Ziarul de Duminică

Un poet tanar la numai 85 de ani

09.05.2008, 17:33 73

Pe 21 aprilie, anul acesta, poetul Mircea Popovici a implinit 85 de ani. "Si ce-i cu asta, draga?", parca-l aud admonestandu-ma. "Trebuia sa ma faci de ras, sa afle toata lumea?" Ceea ce admir si respect la acest om este elasticitatea pe care si-o pastreaza in pofida varstei, umorul, dar si discretia.

Ultima oara cand l-am intalnit, l-am complimentat ferm: "Ma bucur sa va gasesc tot verde". Mi-a raspuns zambind hatru: "He-he, dragul meu, verdele asta mai vine si de la cocleala". Da' de unde? Mircea Popovici e mult mai tanar si mai deschis decat majoritatea scriitorilor pe care ii cunosc. Cu aceeasi recenta ocazie a intalnirii, l-am surprins facand poze cu telefonul mobil; stiu ca s-a obisnuit sa navigheze pe internet; e la curent cu tot ce se intampla, citeste ziarele, revistele culturale, asculta posturi de radio...
E, ce s-o mai lungesc, un adevarat domn, perfect ingrijit, chiar daca traieste singur, mereu curtenitor, dar si dispus sa spuna lucrurilor pe nume. Si mai mereu ma intreaba: "Auzi, dar cuconita aia cine e?". Nu stiu cum se face, ca eu nu o remarcasem...
In pofida acestei predispozitii ludice, poetul este un discret. Asa a fost, inteleg, toata viata. In Iasi il vad rar, mai rar decat mi-as dori; nu il intereseaza ceea ce s-ar putea numi "viata literara". Cum Iasiul cultural e impartit macar in doua tabere, care se uita chioras una la alta, e greu sa ramai impasibil. Ti se va reprosa ca "nu poti dansa cu toata lumea". Eu am patit-o. Ei bine, Mircea Popovici se situeaza natural dincolo de bine si de rau. Nu e nici cu unii, nici cu altii. De aceea nu e un rasfatat al revistelor iesene. Nu e nici un client obisnuit al premiilor, care in urbea noastra se cam impart amical. De fapt, cred ca acest delicat semianonimat i-a convenit mereu.
Dar cine e Mircea Popovici? s-ar putea intreba cititorii acestei rubrici. Cand l-am inclus pe lista autorilor studiati, studentii mei erau si ei nelamuriti. Mircea Popovici este un specimen al istoriei noastre literare. Ar trebui tras de limba, pentru ca are multe de spus. Ar trebui poate chiar sa se gandeasca serios sa-si scrie memoriile, ar fi pacat ca astfel de marturii sa fie pierdute. A frecventat, la indemnul prietenului sau Constant Tonegaru, cenaclul "Sburatorul" al lui E. Lovinescu, unde a citit in cateva randuri. Numele sau poate fi gasit in Agendele criticului. Lupta apoi in cel de al doilea razboi mondial, ca ofiter. Debutul este inlesnit de premiul pe care i-l acorda, lui si lui Geo Dumitrescu, Fundatia "Regele Mihai I". Nu-i de colo, daca tinem cont ca din juriu faceau parte Tudor Vianu, Perpessicius, Camil Petrescu, Vladimir Streinu, Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Ion Biberi si Petru Comarnescu.
Cartea, aparuta in 1946, s-a intitulat Izobare si l-a inscris pe Mircea Popovici printre reprezentantii generatiei care ulterior a fost numita "a razboiului". Alaturi de Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru, Mihail Crama, Ben Corlaciu si de alti scriitori grupati in jurul revistei Albatros, el a adus un spor de ironica relaxare a lirismului de la mijlocul veacului trecut, fandand benefic intre virulenta avangardista, inca neimblanzita, si clementa, semantica macar, a discursului. Poezia din acest prim volum se remarca printr-un ton relaxat, chiar daca fondul ei este unul apasator: avand constiinta ca este o victima a secolului, poetul adopta totusi, ca masca, badineria, bonomia chiar, iar ironia condimenteaza textele cu nota unei impacari cu sine si cu lumea. Una peste alta, numele lui Mircea Popovici este de gasit in majoritatea studiilor care iau in catare acel tulbure interval de cumpana al anilor '45-'48.
Ce s-a intamplat ulterior? Un lucru iesit din comun: poetul a amutit vreme de 41 de ani. A mai aparut cu un volum de poezie (Licente emotive) abia in 1987. Record absolut, probabil. Intre timp, a mai publicat sporadic, fara sa-l preocupe cariera sa literara. L-am intrebat odata cum se explica aceasta retragere. Mi-a raspuns sec. "Ei, ca sa publici, trebuia sa mananci rahat, draga!". Intr-un interviu, ii marturiseste lui Constantin Coroiu altceva: "Ma absorbea meseria mea de inginer proiectant, care nu prea mi-a lasat timp liber". Dar nu uita sa adauge, referindu-se la el si la colegii lui de generatie: "Noi n-am lingusit si n-am dus galosii nimanui!".
Altfel, modestia pe care o afiseaza nu este trucata, omul e foarte multumit cu cat a reusit sa scrie (cinci volume de poezii, dintre care primul in 1946, celelalte dupa 1987): "Mi se pare ca Ion Popa (sa fie vorba de Marian Popa? - n. m.) sau chiar Geo Dumitrescu au scris ca noi am pregatit o noua viziune poetica. Mie imi vine sa rad ca la asta as fi contribuit si eu". Ii vine sau nu sa rada, dar lucrurile exact asa stau. Ceva din tonul colocvial al poeziei din Izobare, precum si al celei din Plantatii sau Libertatea de a trage cu pusca se simte la lectura unei falange a poeziei optzecistilor.
La numai 85 de ani, Mircea Popovici este, daca nu un poet mare (nu asta l-a interesat), un poet important. Unul care ar trebui revizitat cu responsabilitate. Dincolo de asta, omul e una dintre figurile luminoase ale Iasilor de azi. Ii urez, din acest colt de pagina, un cald "La multi ani!" si tinerete cat mai indelungata.





Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO