la Analiză matematică, şi apoi îndrumător al lucrării mele de diplomă, „O privire matematică asupra piesei Romeo şi Julieta”. Un coleg a abordat poezia cu ajutorul calculatorului, o colegă muzica…

Am rămas în legătură cu profesorul de-a lungul celor 35 de ani care au trecut de atunci şi în care mi se pare că nu s-a schimbat deloc! Nici fizic, nici spiritual. Decât, poate, într-un singur sens: este din ce în ce mai îngrijorat – de-a dreptul îngrozit, aş zice – de dezastrul sistemului educaţional din România. Şcolii româneşti i-a acordat Solomon Marcus cea mai mare parte a timpului, energiei, culturii şi inteligenţei sale în ultimii ani. Nu cunosc pe nimeni care să fi umblat atât de mult prin ţară, prin şcoli şi licee, şi să se fi zbătut atât de tare – teoretic şi practic – pentru învăţământul românesc. Dar staţi liniştiţi: din câte ştiu, niciunul dintre cei peste 20 de miniştri post-decembrişti ai domeniului nu a încercat să-i ceară părerea!

În 2001, Solomon Marcus a devenit membru titular al Academiei, dar nu şi-a prezentat discursul de recepţie decât în 2008, pentru că… a vrut să-l documenteze şi să-l pregătească foarte bine! Aşa cum a explicat la momentul respectiv, a vrut să preia idei din discursurile „părinţilor spirituali” ai săi, descoperind însă cu stupoare că acestea n-au existat, căci puterea comunistă, complexată de Academie, a interzis o lungă perioadă ceremoniile şi discursurile de titularizare. „Atunci”, a explicat Marcus în 2008, cu amar umor, „a trebuit să caut discursurile profesorilor profesorilor mei, adică bunicii mei spirituali.”

„Singurătatea matematicianului” a făcut binemeritate valuri pe Internet, merită să-l citiţi, este un text absolut excepţional: http://www.acad.ro/com2008/pag_com08_0327Marcus.htm

 

Un discurs ca un strigăt

Pe 1 martie, academicianul Solomon Marcus a împlinit 90 de ani. Slavă Domnului, n-a fost uitat de forurile ştiinţifice: pe 2 martie a fost sărbătorit la Universitatea din Iaşi, pe 4 martie la Academie şi pe 6 martie la Facultatea de Matematică-Informatică.

Această minunată aniversare a fost în schimb ignorată aproape cu totul de către presă, preocupată de lucruri mult mai importante. Au fost două-trei ştiri că a împlinit 90 de ani şi ceva mai multe că va fi celebrat în Aula Academiei. Dar acolo n-a fost nicio televiziune! Radio România Actualităţi a avut un reporter şi a dat pe post inclusiv câteva fragmente din discursuri, în publicaţia online eAzi a scris un editorial conducătorul ei, Octavian Ştireanu, şi… atât! TVR2 îl sărbătorise în avans, pe 28 februarie, în cadrul emisiunii „Arte, carte şi capricii”, printr-un interviu realizat de sus-semnatul. Iertare dacă insist pe acest aspect, dar am înlemnit pur şi simplu văzând că nu e acolo nicio cameră de filmat, niciun fotoreporter, iar la sfârşit cred că nimeni nu i-a luat vreo declaraţie profesorului.

Au fost 23 de vorbitori, plus sărbătoritul. Fiecare discurs avea un titlu distinct; al său s-a numit „Raport de activitate pentru ultimii 5 ani şi proiecte pentru anii următori”!

Nu am mare lucru de povestit despre ceilalţi. Am fost dezamăgit că nimeni n-a vorbit liber – în afară de doi din cei patru care şi-au transmis mesajele video din străinătate, căci – cum spune acelaşi Marcus – nu există universitate importantă în lume unde să nu predea măcar un profesor român!

În aulă, cel mai frumos au vorbit Basarab Nicolescu şi Gheorghe Păun.

În momentul în care Solomon Marcus a ajuns la microfon, parcă s-a schimbat totul – şi nu numai pentru că era sărbătoritul reuniunii. A animat sala de la prima frază, în care a spus că nu se simte prea bine, pentru că în cadrul Secţiei de Ştiinţe Matematice exista cutuma să nu fie sărbătoriţi oameni în viaţă...

Foarte repede însă a trecut de la umor la dramatism. La punctul 3 al „Raportului” său, profesorul s-a înflăcărat într-un mod care-ţi făcea pielea de găină... Citatele care urmează le-am notat în fuga creionului, dar sunt sigur că sunt fidele discursului liber cara a răsunat tulburător în Aula Academiei:

„Aş spune că acesta este domeniul cel mai important al activităţii mele, cel al relaţiilor personale, foarte multe pe mail şi foarte multe cu elevi şi părinţi de elevi. Unul dintre elevi e aici, în sală, a venit să-mi aducă un buchet de flori. (...) Acestor copii LI SE CALCĂ ÎN PICIOARE DREPTURILE ŞI NEVOILE! Vocea lor nu o ascultă nimeni! În mesajele lor, ei ÎŞI STRIGĂ SUFERINŢA! (...) Aş fi vrut să aduc la acest microfon... dar nu ştiu dacă protocolul Academiei permite... Aş fi vrut să aduc câţiva copii la acest microfon! M-aţi fi lăsat? (a reieşit că nu prea – n. TCZ) (...) Ne batem joc de elevii de nota 10. Ei sunt conştienţi că sunt ÎNDOPAŢI cu cunoştinţe care nu le folosesc la nimic, în schimb lucrurile care i-ar interesa nu sunt în programă. Această suferinţă ei o exprimă insistent! Am întâlnit-o în toate colţurile ţării! (...) Adulţii nu au nici răbdare, nici timp, nici pregătirea intelectuală necesară ca să le acorde atenţie! (...) Noi PRETINDEM că le apărăm nevoile şi drepturile! Nu se întâmplă DELOC asta! De aceea, ei sunt tot mai mult bântuiţi de depresii şi de stres, acest fenomen va exploda! (...) Ieri am fost invitat la Guvern în legătură cu lucrarea „România noului val”, pe care am prefaţat-o, 70 de proiecte pentru România ale unor tineri între 16 şi 30 de ani; i-am spus premierului că situaţia din învăţământ şi educaţie este DISPERATĂ şi tot ceea ce vrem să facem este compromis din cauza asta. (...) EU SUNT PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL CELOR FĂRĂ DE CUVÂNT!”

Nu mi-e ruşine să spun că aici m-au podidit lacrimile...

Profesorul a aminit că, la 85 de ani, a declarat „Cuvântul-cheie e PROIECT. Nu mai ai proiecte, nu mai eşti!”, după care ne-a anunţat că programul său este în continuare foarte ocupat. Va fi sărbătorit şi la Turku, în Finlanda, şi la Istanbul, dar nu deplasările externe sunt cele care contează mai mult, ci cele interne. Într-o discuţie mai veche îmi povestise că a intrat într-o clasă în care pe perete era afişată regula „Nu vorbi neîntrebat!”, lucru care l-a scandalizat, mai ales că – spre comparaţie, un prieten stabilit în străinătate, nu mai ştiu exact unde, cred că tot în Finlanda, i-a relatat că fusese chemat la şcoală de învăţătoarea băiatului lui. „E o problemă cu copilul dv.”, i-a spus femeia codindu-se, de parcă urma să-l anunţe că fumează în ore. „Nu învaţă!?” „O!, ba da, învaţă prea bine, dar... pune prea puţine întrebări!”

La 90 de ani, Solomon Marcus continuă să-şi şi să pună un milion de întrebări.

Nu e de mirare că este atât de tânăr. Şi nu e de mirare că a declarat de mai multe ori: „Eu nu m-am plictisit niciodată.”

Cred şi eu!

AFACERI DE LA ZERO