O relatie extrem de interesanta, dar putin studiata, e aceea dintre reproduceri si lucrarile expuse in muzee, colectii, galerii, piete...
Multi oameni, hraniti sistematic cu imagini color din ghiduri, albume si carti de arta, marturisesc, cu un soi de sinceritate ce aduce a lepadare, a distantare legitima, ca, in Muzeu, cutare tablou i-a dezamagit.
Cuvantul pare inadecvat sau cel putin dezavantajant, fiinca iti denunti astfel un contratimp intelectual, un dezacord cu sensibilitatea unor multimi.
Daca nu cumva - ca in cazul "Mona Lisa" -, cu un avant omagial, planetar. Cum, adica, sa nu-ti placa "Gioconda"?! Sinceritatea maxima, in anumite situatii, pare ori fronda, ori necuvinta, ori infirmitate.
Remarca, insa, se motiveaza perfect, deoarece o mare dezamagire e pandantul unei mari amagiri. Reproducerile te amagesc, iti cladesc un sistem de criterii, iar Muzeul ti-l tulbura.
In albume, "Laptareasa" lui Vermeer, de la Luvru, acoperind pagina intreaga, la fel ca - sa zicem - orice lucrare monumentala de Veronese, are o prestatie optica impunatoare.
Cand deschizi cartea, reproducerea ti se ofera in exclusivitate, cu un cumul de virtuti supralicitate. In cazul "Laptaresei", reproducerile sunt adesea de doua ori mai mari ca tablouasul de la Luvru si-ti impun prin excelenta pensulatiei.
Aceasta este senzatia care te retine, de precizie in maiestate. In Muzeu, turistii se intreaba precipitati unde e expusa celebra pictura a lui Vermeer. Dar, cand ajung inaintea ei, au un soc. Descopera o imagine nu mai mare de-o palma.
Sentimentul care te insoteste e acela de esec. Te simti inselat. Mai rau: cultivi convingerea ca esti subiectul unei masluiri, ale carei ratiuni si mecanisme iti scapa.
Adevarul e ca, in carti, frumosul e mediat de o imagine conceputa spre a-ti furniza un maximum de sugestii, cu un optim de informatie optica, pe cand in Muzeu privirea e singura, neajutata, iar judecata trebuie sa clarifice scurt o aglomerare de contrarii.
Ce vezi, de fapt, cand te afli in fata cu "Gioconda"? Adevarul e ca nu te afli niciodata fata in fata cu lucrarea.
Intre tine si opera lui Leonardo se asaza mai multe filtre, pe care, pe moment, iar uneori si dupa ce pleci din Muzeu, incarcat de dezamagiri, le ignori: multimile de asiatici care, cu disciplina lor de card, placida si tehnicizata, te impiedica sa te concentrezi; cei cativa metri, de la firul rosu pana la peretele pe care e situata lucrarea; geamul gros de cristal; straturile de verniuri, care modifica mult efectul scontat de Da Vinci; comentariul "de lemn" din casti, conceput sa te sperie, sa te impovareze cu ideea ca sublimul operei e destinat doar unor alesi.
ai, bineinteles, cenzura reproducerilor, in care Mona Lisa e ori mai verzuie, ori mai maro.
"Fata in fata cu lucrarea", cu valorile ei care o fac atat de faimoasa, se afla doar muzeografii, savantii, care o studiaza la intimitatile tehnice, eruditii, care-i cunosc avatarurile, care stiu sa-i masoare maiestria, intr-un sistem european si mondial de maiestrii atent etajate valoric.
Fata in fata cu "Mona Lisa", la Luvru, vezi, din nefericire, numai ce stii. La ce-ar trebui sa stii ajungi doar prin truda reinnoita cu reproducerile, cu cartile.
E un cerc vicios, veti zice, si pe buna dreptate. Iesirea din cerc se face prin efort individual.
Frumosul, daca nu te apropii de el mediat, preparat, dotat cu criterii de recunoastere, curatat de prejudecati si judecati confortabile, te respinge.
ai, cum spuneam, te impovareaza cu dezamagiri durabile, de-o viata.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
