Régis Jauffret este unul dintre scriitoriifrancezi de astăzi cunoscut în spaţiul românesc prin două romanetraduse în 2009 şi 2010, "Poveste deiubire" şi "Case denebuni". Născut la Marsilia, în 1955, Jauffret s-aafirmat în literatură după 2003, iar "Case de nebuni" a fostdistins în 2005 cu premiul Femina. În 2007, a publicat romanul"Microficţiuni"*), distins şi elcu premiul France Culture/Télérama şi premiul pentru umor negruXavier Forneret.
Cartea, pe care autorul a subintitulat-o roman, conţine cincisute de micronaraţiuni tragi-comice, aparent independente una decealaltă, fiecare de câte o pagină, fiecare cu titlul propriu.Cinci sute de micro-romane, de brief-uri. O adevărată enciclopediea maniilor, a obsesiilor şi a disperării, aranjate alfabetic (de la"Acoperişul lumii" la"Zoo") şi construind o perspectivăameţitoare asupra condiţiei umane urbane. Distinsa traducătoareIrina Mavrodin îl compară pe autor, în postfaţa cărţii, cuBalzac. "La Jauffret, ca şi la Balzac, întâlnim ovarietate de monomanii, dar cele care domină în mod evident,marcând puternic actualitatea acestei Comedii umanejauffretiene, sunt cele ale unui sado-masochism sexual, cu accentede o cruzime care ne duce mereu cu gândul la Sade, alt autor cucare l-am putea compara pe Jauffret, despre care am putea spune căeste un Sade al zilelor noastre. Evident, terenul privilegiat alacestor evoluţii sado-masochiste este relaţia dintre cei doiparteneri ai cuplului, această relaţie fiind singura cu adevăratcreatoare: <<Cuplul este locul în care oamenii existăcu adevărat. Ei există mult mai profund şi mai intens în relaţialor amoroasă decât în cea socială.>> (interviu înObservatorul cultural) Dar să revenim la relaţia cu Balzac,atât de puţin evidentă, ba chiar inacceptabilă când rămânem lasuprafaţă, atât de funcţională, analogic vorbind, când pătrundemmai adânc în texte. La ambii autori întâlnim o răceală anaratorului, o distanţă necruţătoare faţă de personaje şi situaţii.Totuşi, Jauffret, acest Balzac şi acest Sade al secolului nostru,îşi scrie textul cu o răceală căreia i s-ar potrivi epitetul desadică, cu o răceală pe care cititorul o suportă, o acceptăgreu la început, dar pe care, pe măsură ce avansează în masa celorcinci sute de microficţiuni, o percepe în cele mai fine mişcări aleei, altfel spus, în toată necesitatea ei pluridimensională."
Cele cinci sute de poveşti sunt uneori banale, alteori pline decruzime şi orori, dar mereu fascinante. Sute de personaje - de lajurnalistul cinic la bătrânul pedofil, de la poliţistul obosit şiprofesorul blazat la copilul nedorit de părinţi - aleargă princartea care intrigă, surprinde, nemulţumeşte, produce oroare, dar,dacă rezişti să citeşti, eşti copleşit de umorul negru. Texte careîncep sau sfârşesc şocant - sau şi una, şi alta. Exemple: "Îmi placbărbaţii în erecţie", "Îmi urăsc nevasta de când s-a lăsat omorâtăde cancer", "Ne-am întâlnit cu ocazia unui atentat", "Fiţiliniştiţi, nu-i torturăm pe suspecţi", "Tata nu există, mama m-afăcut cu sperma furată de la un beţiv" etc, etc.
Pentru Jauffret, lumea este ca o bulă asemănătoare cu cea pecare o umflă speculaţia asupra cursului petrolului sau al metalelorpreţioase - aşteptăm ca într-o zi să explodeze. O spune exact cuaceste cuvinte, într-una dintre microficţiuni.
Nu putem încheia fără a spune răspicat că ne aflăm în faţa uneitraduceri magnifice.
*) Regis Jauffret - Microficţiuni. Editura Vellant.Traducere din limba franceză şi postfaţă de Irina Mavrodin
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
